Educație

Lecţie de voluntariat a elevilor Şcolii ”Nicolae Iorga” Focșani

Ziarul de Vrancea
24 nov 2017 3996 vizualizări

 Campania ”Săptămâna fructelor și legumelor donate” se desfășoară în fiecare an în luna noiembrie în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), în parteneriat cu Ministerul Educației

Anul acesta, la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Focșani, campania a debutat pe 15 noiembrie când elevii clasei a VI-a A au donat fructe și legume colegilor lor instituționalizați din clasele a VI-a A, B și clasa I, cu ocazia vizitei la CSEI ”Elena Doamna” Focșani. Voluntarii, însoțiți de profesoarele Ioana Sîrbu și Marlena Boldeanu, au fost așteptați cu mare drag de beneficiari, alături de care au desenat și au socializat, plecând cu promisiunea că vor reveni și în preajma sărbătorilor de iarnă pentru a le oferi prietenie și sprijin. Și prichindeii clasei pregătitoare B, îndrumaţi de învățătoarea Mihaela Axente, au învățat ce înseamnă să dăruiești din suflet, printr-o vizită la clasa a III-a B, tot din cadrul aceleiași instituții, CSEI ”Elena Doamna”.  Aceștia au recitat poezii și au aflat bucuria de a avea prieteni noi. Voluntarii claselor pregătitore B, IB, a II-a A, a IV-a A, a V-a B, a VI-a B, a VII-a B și a VIII-a A, coordonați de profesorii Nicoleta Angheluță, Crăița Alexandrescu, Elena Slovoiu, Liliana Nițu, Ecaterina Galoiu, Nicoleta Dănilă și Adriana Măciucă, au donat fructe și legume Căminului pentru persoane vârstnice din municipiu. Elevii corului ”Diatonic” al Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”, coordonați de profesorul de muzică Andreea Trifan, au pregătit bunicuților un program artistic compus din melodii populare, care să le reamintească de tinerețe, dar au și dansat alături de bătrâni, invitându-i la o horă pe melodia ”Leliță Ioană”. Programul a continuat cu diverse jocuri, prin care voluntarii și bătrânii s-au prezentat sau au vorbit despre ”O amintire plăcută din tinerețe”, așa cum s-a numit unul dintre jocuri. Atât elevii cât și cadrele didactice au petrecut clipe încărcate de sensibilitate alături de gazdele emoționate, în ale căror priviri și îmbrățișări, mulți dintre ei și-au regasit bunicii. Iar bătrânii, la rândul lor, și-au adus aminte cu nostalgie de tinerețe, de proprii copii și nepoți și s-au bucurat enorm de vizita elevilor. Cu lacrimi în ochi, dar cu sufletul plin de bucurie, copiii au promis că vor reveni și vor continua să îi viziteze pe acești oameni dragi, calzi și blânzi. Activitatea de voluntariat a continuat cu clasele a VI-a C și a VIII-a C, elevii coordonaţi de profesorii Camelia Stoinescu, Cristina Chiriță și Mărioara Georgescu, donând fructe și legume Modulului familial ”Johnny England III” din Focșani. “Elevii noștri au dovedit încă o dată că puterea lor de a aduce bucurie și de a-i face pe alții fericiți provine încă din copilărie și din educația primită în familie. În concluzie, gestul de a dărui cu sinceritate din puținul pe care îl au familiile elevilor voluntari a fost răsplătit cu bucurie, sensibilitate, afecțiune și prețuire din partea copiilor și vârstnicilor. Cu siguranță vom reveni și cu alte ocazii acolo unde este nevoie de noi, acolo unde este suferință și singurătate, acolo unde vrem să aducem bucurie și zâmbet. Ne bucură de asemenea implicarea cât mai multor elevi, de la an la an, a cât mai multor cadre didactice și a cât mai multor părinți”, transmite coordonatorul școlar SNAC, profesor Viorica Dumitrașcu. (Z.V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.