Educație

Interviu pentru viitorii profesori de Religie buzoieni și vrânceni

Ziarul de Vrancea
17 mai 2022 1859 vizualizări

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, vineri, 13 mai 2022, în Muzeul Bisericesc Eparhial din municipiul Buzău, candidații eligibili să se înscrie la concursul de titularizare pentru disciplina Religie, sesiunea iulie 2022, au participat la un interviu preliminar, în conformitate cu Procedura de acordare și de retragere a avizului scris (binecuvântării) al Chiriarhului pentru desfășurarea de activități în învățământul religios și teologic.

Interviul s-a desfășurat în fața unei comisii alcătuite din: pr. Dragoș-Mihail Olteanu – consilier eparhial la Sectorul Cultural-educațional, pr. Dan Necula – inspector eparhial la Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul, prof. Robert-Mugurel Roșioru – inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, și prof. Melania Pătrășcanu – inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

Întrebările au vizat diverse aspecte, precum experiența profesională a fiecărui candidat în parte, relația pe care profesorul de Religie trebuie să o aibă cu celelalte cadre didactice din școala unde predă și cu preotul de pe raza unității de învățământ sau concretizarea parteneriatului dintre Biserică și Școală prin implementarea proiectelor culturale, educaționale și catehetice inițiate de Centrul Eparhial.

Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice vacante din învățământul preuniversitar, la disciplina Religie, este programat în data de 13 iulie 2022.

Text informații + foto:https:arhiepiscopiabzvn.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.