Cronică de carte realizată de profesorul vrâncean Costică Neagu, pentru cea mai recentă lucrare a poetului adjudean Paul Spirescu
„Sus pe-acoperișul lumii” cartea poetului adjudean Paul Spirescu va fi lansată astăzi (sâmbătă 29 octombrie 2022) la Târgul de carte Focșani
De ani buni, profesorul Paul Spirescu înviorează cu versurile sale paginile facebook-ului. La toate amenințările care bântuie existența noastră, Paul Spirescu are un răspuns, o dojană, o vorbă de duh sau o ,,înjurătură”.
Zilele trecute, aflându-mă la Tipografia Editgraph de la Buzău să ridic o lucrare, în timp ce mi se completau documentele de plată, am zărit pe o etajeră o carte al cărui autor era, cine credeți, profesorul Paul Spirescu.
Am rugat pe doamna contabilă să-mi ofere și mie acest volum, așa că... eu cred că am intrat în posesia cărții chiar înaintea autorului...
Pot spune că am citit cu înfrigurare întregul volum, pentru ca apoi să reiau lectura care obligă la recitire și la meditație.
Față de opintelile multora dintre contemporanii noștri de a face cuvintele să sune ,,din coadă”, Paul Spirescu scrie o poezie ,,cu sufletul nu cu capul”, cum a spus Simion Mehedinți în ,,Primăvara literară”. (1914): ,,nu orice searbădă înșiruire de cuvinte/ pe albul imaculat al hârtiei/ (care oricum suportă orice!),/ Înseamnă Poezie...”
Încă din structura volumului (Exerciții de singurătate; Șah la regină și Sus, pe acoperișul lumii) ești surprins de ușurința și profunzimea cu care poetul se mișcă prin cele mai înalte idei filosofice și modul în care ,,măsoară” mersul contemporanilor într-un ,,joc al ielelor”, în care deși face ,,exerciții de singurătate”, manifestă o permanentă dorință de comunicare: ,,Prefer să tac pentru că-mi vin în gură/ numai cuvinte cu parfum de-njurătură/ tocmai în ceas de cuminecătură”.
Din turnul lui, poetul vede cum lumea (generațiile) se fracturează, se atomizează simțind o durere atroce pentru marea resetare ce stă să vină, pentru ,,...că pe noi de multă vreme/ lumea aceasta contemporană nu ne mai încape...!” Cu toate că această schimbare este pregătită de bombe și țăcănit de mitraliere peste care se așează ,,neîblânzita mea mireasă”, totuși ,,n-ai dreptul să scrii despre singurătate/ dacă n-ai experimentat-o pe propria ta piele/” înainte de a reflecta la ,,bunul Dumnezeu/ și la singurătatea Lui/ Absolută!”, dătătoare de viață, creatoare...
Singurătatea poetului are reflexii simboliste: ,,Eram un cavaler cu plete-n vânt/ fierbea cea în mine între drăcesc și sfânt/ (...) Eram un cavaler rebel, călare pe un înger/ azi sunt bolnav, neputincios și sânger...”// Îmi vântur sufletul printre copaci bolnavi/ de frunze goi/ și-apoi va plânge vântul sălbatic/ printre ploi (...)/ și-apoi nu va mai fi niciun Apoi...!
Marea resetare de care suntem bântuiți este anunțată de ,,prea multe minciuni [care] otrăvesc generații”...// Se bat între ei părinții și frații/ prea multe serbări și prea multe ovații/ ne mor de rușine și de silă Carpații/ lăsați-i să moară, lăsați-i! Marea Plecare este un lucru complicat - ,,Trebuie să ai vocația Morții/ ca să poți muri”, iar plecare ,,Vă las vouă toate îndoielile mele/ toate îndoielile mele/ toate întrebările mele/ fără răspuns...(...)/ râsul și plânsul/ cântecul și descântecul.../ Duceți-le mai departe...!”, așa că porunca testamentară nu înseamnă Finiș, ci poruncă de a continua drumul vieții, iar exercițiile de singurătate îl proiectează în viitor, în războiul vieții.
