Colțul profesorului -Să nu ne uităm dascălii!
Profesorul Tănase D. Vasile din comuna Bolotești, satul Găgești s-a născut într-o familie de 5 copii. Orfan de mamă încă de la vârsta de 5 ani, și-a dorit să profeseze ca învățător. Astfel, după absolvirea Seminarului urmează cursurile Școlii Pedagogice, devenind învățător mai întâi în Bârlad și apoi pe valea Putnei în munții Vrancei.
După ceva timp s-a hotărât să se așeze la casa lui și să profeseze în satul natal-Găgești, Începe mai întâi la Bolotești ca director la Căminul Cultural și apoi ca învățător la Școala nr. 1 Găgești. Ambițios de felul său, se înscrie la Institutul de Educație Fizică și Sport –București devenind astfel profesor titular pe catedra de educație fizică și sport la Școala nr. 1 Găgești, unde slujește sistemul educațional peste 38 de ani. De-a lungul timpului, domnul profesor s-a implicat în calitatea sa de mentor în toate acțiunile educative, concursurile școlare, sportive dar și în multe activități extracurriculare, cu ”pionierii” săi cum ar fi Concursurile de Circulație. În urma numeroaselor competiții dl. profesor câștigă cu elevii săi multe premii întâi, fapt ce i-au determinat pe superiorii dânsului dar și pe cei de la PIONIERI să îi ”recompenseze” munca, sârguinciozitatea domnului Tănase prin utilarea modestei sale săli de sport (practic o sală de clasă pe care singur o improvisase) cu diverse aparate. Astfel apare prima sală de sport în mediul rural utilată corespunzător pentru acele vremuri (1972). Bucuros că printre multele aparate primite sunt și corturi vara se apucă să organizeze cu elevii Școlii nr.1 Găgești expediții, unde la gura focului de tabără deapănă povești cu urși și inventează jocuri de magician unde le arăta copiilor cum firul de sfoară nu poate să ardă. Iarna participă la Concursurile de săniuș sau schiat. Și pentru a nu intra în rutină mobilizează elevii în plantarea de copaci de-o parte și de alta a podețului ce desparte comuna Bolotești de Tifești. Și astfel falnic plopii se ridică spre cer, de parcă cuvintele dânsului ”Cred în soare, chiar și atunci când nu strălucește” ar sfida moartea spunându-ne: Crede în viață!
Pentru dumnealui a planta un pom era ”lucrul pentru care simțea că merită să fim frumoși și buni”. Acest lucru i-a dat imboldul de a planta în curtea școlii din Găgești un cireș unde colegii și copiii bucuroși să poată mânca cireșe gândindu-se că acel pom nu va îmbătrâni înaintea sa! Și așa apar și restul copacilor….”fă-ți timp să vorbești cu copacul-este muzica sufletului” îi spunea fiicei. Și cum era gospodar de felul său, s-a preocupat să aranjeze biblioteca școlii cu rafturi lucrate chiar de mâna dânsului. În anul 1974 văzând cum apele ”luau școala”, ca să evite alte inundații mobilizează elevii cu lopeți și hârlețe și cot la cot cu ei ”mută dealul din spatele școlii ca să abată ”urgia” asigurând astfel trăinicia școlii, Organizează o bază sportivă cu teren de baschet, volei, fotbal, groapă de nisip și portic de gimnastică. Jocul de oină devine o adevărată provocare, Împătimit al sportului, devine involuntar un profesor ”exigent” lucru care uneori il apăsa dar se consola cu vorba ”minte sănătoasă în corp sănătos”. Spunea:”un morman de stânci încetează să mai fie doar un morman de stânci din momentul în care un singur om il contemplă, purtând în sine imaginea unei catedrale”…..De aceea fiind în prag de pensionare , ca într-un stigăt de disperare dorește să amenajeze terenul de sport cu plase de sârmă ( ”câte geamuri au fost sparte!...”) din fonduri proprii. Și așa se pensioneaza la cerere în 1994 motivând soției: ”Înăuntrul meu există un loc, unde trăiesc singur, și acolo, pot renaște primăverile proprii, care nu se ofilesc niciodată.”. Și ca o refulare a tinereții, în amintirea taberelor de la Năvodari își construiește o casa la Costinești pentru a admira splendoarea mării pentru că TOATE ACȚIUNILE SĂVÂRȘITE ÎN LUME ÎNCEP ÎN IMAGINAȚIE. Astfel în etate de 86 de ani ”dl.profesor”(cum îi plăcea să I se spună) după o grea suferință dispare discret, cerându-și iertare celor care poate le-a greșit ”cu voie sau fără de voie” spunându-I fiicei într-un moment de slăbiciune: ”că nu de moarte se teme ci doar de veșnicia ei”…..
Pământl e rotund iar locul care poate părea sfârșitul, POATE SĂ FIE ȘI ÎNCEPUTUL(I.B.PRIEST).
Dumnezeu să vă odihnească, DOMNULE PROFESOR.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
