Patrula de Reciclare a deschis înscrierile în Ediția Campionilor
S-au deschis înscrierile în ediția a VII-a a programului național deeducație de mediu Patrula de Reciclare
Patrula de Reciclare a deschis inscrierile la ediția a VII-a care va fi „Ediția Campionilor” – anul echipelor celor mai performante. Inscrierile se fac pe portalul online pana pe 20 octombrie 2017, la ora 23.00. Programul a devenit o platformă de referință în educația de mediu, o comunitate națională în care competiția, dar și solidaritatea au aceeași valoare. “Copiii și profesorii înscriși în Patrule au aspirații înalte, sunt din ce în ce mai mândri să facă parte din program, din ce în ce mai hotărâți să contribuie la schimbări vizibile în comunitățile lor. Acordăm, pentru prima dată, un premiu special școlilor care își vor ajuta colegii, ca Suporteri, adică vor preda deșeuri electrice, vor comunica pe teme legate de reciclare, vor sprijini acțiunile de mobilizare la colectare. Până și Suporterii au devenit un fel de „campioni”, ” declară Alexandra Arnăutu, managerul programului. În program se pot înscrie, din fiecare județ, în medie 10 unități de învățământ ca Patrule școlare și 10 unități școlare ca Suporteri. Grădinițe, școli sau licee din România pot deveni, în acest an școlar, Suporteri ai patrulelor locale. Patrula de Reciclare este un program de voluntariat apreciat de profesori, iar mai bine de jumătate din cei care au participat la edițiile precedente și-au anunțat deja intenția de a reveni și în anul școlar 2017-2018. Programul este una din cele mai durabile inițiative în domeniul educației de mediu cu un impact profund, dovedit, în rândul copiilor și tinerilor care au fost Agenți ai Patrulei de Reciclare. (Z.V.)