Evaluare Națională: Ce subiecte au avut de rezolvat elevii din Vrancea la proba de Limba și Literatura română
Conform situaţiei centralizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, la Evaluarea Naţională din sesiunea 22 iunie – 4 iulie 2021 s-au înscris în județul nostru 2133 absolvenţi ai clasei a VIII-a.
Conform site-ului edupedu.ro, subiectele de la prima probă scrisă a Evaluării Naționale 2021, cele de la Limba și literatura română, au fost cele din varianta numărul 4. Proba a început la ora 09:15, după completarea foilor de examen și s-a încheiat în cele mai multe școli la ora 11:15, după 120 de minute.Absolvenții din clasele a VIII-a au avut două texte la prima vedere cu o serie de cerințe. Fragmentele au fost din Sorin Titel „Pantera neagră” și Stela Giurgeanu „Falsa generozitate”, un articol publicat online. Redăm subiectele mai jos.
Subiectul I
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate (70 puncte)
La colțul străzii, Romi îl aștepta pe Gicoane. Era o după-amiază de duminică, era vară, și căldura topise trotuarul. […] Orașul era pustiu și, în lumina fierbinte, casele dormeau parcă și ele. „Peste o oră începe meciul”, se gândi Romi și fu cuprins parcă de amețeală… „Va fi un meci la fel ca înainte”, își spuse. Gicoane va apăra, în tricoul lui negru. Gicoane, pe care el îl numise „pantera neagră”. Va fi un meci ca înainte de accidentul lui Gicoane. La fiecare gol salvat de Gicoane, el se va ridica în picioare și va striga: „Bravo, Gicoane!”, iar în sufletul lui se va zbate dureroasă dorința ca atunci când va crește să fie un portar tot așa de bun ca și el.
În sfârșit, îl văzu venind pe Gicoane. Acesta îi făcu semn cu mâna, de departe, și el îi răspunse. […]
Se apropiau de marginea orășelului, acolo unde o alee cu aluni ducea spre arena de fotbal. […]
— În care repriză joci? întrebă Romi.
— Nu știu. Aș vrea să joc în prima. Îmi vine greu să mă uit cum stă altul în poartă… Deodată, glasul lui Gicoane deveni foarte prietenos, primi acel timbru special pe care glasul unui bărbat nu-l capătă decât atunci când vorbește cu un prieten drag. Glasul lui Gicoane deveni aproape copilăros, de o puritate caldă, catifelată.
— Știi, mă Romică, eu cât am stat în pat m-am gândit mult. Stăteam cu piciorul ridicat pe perete, mă uitam la el și mă gândeam. Înainte de asta n-aveam încredere în mine. Îmi spuneam: „Ești prea mic pentru un portar. 1 metru și 64 de centimetri, asta nu-i înălțime de portar.” Dar cât am stat în pat m-am tot gândit, și am înțeles că asta nu contează. M-am gândit la francezul acela care-i cu un centimetru mai mic ca mine și-i un portar excelent… Sunt pornit pe fapte mari, așa să știi. Sunt tânăr, am timp să ajung departe. Principalul e că pot să joc din nou, și asta contează.
— Numai să nu fii nervos în poartă, se rugă Romi. Iar că ești mic nu contează. Ai reflexe bune, mă Gicoane, și asta face mai mult decât doi metri înălțime. Și-apoi, gândește-te și tu. E ușor să fii portar bun când ai 1 metru și 80 de centimetri. […] Dar plonjeu* ca al tău n-are nimeni. Tu ești ca o panteră, Gicoane, spuse Romi, și-și ridică din nou ochii spre el.
În sfârșit, ajunseră la arenă.
— Așteaptă-mă aici, îi spuse Gicoane lui Romi când ajunseră aproape de intrare. Mă întorc după tine. Gicoane dispăru pe poarta mare a arenei și Romi se așeză în iarbă, așteptându-l să se întoarcă. „Da, totul este ca înainte, își spuse, totul este ca acum un an.” Peste câteva minute, Gicoane va veni după el, vor intra, și el va fi tare mândru că-i este prieten… Dar iată că minutele trec și Gicoane nu se mai întoarce. […]
— Credeam că m-ai uitat.
