Educație

Foto | Secvențe ale Vrancei arhaice, zugrăvite de etnologul, folcloristul și dialectologul Ion Diaconu (1903-1984)

Costică NEAGU
3 mai 2022 1700 vizualizări

Avanpremieră culturală la Memorialul Țării Vrancei – Vidra, Poarta Vrancei (III)

Continuăm publicarea ,,Icoanelor vrâncene”, zugrăvite de personalitățile care vor străjui ,,Poarta” de intrare în Vrancea arhaică (Simion Mehedinți, Valeriu D. Cotea, Ion Diaconu și Vasile N. Taftă), memorial care va fi inaugurat în data de 4 iunie 2022, cu ocazia Conferinței Naționale a Societății Române de Geografie.

Astăzi vă prezentăm două secvențe ale Vrancei arhaice, zugrăvite de etnologul, folcloristul și dialectologul Ion Diaconu (1903-1984)

Pentru a găsi cele mai frumoase și sugestive pagini despre Vrancea, scrise de Ion Diaconu, am apelat la Doamna Profesor universitar, Paula Diaconu-Bălan, ,,vestala” întregului tezaur științific al savantului, cea care a reușit să treacă neatinse manuscrisele, corespondența și biblioteca de focurile gheenei securiste.

Cu slabele-i puteri financiare și chiar fizice, încearcă să aducă în circuitul public câteva lucrări colosale (Albumul Vrancei, Însemnări cronografice și o corespondență impresionantă cu personalități legendare din cultura română și europeană), rămase în manuscris. Pentru restituirea acestora, Academia Română ar trebui să inițieze un proiect național de restituire și aducere a acestor lucrări în circuitul public. Un prim pas de punere în temă, l-a făcut chiar Doamna profesoară prin lucrarea ,,Paula Diaconu-Bălan – Ion Diaconu, o viață închinată Vrancei”, Ed Petradia, Iași, 1998

Când am rugat-o să ne indice câteva pagini pentru a demonstra reprezentativitatea științifică și culturală a profesorului Ion Diaconu precum și prezența sculpturală a acestuia în cadrul Memorialului Țării Vrancei, dna Paula Diaconu-Bălan ne-a spus că Ion Diaconu nu a zugrăvit Vrancea literar, ci științific (etnografic, folcloric, dialectologic).

În această idee, au fost preferate două texte: unul edit și unul în manuscris, pe care dna profesoară ni l-a pus la dispoziție cu generozitate.

Costică NEAGU

*   *   *

...A fost Vrancea ,,țară de margine”, ,,munte”, ,,ținut”, ,,regiune”, ,,plai”, ,,obște”, ,,moșie”? Iată un semn de întrebare încă nelămurit, suficient critic chiar pentru erudiția istorică recentă, de altfel, serios informată în ultimele trei decenii.

Romantica secolului trecut socotea Vrancea – ca Atanase Marian Marienescu, în 1867: ,,Vrancea e comună în Moldova”, pentru ca să continue candid însemnarea potrivită adevărului istoric: ,,și pe timpul trecerii lui Dragoș, Vrancea s-a numit una din republicele de atunci”. (Marienescu, At. M. – Poesia poporală. Balade culese și corese, Broșura II, Viena 1867)

Memorialiști de prestigiu ca N. Iorga și Al. Vlahuță, România pitorească, 1908 (au înaintași pe întâiul modest cercetător conștiincios al Vrancei, vrednicul de a fi admirat, Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română în Județul Putna, 1869), ba și pe autorul care a mântuit de imprimat la Sibiu, prima enciclopedie românească (Diaconovich, C., Enciclopedia română, I, 690; III, 1215, 1238) ne arată că ținutul a fost II (N. Iorga, Sate și mănăstiri din România, 1916), variat numit în literatura noastră.

Mai fiecare publicist i-a dăruit un epitet după bunul său capriciu, de atâtea ori, chiar fără să-i fi străbătut o palmă de pământ pitoresc, ci numai lecturi întâmplătoare, apoi din impresionismul necontrolat al unora, ca și din resturi disparate de didacticism, adesea șovin...

