Educație

(Update) Au fost publicate rezultatele admiterii la liceu a elevilor din județul Vrancea.IȘJ a făcut publică statistica din județul nostru

Ziarul de Vrancea
17 iul 2022 4082 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:impact.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:impact.ro

Rezultatele admiterii la liceu 2022 a absolvenților de clasa a VIII-a din județul Vrancea au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor. Rezultatele repartizării în licee vor fi disponibile online cu codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală. Accesând titlul de mai jos puteți afla rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a din județul Vrancea pentru anul școlar 2022-2023

Lista candidaților înscrişi în județul Vrancea sortați descrescător după media de admitere

Iată unde au fost repartizați primii 12 candidați înscriși în județul Vrancea, în ordinea descrescătoare a mediilor

Citiți și comunicatul de presă făcut public de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea  referitor la rezultatele admiterii 2022 în învățământului liceal

2037 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat (anul școlar 2022 - 2023) în prima etapă de repartizare computerizată, în județul Vrancea

 În județul Vrancea, au fost repartizați 2037 elevi în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni completate:

-1014 candidați la filiera teoretică;

- 1023 candidați la filiera tehnologică;

            - 4 candidați au fost admiși cu media generală 10;

            - 259 elevi la specializări vocaţionale, în județul Vrancea;

            - 20 elevi în învăţământul militar;

            - 14 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie rromă, în județul Vrancea;

            - 8 elevi pe locurile distincte alocate candidaților cu CES, în județul Vrancea.

 În perioada 15-20 iulie candidații repartizați în prima etapă vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor la care au fost admiși.

În zilele de 21, 22 și 25 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, conform metodologiei.

  49 elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni (nu au fost repartizați computerizat). Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare și vor completa, în perioada 1-3 august 2022, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ absolvită.

 Repartizarea acestor elevi va avea loc în data de 4 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va afișa pe site-ul ISJ Vrancea, secțiunea Admitere.

Pentru înscrierea la învățământul profesional, etapa a II-a, elevii vor depune fișe de înscriere, în perioada 26-28 iulie 2022, la sediul unității de învățământ care are ofertă educațională pentru învățământ profesional. 

 Locurile disponibile pentru etapa a II-a de admitere în învățământul liceal și cel profesional vor fi afișate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea în data de 25 iulie 2022, conform calendarului.

Președintele Comisiei Județene,

Inspector Școlar General,

prof. Gabriela Daniela Marchitan

Repartizarea computerizată ţine cont de preferinţele completate de către elevi şi părinţi, dar şi de media de admitere. Elevii şi părinţii au fost sfătuiţi să completeze cât mai multe opţiuni, indiferent de preferinţele lor, pentru a nu exista riscul de a rămâne nerepartizaţi. Acesta se compune din media la Evaluarea Naţioală, în proporţie de 80%, şi media generală a claselor V-VIII, în proporţie de 20%.

    Structura anului școlar 2023-2024. Elevii care nu mai trebuie să dea Evaluarea Naţională. Schimbare radicală la BAC

    Examen pentru admitere la liceu, din 2023. Media de gimnaziu nu va mai conta

    Se schimbă sistemul de evaluare în şcoli. Elevii nu vor mai primi note la Educaţie Fizică sau Arte

Ce urmează după ce elevii au aflat la ce liceu au intrat

După repartizarea computerizată, în perioada 15 – 20 iulie 2022, are loc Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. În 25 iulie, se afişează locurile rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în această etapă de admitere şi începe cea de-a doua etapă de repartizare, cu procedurile prliminare. Repartizarea efectivă a elevilor care nu au fost repartizaţi după prima etapă va avea loc în 4-5 august.

Ce acte sunt necesare la înscrierea la liceu

În perioada 15-20 iulie 2022, candidaţii depun/transmit, la unităţile de învăţământ liceal la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

    cererea de înscriere;

    cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;

    adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională;

    foaia matricolă pentru clasele 5-8, cu calculul mediei generale;

    fişa medicală;

A doua etapă de admitere la liceu

    25 iulie 2022 - Afişarea centrului de admitere şi a situaţiei locurilor rămase libere;

    26 iulie 2022 - Înscrierea candidaţilor pentru probele de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;

    27-28 iulie 2022 - Desfăşurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;

    28-29 iulie 2022 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;

    1-3 august 2022 - Primirea cererilor de înscriere a candidaţilor care au fost repartizatţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaţilor respinşi, precum şi a candidaţilor care nu au fost repartizaţi computerizat;

    4-5 august 2022 - Repartizarea candidaţilor din etapa a doua, de către comisia de admitere judeţeană / a municipiului Bucureşti;

    6 august 2022 - Transmiterea către Centrul naţional de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată.

Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Vrancea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.