Foto | Povestea artistului focşănean care şi-a dat viaţa pentru scenă
Născut în Focşani şi dus de valurile vieţii în Galaţi, Iaşi, Bucureşti şi chiar la Paris, Petre Liciu a fost unul din cei mai mari actori ai vremii sale. El a fost coleg de şcoală cu G. G. Longinescu şi Nicolae Iorga şi mai târziu premiat de Take Ionescu. “În curînd, la biserică se va putea fuma şi ţigară între acte, aşa e de liberă lumea acum”, zugrăvea Petre Liciu lumea din anii 1900. Dedicat trup şi suflet artei teatrale, actorul a murit la doar 41 de ani. Ziarul de Vrancea vă spune astăzi povestea unui mare actor.
Se cuvine să îl aducem în atenţia dumneavoastră pe actorul Petre Liciu pentru că este una dintre personalităţile pe care oraşul nostru le-a dat ţării. Spre deosebire de un actor de film care rămîne nemuritor prin simplul fapt că este înregistrat cu un aparat de filmat, actorul de teatru îşi dedică arta întru totul publicului contemporan. Nu-i vorbă că între timp s-a inventat şi teatrul filmat, dar acesta nu poate transmite pe deplin emoţiile celor care urmăresc spectacolul şi oricum pe vremea lui Liciu camerele video şi filmul artistic erau în stadiul pioneratului.
Imagine din timpul unei piese cu Liciu, Aristide Demetriade şi N. Soreanu, trei mari actori de teatru ai anilor 1900.
Dat fiind faptul că s-au stins din viaţă toţi cei care au avut ocazia de a-l vedea pe scenă pe focşăneanul nostru, îl prezentăm cu ajutorul mărturiilor scrise. “Aparţinând unei vechi familii de răzeşi din Războienii Neamţului, pomenită din vremea lui Ştefan cel Mare, Petre Liciu s-a născut la 19 martie 1871, în casa 527 din cartierul Cotul Bumbacului, la Focşani. A fost al doilea copil din cei zece ai lui Gheorghe Liciu, magistrat (prim-preşedinte al Tribunalului Focşani) şi ai Mariei, născută Hociung, fiică de magistrat”, scrie Ioan Massoff în volumul “Petre Liciu şi vremea lui”.
Foto: Aici, focşăneanul nostru avea 3 ani
Liciu s-a remarcat încă de pe vremea când era elev la Şcoala nr. 1 Munteni din Focşani când, la festivităţile şcolare reuşea să stârnească râsul atunci când interpreta canţonetele lui Vasile Alecsandri. Din cauza naturii serviciului, Gheorghe Liciu îşi mută familia la Galaţi într-o primă fază, pentru ca ulterior să ajungă în Iaşi. Focşăneanul Petre Liciu este înscris la Liceul Naţional Iaşi, acolo unde va fi coleg cu G. G. Longinescu, care avea să devină un important chimist român.
“Şi ne întrecea Liciu pe toţi prin isteţimea lui, prin uşurinţa cu care pricepea, prin traducerile bune în latineşte care uimeau pe profesorul Copăceanu şi prin problemele grele de matematică pe care le dezlega atât de uşor, de avea tot zece la profesorul Palade. Şi tot aşa la greceşte, la frantuzeşte, la geografie, la istorie, ne întrecea pe toţi. Era bun de tot la desen şi caligrafie, la muzică, la gimnastică. Făcea şi poezii… Nu ne puteam închipui că Petre Liciu ar putea fi întrecut de un alt elev”, spunea la un moment dat G. G. Longinescu, distinsul profesor universitar de mai tîrziu.
Farmecul teatrului, descoperit la Iaşi, în Copou
Undeva la începutul anilor 1880, avea să descopere arta teatrală la vechiul teatru din Copou când, împreună cu alţi colegi de seama sa, începuse să dea reprezentaţii mai ales în perioada vacanţelor. Nu de puţine ori, spectacolele de teatru s-au ţinut chiar în locuinţa familiei Liciu sau mai bine zis într-un grajd amenajat special pentru astfel de evenimente.
În februarie 1885, a venit la Iaşi populara actriţă a vremii, Aristizza Romanescu, iar după ce Liciu a văzut-o jucând, dragostea sa pentru teatru a fost de nestăvilit. Petre Liciu începuse încă din vremea adolescenţei să-şi scrie un jurnal din paginile căruia debordau nonconfomismul şi dispreţul faţă de ipocrizie.
“Să nu credeţi cumva că dacă azi e 1 aprilie, condica asta nu va spune adevărat orice. Nu! Ea, de acum, de la naşterea ei şi până la încetarea din viaţă, va spune numai adevărul şi nimic alta decât adevărul!...După părerea mea, în curînd, la biserică se va putea fuma şi ţigară între acte, aşa e de liberă lumea acum. Cucoane şi duduci multe, toate en toilette d'eglise, căci să nu ne sfiim a spune că şi pentru biserică este o modă aparte de îmbrăcat şi pieptănat”, spunea tânărul Liciu, ironizând ipocrizia femeilor care se duceau la biserică mai curînd să îşi prezinte noile ţinute vestimentare.
Pe la 16-17 ani îl avea coleg de clasă pe istoricul Nicolae Iorga, acesta venind din Botoşani la Iaşi în urma unui conflict la şcoala unde învăţase. Iorga avea să spună despre Liciu că este cam singurul pe care şi-l aminteşte din perioada acelor ani de studiu, tocmai pentru calităţile sale intelectuale precizînd că “era tot mai mult atras dincolo de şcoală, prin pasiunea pe care i-o trezise teatrul”.