(Ion DiaconuȚinutul Vrancei, I, Editura pentru literatură,  București, 1969, pp. 236-237)   

*

Miercuri 10 mai 1961 

Îmi scăpase – prin anii mei tinerești de studii asupra Vrancei – între 1923-1930 – pentru Ținutul Vrancei, București, 1930, și studiul ethnografic Păstoritul în Vrancea, București, 1930 – incomparabila evocare a Vrancei, făcută, la 18 ianuarie 1917, de profesorul meu de istorie universală de la Facultatea de filozofie și litere a Universității din București – istoricul Neculai Iorga, care – întâiul m-a distins în licăririle mele bibliografice, din vremea studenției (în revista oltenească Ramuri, XIX-1925, n-rul 1, pag. 47), după ce eu publicasem versuri (poezia „Cântec pentru Margareta”, tot într-o revistă oltenească: Flamura, an. II-1924, n-rul 10, pag. 23), apoi și o cronică asupra revistelor italiene (La Cultura, vol. III, oct. 1924; Revista di Filologia e di istruzione classica, oct. 1924, aceasta cu un studiu de V. PârvanMunicipium Aurelianum Durostorum).

Ilustrul istoric Iorga mai vorbise, memorialistic, despre Vrancea în 1916 (Sate și mănăstiri din Romănia, ed. a II-a, p. 131). O mai preaslăvise în 1919 (Vrancea – „una din acele unități de organizare a satelor înainte „de domnie și fără domnie…”), revenind în 1921 (în conferința ținută la Focșani, Vrancea și Vrâncenii, București, 1921), în 1928 (studiul Brodnicii și Românii, în Analele Academiei Române – Memorii. Secț, istorice, seria a 3-a, tom. VIII); apoi în 1931, cu prilejul recenziei făcute cărții mele Ținutul Vrancei, cât și studiului Păstoritul în Vrancea (în Revista istorică, XVII – 1931, n-rele 1-3, pag. 55, 57). Dar între toate aceste succesive icoane istorice și ethnografice – sfinte și unice, din sufletul încomparabilului martir cultural al neamului „romănesc” (cum ortografia dânsul acest adjectiv!) – se ridică (măreț și neîntrecut în vigoare stilistică – nici de profesorul Simion Mehedinți chiar!) imnul următor care e un monument de poezie definitivă, în scrisul românesc, asupra Vrancei păstorești:

De două luni de zile mai ales necontenite lupte se dau în Vrancea. Cele trei văi care o străbat sunt pline de oștile noastre „care apără… acest colț de veche și mândră viață românească. Așa a fost în adevăr, de la începutul alcătuirilor noastre, acest colț de pădure bătrână, acest sobor de muncele întortochiate, căruia în vremea strămutărilor de populație, oaspeți slavi, de mult dispăruți, i-au dat acest răsunător nume de Vrancea, pe care și l-a ales între toate, unul din cele mai frumoase talente ale literaturii  noastre mai nouă.

Erau acolo dârji țărani liberi, boieri fără diplomă de boierie, fiindcă erau, pe locurile, mai vechi, mult mai vechi decât Voevodul și decât cele două țeri din care au făcut parte pe rând, căci, întăiu, apărători de hotar ai Statului întemeiat de Basarab, ei au trecut numai pe vremea lui Alexandru-cel-Bun și al [sic!] lui Ștefan-cel-Mare al Moldovei eroică, în plină mișcare de întindere a hotarelor ei.

Și după aceia au fost aice, dacă nu „republica” pe care și-o închipuia odinioară știința noastră istorică, într-o fasă de romantică tinereță, un cuib de inimoși săteni liberi, cari nu ascultau de Vornicii domnești decât în măsura-n care și aceștia se supuneau sfintei datini străbune.

Vrancea aceasta era un cuib de cântece, un izvor de legende.  Pentru că satele erau așa de adânc înrădăcinate în trecutul țerii țesut din aceste legende și cântat în aceste cântece. Dar și pentru că pe aici petrecea cu oile ciobanul ardelean, Mocanul, marele răspânditor al viersului popular, de pe o colină pe alta, de pe o vale pe altă vale.

Și se poate zice că această Vrance era înseși icoana în mic a unității neamului nostru… Chiar fără s-o fi pregătit poetic Alexandri, Miorița vrânceană ar fi putut să fie o armonioasă prevestire a unității naționale prin poporul țeran. Nu e o simplă întâmplare că străinul caută vechile vetre în care au ars cele d-intăiu focuri mari ale vitejiei romănești creatoare de State: Oltenia lui Litovoiu, Argeșul băsărăbesc, Câmpulungul celei d’intăiu înjghebări orășenești, Dornele bătrâne, lângă Câmpulungul Bucovinean…, și această Vrance chinuită astăzi. Vor răsări de acolo flăcări din nou și ni vor arăta nouă vechile „drumuri ale descălicătorilor de țară”...

Ion Diaconu Însemnări cronografice (manuscris), fals jurnal literar-filosofic, 1961-1970, în curs de apariție la Editura Petradia, Iași


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.