Educație

Elevii clasei a VIII-a din județul Vrancea au susținut luni proba scrisă a simulării la Limba și literatura română. Mâine, 5 aprilie 2022, se va desfășura simularea probel scrise la Matematică

Ziarul de Vrancea
5 apr 2022 985 vizualizări

Elevii clasei a VIII-a din județul Vrancea au susținut luni, 4 aprilie 2022, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română.

La nivelul județului Vrancea sunt înscriși în clasa a VIII-a, în anul școlar curent, un număr de 2955 elevi.

Pentru simularea probei scrise la Limba și literatura română s-au prezentat 2731 de elevi de clasa a VIII-a. 224 de elevi au fost absenți.

Simularea s-a desfășurat în 90 de centre de examen, în bune condiții și cu respectarea prevederilor metodologice.

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin broșurile multiplicate. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, după cum se arată în procedura privind organizarea și desfășurarea simulărilor naționale, emisă de către Ministerul Educației.

Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării examenului național de Evaluare Națională este de 2 ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii.

În procedura menționată se arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

De asemenea, fiecare unitate de învățământ analizează rezultatele la simulările naționale pentru elevii pe care îi școlarizează și elaborează un raport pe care îl transmite Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. Raportul va include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de remediere în cazul în care acest fapt se impune. 

            Reamintim că organizarea și desfășurarea examenului de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022, este reglementată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5149/ 30 august 2021 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022.

            Mâine, 5 aprilie 2022, se va desfășura simularea probel scrise la Matematică.

            În data de 14 aprilie 2022 vor fi afișate rezultatele.

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea urează mult succes și inspirație elevilor participanți!

 

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

prof. Daniela Gabriela MARCHITAN

COMUNICAT DE PRESĂ  04.04.2022 ISJ Vrancea

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.