— Cum era să te uit?
Intrară și, la fel ca înainte, Gicoane îi spuse omului de la ușă cât se poate de grav:
— E cu mine. Apoi se îndreptară spre tribună.
— Joc în repriza a doua, mă Romică, îi spuse Gicoane când ajunseră aproape de tribună, apoi îl părăsi, se duse pe teren să se îmbrace și, între timp, arbitrul fluieră începerea primei reprize a meciului. […]
Dar iată că începu repriza a doua și Romi văzu cu uimire că în poartă e tot vechiul portar; Gicoane stătea mai departe în iarbă. […]
După zece minute, un jucător din echipa adversă fu accidentat, intră altul în loc și ceferiștii* schimbară portarul. În poartă intră Gicoane.
Primul plonjeu pe care-l făcu Gicoane aruncându-se după minge fu spectaculos, poate inutil, dar sufletul lui Romi se umplu de bucurie. „Așa ceva nu vezi oricând. Bravo, mă panteră neagră!” Abia atunci observă Romi că Gicoane nu purta tricoul negru, ca de obicei. Avea un tricou albastru. „O să-i poarte noroc și tricoul albastru.” Adversarii, mizând pe statura mică a portarului, trăgeau cât mai sus, iar două mingi fură trase pe deasupra porții. Apoi mingea a fost trimisă spre colțul de sus al porții, și atunci Gicoane făcu una din minunatele lui sărituri de panteră. Gicoane zbură în aer, prinse balonul, și toată lumea din tribună începu să strige.
Ceferiștii reușiră în ultimele zece minute să marcheze două goluri, dar Romi era prea fericit ca să simtă și bucuria acestor goluri. Gicoane, dragul lui Gicoane, era tot pantera neagră, cu toate că purta tricou albastru.
Sorin Titel, Pantera neagră
Textul 2
“Când eram mică, ai mei mă învăţau să „împart”. Să-i dau şi fetiţei vecinilor ursul meu de pluş să se joace cu el, să împart sandvişul cu colega de bancă, să împrumut cartea mea favorită prietenilor de la bloc. O făceam, dar bombănind şi cu strângere de inimă. Mă revolta generozitatea lor pe barba mea. Adeseori mă gândeam că, dacă tot sunt ei atât de darnici, de ce nu-şi dau lucrurile lor prietenilor mei? Aşa că am găsit o portiţă de scăpare: alegeam dintre păpuşi pe cea mai urâtă, pretindeam că e preferata mea şi o pasam, cu „generozitate”, vecinei mele. I-o dădeam de tot. Sondam plăcerile culinare ale colegei şi tocmai ce nu-i plăcea să mănânce, aia luam la pachet, oferindu-i, cu generozitate, jumătate. Şi mă prefăceam dezamăgită că ea nu mânca. La fel făceam şi cu restul de lucruri de care voiam să mă debarasez, dar nu ştiam cum. Prietenii mă iubeau, părinţii prietenilor mă complimentau părinţilor mei, care nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie că au un copil cu o inimă de aur. Şi toată lumea era fericită, mai puţin eu. Senzaţia aia de înșelătorie nu-mi pria deloc. Mă bucurasem, ce e drept, în sinea mea la început, când venisem cu ideea, dar, mai încolo, mi-am dat seama că tocmai acea bucurie era meschină, pentru că nu o puteam… împărţi. Îmi oblojeam, mai încolo, vina, spunându-mi că totuşi prietenii mei se bucurau, chiar dacă le dădeam lucruri care mie nu-mi trebuiau. Cu toate astea, punând în balanţă bucuria lor sinceră cu meschinăria mea, simţeam că eu pierd. Deși nu-mi păsa de lucrurile date, era o frustrare pe care nu mi-o puteam explica. Dar nici nu-mi venea să ofer ceva ce mie îmi plăcea cu adevărat. […]
