Educație

Oamenii de afaceri Felix Pătrășcanu și Felix Tătaru, originari din Vrancea, au organizat prima Conferință SuperTeach la Panciu

Ziarul de Vrancea
6 iul 2021 3436 vizualizări
Doi oameni de afaceri originari din județul Vrancea, Felix Pătrășcanu din Fitionești, partener al FAN Courier și Felix Tătaru din Movilița, partener la Radio Itsy Bitsy și GMP Group, au organizat prima Conferință SuperTeach la Panciu. Urmează Focșani, în toamnă. Pentru că, spun ei, Profesorii reprezintă cea mai importantă meserie din lume!

Evenimentul SuperTeach Vrancea de la Panciu a fost primul eveniment regional offline, organizat de asociația educațională SuperTeach, în ultimul an de pandemie, care a anunțat și reluarea conferințelor în format fizic, din toamna acestui an, dacă situația sanitară o va permite;

Profesorii vrânceni au fost invitați în comunitatea SuperTeach pentru a participa la creșterea calității educației din România prin transformarea mentalității în școli;

Aproximativ 50 de dascăli din regiune, conform site-ului prwave.ro au participat la evenimentul coordonat de liderul comunității locale SuperTeach Vrancea, Cristina Daniela Bărbosu Ene, profesor de română la Școala Gimnazială Sihlea și facilitator Mentalitate Deschisă în Educație, alături de Felix Tătaru – inițiator și cofondator SuperTeach și Felix Pătrășcanu – cofondator al asociației.

Anul școlar ce tocmai s-a încheiat a fost unul diferit de tot ceea ce știam că înseamnă școala, fiind o perioadă ce e adus numeroase provocări elevilor, părinților, dar și cadrelor didactice. A fost anul în care și profesorii au învățat la fel de mult precum elevii, studiind pe cont propriu sau participând la cursuri și evenimente. A fost o perioadă atipică și dificilă nu neapărat din cauza lipsei cunoștințelor digitale sau a deficiențelor organizatorice, la nivelul școlilor, ci mai ales din cauza deconectării, a lipsei interacțiunii fizice între elevi, între profesori și elevi și între cadrele didactice.

Despre importanța conexiunii și a interacțiunilor de calitate între profesori se discută puțin, deși crearea unei comunități reale a dascălilor este un element de bază pentru creșterea calității educației din România. Din acest motiv, SuperTeach – asociație dedicată transformării școlii românești prin schimbarea mentalității profesorilor – a organizat sâmbătă, 26 iunie a.c., primul eveniment regional offline la Panciu, în județul Vrancea, oferind ocazia profesorilor să interacționeze și să se conecteze personal.

Transformarea educației începe din cancelarie

”Interacțiunea personală din clasă nu poate fi înlocuită cu nimic pentru că învățarea nu are loc între gura cuiva și urechea altcuiva, ci între inimi și minți, iar această legătură este greu de realizat prin intermendiul unui ecran. Dar interacțiunea de calitate este foarte importantă, nu numai la clasă, ci și în cancelarie, acolo unde atmosfera trebuie să fie una propice schimbului de idei, colaborării între cadrele didactice, dezvoltării de proiecte comune. Suntem aici să sprijinim profesorii să se conecteze unii cu ceilalți, în cancelaria SuperTeach”, a spus Felix Tătaru, președintele asociației SuperTeach.

”Ne dorim să așezăm profesia de dascăl acolo unde îi este locul în societate, în fruntea celor mai respectate profesii din România și în top 5 opțiuni de carieră. Din punctul nostru de vedere, jobul de dascăl este cel mai important din lume, pentru că profesorii sunt creatori de destine, sunt la baza tuturor celorlalte profesii, la baza evoluției unei societăți. Tocmai despre acest lucru vorbește dezideratul nostru ca asociație – Teachers First – iar profesorii au nevoie să își recapete încrederea în ei, demnitatea și să își înțeleagă rolul uriaș pe care îl au în societate”, a adăugat Felix Tătaru.