Drumul spre glorie
La vârsta de 21 de ani, Petre Liciu împreună cu familia sa se mută iar, de data aceasta la Bucureşti, chiar în oraşul unde se putea remarca actorul focșănean. Liciu venea în capitală şi cu o dovadă că absolvise un curs de artă dramatică, luând premiul II. Tânărul se înscrie la Conservator chiar din primul an, asta deşi făcuse alţii doi la Iaşi, motivând că nu voia să se zică despre el că a învăţat teatru în provincie.
Foto: Liciu, având lângă el două mari actriţe de odinioară: Maria Filotti şi Maria Giurgea
Erau vremurile cînd începuse să dea reprezentanţii la serbările organizate de cluburile muncitoreşti, unde avea obiceiul de a recita din Eminescu mai cu seamă. În 1892 semnează un contract cu Teatrul Naţional, în care se angajează să joace în toate piesele de comedie şi dramă, dar şi de a cânta în corurile de operetă pe toată durata stagiunii.
După nenumărate succese pe care Liciu le înregistrase, talentatul actor a fost remarcat de Take Ionescu, ministru al Instrucţiunii care, entuziasmat de ceea ce tocmai văzuse pe scenă, se duce la interpret, îl felicită personal şi îi dă o bursă de studiu pe 3 ani la Paris. Această veste vine cum nu se poate mai bine pentru că tânărul actor era dornic să îşi lărgească orizonturile, voia să cunoască şi alte culturi.
Aşadar, în vara lui 1894 îl găsim pe Liciu la Paris, în hotelul “Monsigny”. Totuşi, din cauza faptului că trebuia să aibă un accent franţuzesc perfect într-o perioadă foarte scurtă de timp, nu a mai dat la Conservatorul din capitala Franţei. Asta nu l-a împiedicat să participe la diverse cursuri predate de mari nume ale teatrului din acea vreme. Într-o scrisoare adresată unui prieten în 1895, îi mărturisea acestuia că era “cu inima plină de dor de ţară şi cu capul plin de idei, de visuri şi piese, în contrast enorm cu buzunarul”. După doar doi ani de stat în Paris, Petre Liciu se întoarce în ţară, vrând să schimbe faţa lumii teatrale, ceea ce va şi face. Format la şcolile de teatru ieşeană şi bucureşteană, la care se adaugă şi experienţa franceză, tânărul devine un actor de primă mână care joacă piesă după piesă, una mai cunoscută ca alta.
“La toată lumea m-am arătat aşa cum sunt”
Plin de glorie, mai ales după 1900, artistul îşi dedică viaţa publicului şi scenei. “Bolnavul închipuit” de Moliere (rol Doctorul Purgon), “Doctor fără voie” de Moliere (rol Lucas), “Romeo şi Julieta” de Shakespeare (rol Mercutio), “Hernani” de Victor Hugo (la Paris, în martie 1895) sunt câteva piese foarte apreciate în epocă, piese care fără îndoială l-au solicitat foarte mult pe focşăneanul nostru. Acesta începuse să sufere la nivelul rinichilor, iar doctorii l-au sfătuit să o lase mai moale cu jucatul pentru că îl consumă fizic, dar Liciu le-a spus că un aranjament nu se poate să nu fie respectat.
Foto: Liciu, în "Bibliotecarul", de G. Moser
La începutul lui 1911, aflându-se într-o stare tot mai proastă, conducerea teatrală s-a ferit să îl mai distribuie în piese, crizele nefritice manifestându-se tot mai des. Pentru reanimarea teatrului din Craiova, scriitorul Emil Gîrleanu, care era directorul instituţiei, l-a chemat pe Liciu să suţină un spectacol, acea reprezentanţie fiind ultima din viaţa sa.
Deşi a fost operat la rinichi, Liciu avea să moară la 1 aprilie 1912, la doar 41 de ani. Trei zile mai târziu a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ziua în care Teatrul Naţional nu a jucat, a fost zi de doliu naţional, mii de oameni l-au condus pe Liciu pe ultimul drum.
„Mulţumesc acelora care mi-au fost prieteni sinceri. La toată lumea m-am arătat aşa cum sunt”, sunt ultimele rânduri din testamentul artistului. „Plâng cu voi moartea lui Liciu. Arta pierde pe unul dintre cei mai mari, iar umanitatea pe unul dintre cei mai buni”, telegrafia italianul Ermete Novelli, actor şi scenarist.
Un an mai tîrziu, în 1913, autorităţile focşănene au inaugurat un bust din bronz dedicat marelui actor. În acea perioadă, în oraşul Focşani tocmai se construia un teatru nou, din donaţia maiorului Pastia. Petre Liciu este doar una din personalităţile pe care acest Focşani le-a dat ţării şi a cărui memorie merită cinstită nu de paradă, ci cu cel mai înalt simţ al recunoştinţei.
Text republicat din data de 30 martie 2012. Autor: Sorin TUDOSE
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
VIDEO | Conferința de presă a echipei de robotică „AICitizens” a CN „Al.I.Cuza” Focșani după întoarcerea din SUA
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 5
Adaugă comentariu
Liliana Grigoriu, acum 4404 zile, 1 ora, 35 minute, 2 secunde
Ioan Constantinescu, acum 4408 zile, 18 ore, 58 minute, 43 secunde
Ulise Grosu, acum 4408 zile, 20 ore, 41 minute, 35 secunde
Laurentiu, acum 4409 zile, 58 minute, 22 secunde
, acum 4409 zile, 17 ore, 50 minute, 28 secunde 