Prin clasa a IV-a, o prietenă de aceeaşi vârstă a avut o pierdere mare. Prietena mea devenise aproape o fantomă. Nu mai mânca, nu mai vorbea, nu mai ieşea din casă. Brusc, am simţit că trebuie s-o oblojesc. Că e de datoria mea să-i ofer o „recompensă” – cu mintea de atunci, ceva foarte drag mie ar fi putut compensa pierderea. Şi m-am hotărât. Cel mai de preț obiect al meu era o cruciuliță de aur, dată de bunica mea. Am cântărit mult timp decizia. N-a fost deloc o chestiune de impuls. Dar, ştiind cât de mult însemna pentru mine acea cruciuliță, am simţit cumva că bucuria de a o avea s-ar fi transmis şi prietenei. Aşa că, tremurând de emoţie, m-am dus la ea şi i-am dat-o. I-am spus că e magică şi că protejează pe oricine o poartă. Şi ţin minte surpriza şi scânteia de bucurie din ochii ei, o scânteie care m-a umplut pe mine de căldură. Când i-am spus bunicii de fapta mea, uşor speriată că mă va certa, bunica mi-a spus ceva ce am păstrat ca o lecţie, toată viaţa: ce oferi cu inimă bună nu e niciodată înstrăinat.Şi cu lecţia asta am pornit-o prin viaţă. Şi am cunoscut mulţi oameni. Unii au rămas cu falsa idee că generozitatea este cea pe care o împărţeam şi eu în copilărie, oameni care au impresia că fac un bine, deşi oferă ceva ce lor le este de prisos. Dar i-am cunoscut şi pe cei darnici în mod autentic, care îşi rup din confortul lor pentru alţii. Iar dacă primii dau bine „pe hârtie”, ceilalţi sunt cei cu adevărat câștigați.”
Stela Giurgeanu, Falsa generozitate www.dilemaveche.ro
- Notează două cuvinte care arată timpul în care se desfășoară acțiunea din textul 1:
- Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. Gicoane intră în joc
- a) în prima repriză a meciului.
- b) în a doua repriză a meciului.
- c) în prelungirile meciului.
- d) de la începutul meciului.
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. Gicoane are înălțimea de
- a) 1 metru și 63 de centimetri.
- b) 1 metru și 64 de centimetri.
- c) 1 metru și 80 de centimetri.
- d) peste doi metri.
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. Deoarece a oferit prietenei sale din clasa a IV-a un obiect primit cadou, fetița crede
- a) că va fi certată de bunica.
- b) că va fi certată de părinți.
- c) că va fi lăudată de bunica.
- d) că va fi lăudată de părinți.
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte. (corect/incorect)
- Stadionul se afla la marginea orașului.
- Romică a suferit un accident în timpul meciului anterior.
- În meciul în desfășurare, Gicoane a purtat celebrul său tricou negru.
- Familia își îndeamnă copilul să fie generos.
- În clasa a IV-a, fetița îi face cadou prietenei sale păpușa cea mai frumoasă.
- Falsa generozitate înseamnă să le oferi altora ceea ce ție nu îți mai trebuie.
6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual identificat în fiecare dintre fragmentele de mai jos.
a) „— Credeam că m-ai uitat. / — Cum era să te uit?”.
b) „glasul lui Gicoane deveni foarte prietenos, primi acel timbru special pe care glasul unui bărbat nu-l capătă decât atunci când vorbește cu un prieten drag. Glasul lui Gicoane deveni aproape copilăros, de o puritate caldă, catifelată.”
7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între fragmentul din „Pantera neagră” de Sorin Titel și fragmentul extras din „Falsa generozitate” de Stela Giurgeanu.
8. Crezi că ar trebui să îți urmezi visul în orice condiții? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 90 de cuvinte, valorificând textul 1.
9. Asociază fragmentul din „Pantera neagră” de Sorin Titel cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o asemănare și o deosebire de conținut dintre ele.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
