Educație

Elevii şi profesorii merituoşi, premiaţi de municipalitate de Zilele Focşaniului

Alexandra TĂTARU
9 iul 2017 1722 vizualizări

A intrat în tradiţie de mai mulţi ani ca elevii şi profesorii cu rezultate deosebite la olimpiade şi la concursurile şcolare naţionale să fie premiaţi de Primăria Focşani pentru rezultaele deosebite din anul şcolar care tocmai s-a încheiat.

Nu mai puțin de 176 de elevi cu performanțe naționale, dar și 87 de profesori au fost recompensați cu premii în bani de către municipalitate, într-o gală organizată la Teatrul Mr. Gh. Pastia, cu ocazia Zilelor Municipiului Focșani. Evenimentul a avut loc vineri, 7 iulie, iar premiile au fost înmânate de primarul Cristi Misăilă. Fondul de premiere pentru elevi și profesori a fost de 55,30 mii de lei, din care 42, 25 mii de lei a fost suma alocată pentru elevii merituoşi din învățământul preuniversitar de stat, iar 13,05 mii lei a fost fondul de premiere pentru profesorii care i-au pregătit. De menționat că în funcție de performanțe, elevii au fost recompensați cu sume cuprinse între 150 și 400 de lei, în vreme ce profesorii care au contribuit fiecare la rezultatele elevilor au primit câte 150 de lei și diplome de merit. Fiecare elev a fost premiat o singură dată, pentru premiul cel mai mare. „Astăzi (n.r. vineri) am avut plăcerea de a premia 176 de elevi ce au obținut performanțe remarcabile în mai multe discipline școlare dar și 87 de cadre didactice care prin pregatirea și instruirea de care au dat dovada, au contribuit la obtinerea unor rezultate cu care învățământul focșănean se mândrește”, a transmis primarul Misăilă într-un comunicat de presă. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.