Cu pledoaria pentru libertatea poeziei (Vă cer prea mult?) - ,,Lăsați poezia liberă-liberă/ să înoate în apele ei sfințite...”, cu pledoaria pentru libertatea de exprimare și pentru libertatea vieții - ,,Lăsați peștii să înoate/ lăsați păsările să zboare/ lăsați poeții să respire!”, poetul dă șah la regină, dă șa mai marilor lumii de azi, care duc umanitatea la ruină prin marea resetare pe care o pun la cale. În demersul său, el cheamă în ajutor divinitate, pentru că de oameni se teme: ,,grăbește-te , Doamne, vin-o și ia-mă/ deja urlă norii prin cerul pustiu/ grăbește-te, Doamne: e timpul. Mi-e teamă”.
Prin ,,Șahul la regină”, poetul își revede toate fețele vieții cu toate împlinirile și neîmplinirile ei fără să vrea a schimba nimic, ci doar să-și găsească odihna și tihna în ,,cenaclul dintre nori” alături de ,,vocea tunător-colțuroasă a lui Dumitru al Peșterii/ psalmii înălțați către îngeri de Constantin al Dorului/ imnele melodioase ale lui Ion al Lacrimei...”. În Unicul reporter al clipei unice, deplânge soarta poeziei, a lecturii care numai are nicio căutare, așa încât ,,Dacă nu-l primește nimeni, atunci/ și-l cumpără el...”.
Cel mai dramatic ,,Șah la regină” rămâne, după părerea noastră, Bocetul înfundat al țării, o adevărată Cântare a României zugrăvită de Alecu Russo, la 1850 - ,,Nici măcar nu ți se mai aude bocetul, țară:/ poate-ai murit demult și trecem pe lângă tine/ cu pașii repezi ai veșniciei, sacadați/ noi, cei bolnavi de o epidemie supralunară/ foștii tăi slujitori și soldați.// Țară săracă, țară bogată, țară ciudată,/țară tristă, țară miraculoasă în care/ până și morții tăi mor în mod repetat/ încă o dată și încă o dată// triști bolnavi și dezamăgiți/ chiar de aromele primordiale ale Amăgirii/ de a fi fericiți...”. Acest ,,șah” îmi aduce în minte un adevăr dureros, rostit de Simion Mehedinți în anul 1941 când s-au prăbușit granițele Românei Mari: ,,Un popor nu moare când vor dușmanii, ci moare când vrea el”, iar după cum merge țara în ziua de azi, se pare că noi chiar vrem să murim: vorbe, vorbe, vorbe!!!
Alături de Bocetul țării, în ,,Recviem pentru poet”, autorul constată că ,,lumea aceasta-i bolnavă, beteagă/ și parcă ceva te-ndeamnă să renunți, bucuros,/ la ziua de mâine...”, constatând - moartea Poeziei.
Nici de ,,Sus, [de] pe acoperișul lumii”, perspectivele nu sunt mai clare și mai dătătoare de speranțe: ,,Ce rost mai are să trăim fără speranță/ cu hapuri, pansamente și perfuzii/ când doctorii ne-nșală pe valută forte/ și farmacistele ne vând numai iluzii...?”, în vreme ce moartea ,,...își vede de treburile ei/ printre oameni...”. În tot acest timp, poetul este invadat de întrebări la care nu poate să răspundă și de probleme pe care nu le poate rezolva, recurge la sfatul și ajutorul divinității: ,,Doamne, unde există sculptorul acela/ care să-ntruchipeze în piatră/statuia de aur/ a Tristeții?” și care să prefigureze ,,Un fel de final”: ,,E-o lume rău-mirositoare, de circ și carnaval,/ cu eroine de carton și eroi de cretă,/ în care orice idiot se crede genial/ și orice curvă crede că-i vedetă”.
Cu aceste spuse, dorim să încheiem rotund și optimist: în timp ce mulți dintre creatorii de frumos se căznesc să scoată frumuseți din ,,coada” unor versuri ,,potrivite”, să-l felicităm pe Domnul Paul Spirescu pentru poezia Domniei Sale care ne încântă inimile și sufletele în continuare.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Elevi ai Şcolii Gimnaziale “Adrian Păunescu” Focşani l-au evocat pe poetul vrâncean Dumitru Pricop la Muzeul din Dragosloveni
De același autor