La rândul său, Cristina Daniela Bărbosu Ene, facilitator Mentalitate Deschisă în Educație și liderul comunității SuperTeach Vrancea, a vorbit despre planul de extindere a comunității locale SuperTeach, cu scopul de a ajunge cu instrumentele de mentalitate deschisă la cât mai mulți profesori din județul Vrancea. În prezent, 11 cadre didactice din regiune au absolvit cursul de Mentalitate Deschisă în Educație, menit să le ofere acestora atât inspirația, cât și o serie de instrumente care să îi sprijine ca activitatea lor să fie din ce în ce mai centrată pe elevi, pe dezvoltarea unor abilități, și nu doar pe competențe. Programul de formare Mentalitatea Deschisă în Educație este bazat pe un model internațional, dezvoltat de Institutul Arbinger și este oferit gratuit în România de SuperTeach și Institutul Dezvoltării Personale.

Și profesorii au nevoie de activități interactive în care să colaboreze unii cu ceilalți

”Ne dorim să organizăm cât mai multe workshop-uri offline cu profesorii din Vrancea, deoarece unul dintre cele mai întâlnite feedback-uri primite de la cadrele didactice a subliniat nevoia de activități interactive între profesori, ceea ce arată că își doresc să colaboreze și sunt dornici să învețe unii de la ceilalți”, a punctat Cristina Daniela Bărbosu-Ene, anunțând, de asemenea, organizarea unei conferințe locale în toamnă, cu participarea a minimum 300 de profesori, dacă situația sanitară o va permite.

Din cadrul evenimentului nu au lipsit nici elevii, câțiva dintre aceștia, proaspăt întorși în școlile din România, după cinci ani de educație în Marea Britanie. Copiii de clasa a VII-a, respectiv a VIII-a le-au povestit dascălilor despre experiența din școala britanică, unde “se pune accent mai mult pe activitățile practice, mai puțin pe teorie”. Cum arată școala ideală pentru elevi? ”Este școala unde mediul este calm și prietenos, unde te simți în siguranță, în care se fac multe activități practice, iar profesorii sunt mai nonconformiști în stilul de predare și acordă mare atenție copiilor, pentru că nu toți înțeleg și învață la fel de repede.”

Profesorii, responsabili pentru generațiile viitoare, pentru funcționarea societății

”Este nevoie de transformarea educației deoarece trebuie să ne aliniem schimbărilor din societate”, a punctat Loreta Gherghinoiu, directorul școlii gimnaziale Movilita, precizând că ”sistemul de învățământ românesc are nevoie de mai multă prospețime, de inovație, de comunicare deschisă și de digitalizare. Avem nevoie să simțim că elevul este partea esențială în toată această ecuație, că este parte activă în procesul instructiv-educativ și că iubeşte şcoala”. Ce poate face fiecare școală și fiecare profesor pentru creșterea calității educației? ”Fiecare şcoală este responsabilă pentru părticica ei din sistem. În tiparele existente, trebuie să încercăm să facem tot ce ne stă în putere pentru a scoate generații pregătite pentru lumea de mâine. Oameni echilibrați din punct de vedere psihologic, responsabili, implicați social, empatici şi cu un fond valoric ce le poate asigura adaptabilitatea în viitor”, spune Loreta Gheorghinoiu.

Felix Pătrășcanu, cofondator SuperTeach, a motivat implicarea antreprenorilor într-un proiect de transformare a educației, atât de amplu precum este SuperTeach: ”Dacă vrem să avem o economie performantă și o societate sănătoasă, educația este cheia. Ce produce educația din România? Adulți, oameni care trebuie să fie foarte bine pregătiți pentru meseriile viitorului. Profesorii pregătesc acești oameni și atunci este nevoie să lucrăm cu profesorii, să îi sprijinim să își transforme mentalitatea, să crească valoarea școlii, să coboare de pe piedestal și să interacționeze real cu copiii, să îi învețe comportamente, valori, moduri de a lucra împreună și de a avea încredere unii în ceilalți.”

Text informații:prwave.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.