Educație

Foto | Proiectul educațional al Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Focșani, ”Bobocel de Școală 9!” a ajuns la final

Ziarul de Vrancea
24 iun 2022 2257 vizualizări

Cea de-a treia ediție a Programului educațional BOBOCEL DE ȘCOALĂ 9! - Școală de Vară, derulatde cătreȘcoala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” Focșani a ajuns la final. Inițiat de către prof. înv. primar Gheorghe Minodora, programul a adus laolaltă peste 30 de cadre didactice și peste 90 de bobocei înscriși la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023.La activitate au participat și 33 voluntari, studente în cadrul Universității din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației –Filiala Focșani, Departamentul de Formare a Profesorilor, instituție cu care școala colaborează cu succes de doi ani ca școală de aplicație pentru stagiul de practică pedagogică a viitorilor profesori.

Cunoscând importanța extrem de mare a adaptării preșcolarilor la rigorile vieții de școlar, programul s-a adresat în principal acestui aspect, urmărind să le prezinte viitorilor elevi, într-un mod plăcut și confortabil, specificul mediului școlar, ca ei să își cunoască viitorii profesori și să își facă noi prieteni, totul într-un climat favorabil manifestării curiozității, a acțiunii directe a copilului cu materialele, a comunicării și colaborării între copii.

 Programul a cuprins 7 de activități special concepute să sprijine integrarea cu succes în mediul școlar a copiilor înscriși în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023, intitulate sugestiv în funcție de tema abordată, astfel:

1. Să ne cunoaștem! (familiarizare cu colegii și cu mediul școlar)

2. Lectura ne dă aripi!(vizită la Biblioteca Județeană)

3. Ziua emoțiilor (invitați:consilierul școlar, logopedul, profesorul itinerant)

4. Concert (colaborare cu dna prof Verona Calmîș)

5. Cu pași mici înapoi în timp(vizită la Muzeul Vrancei)

6. Vizită la TONETA DE ÎNGHEȚATĂ (colaborare cu Gelateria Cortina)

7.Vernisaj/FESTIVITATEA DE ÎNCHEIERE A PROGRAMULUI (expoziție cu lucrările boboceilor, întâlnire cu partenerii programului)

Toate aceste lucruri au fost posibile cu implicarea mai multor instituții partenere și a reprezentanților lor, cărora le mulțumim pentru colaborare:

- Inspectoratul Școlar  Județean  Vrancea, prin insp. școlar general Marchitan Gabriela-Daniela, insp. înv. primar Vidreanu Gina, insp. înv. preșcolar Dogaru Mihaela și insp. activ. extrașcolare Hulea Carmen;

- Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației –Filiala Focșani, Departamentul de Formare a Profesorilor, prin coordonator filială, lector univ. dr. Cornelia Ștefănescu;

- Biblioteca Județeană ,,Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Secția pentru copii și tineret ,,Oana Diana Renea”, prinmanager Boian Oana Raluca șișef birou Olaru Maria Cristina;

- Muzeul  Vrancei, prin director Muscă Romeo Valentin și muzeograf Macovei Elvira.

Activitățile au fost atent monitorizate și desfășurate de cadre didactice dedicate și implicate, de la Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” Focșani: director, prof. Ungureanu Doinița, director adjunct, prof. Roșu Corina- Nicoleta, prof. Gheorghe Minodora, prof. Stănculețu Bianca, prof. Rebega Elena, prof. Tudose Ionela, prof. Ilie Doina, prof. Toma Adina, prof. Spătaru Alina, prof. Mihalcea Crina,prof. Vasilică Tanța, prof. Dragu Stănica, prof. Enache Mirela, prof. Temătoru Mirela, prof. Mocanu Elena, prof. Coman Alina, prof. Fănica Ghilea, prof. Mihaela Costache, prof. Carmen Braicău, prof. Dănăilă Valentina și bibliotecar Dumitrescu Elena.

Puteți urmări mai multe imagini de la activitățile desfășurate pe pagina de promovare și diseminare a programului:https://www.facebook.com/Bobocel-de-%C8%99coal%C4%83-9-687343028353879.

Mulțumim partenerilor noștri pentru sprijin, părinților pentru încrederea acordată, iar boboceilor le urăm mult succes în noua etapă și bun venit în echipa noastră. Ne bucurăm că și ei, alături de colectivul de cadre al Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Focșani, spun cu convingere: 9 NE PLACE ȘCOALA 9!

Informații și fotografii transmise de prof. Corina Roșu, director adjunct, purtător de cuvânt al Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.