Educație

Astăzi despre: Mihnea Constantinescu: „omul care a schimbat România fără ca noi să știm”

Ziarul de Vrancea
17 nov 2020 1654 vizualizări

Mihnea Constantinescu (n. 13 decembrie 1961, România – d. 18 noiembrie 2018, Nisa, Franța) a fost un diplomat român.

„Niciodată nu-i vor fi uitate altitudinea intelectuală, atitudinea patriotică, implicarea în viața publică.”

- Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României


Mihnea Constantinescu: omul care a schimbat România fără ca noi să știm

    de Iulian Comanescu

„Puțini sunt cei care au servit Statul român cu atâta abnegație, înțelegere și răbdare, cu atâta decență și cu simț al umorului, într-un sistem caracterizat adesea de contrariul calităților lui.”

- Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei

„A fost un diplomat desăvârșit, patriot român și nu am cunoscut un susținător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România.”

- Hans Klemm, fost Ambasador al SUA în România

„Era persoana-cheie din Ministerul Afacerilor Externe, atunci când aveam o problemă.”

- Michael Guest, fost Ambasador al SUA în România

„Campionul cauzelor sensibile.”

- Mariana Gheorghe, fost CEO la OMV Petrom

„Era un fel de planner strategic care nu lăsa lucrurile să adoarmă sau să moară. Pur și simplu era un foarte bun project manager.”

- Alexandra Gătej, fost consilier prezidențial


„Era atât de mult implicat în gestionarea afacerilor curente ale ministerului încât, atunci când a plecat pentru o altă însărcinare la guvern, cineva din conducerea MAE a vorbit, fără vreo conotație peiorativă, despre «dezmihnizarea» ministerului! Cu alte cuvinte, cum să facem să ne putem descurca și fără implicarea lui zilnică...”

- Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe

În 30 de ani de carieră, Mihnea Constantinescu a avut, în esență, trei funcții: director în MAE, șef de cancelarie de prim‑miniștri (sau de cabinet) și ambasador cu însărcinări speciale. Ultima e de fapt o demnitate sau un rang, dar acoperă destul de bine preocuparea lui pentru energie și securitate din ultima parte a carierei. La Cancelarie, a făcut politică externă încă de pe vremea când făcea conexiunea între Theodor Stolojan și ambasadele occidentale. Iar la Externe, a determinat transformarea României într-o democrație păstrând-o pe drumul aderării la UE și NATO, asumat definitiv de toți actorii politici încă din 1995. La fel, energia era o chestiune cu conotații puternice de securitate, deci geopolitice, și administrative, fiindcă implica armonizarea numeroșilor actori instituționali implicați în marile proiecte.

Altfel spus, Mihnea Constantinescu funcționa indiferent de funcții.

Curtea Veche Publishing © 2020

Jurnalistul Val Vâlcu a povestit ce amintire are cu Mihnea Constantinescu. Este un lucru neștiut, lumea cunoscându-l mai mult ca diplomat.

Înainte de '89, Val Vâlcu l-a cunoscut la Casa de Cultură a Studenților. Era asistent universitar. Mihnea Constantinescu încasa toate reclamațiile și certurile pentru umorul studențesc. Venea partidul care voia cenzură, dar Mihnea Constantinescu, care ar fi trebuit să curețe textele, îi lăsa mai liberi pe studenți. În plus, formațiile de umor studențesc - gen Divertis, Vouă sau celebra Bridadă de la ASE - aveau texte care erau anti-comuniste pe față, cu aluzii, bancuri etc.

Mihea Constantinescu îi apăra pe studenți, el fiind cadru didactic. Încasa perdaful de la stăpânire. Mihnea Constantinescu le spunea studenților: aveti și voi grijă data viitoare, dar o făcea zâmbind. Tinerii știau că nu vor păți nimic, el riscând, în schimb, foarte mult. Este deja celebră fază când Divertis a strecurat un text, cu conotații negative, în care spuneau rușine, în sensul de substantiv: să vă fie rușine!

În realitate, îl interpretau ca verb: rușii ne (în sensul de lipsuri, că vin rușii și ne fac și ne dreg). A fost prima dată când s-a tras cortina, a fost întrerupt un spectacol. Este o fază relevantă. Mihnea Constantinescu a fost certat pentru că văzuse repetițiile, dar își risca pielea ca să îi lase pe studenți să se bucure de câteva momente de relaxare.

Ambasadorul Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la 57 de ani, într-un spital din Nisa

Născut în 1961, Mihnea Constantinescu a fost cadru didactic al Universităţii Politehnica din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut şi doctoratul. Ulterior, a intrat în serviciul diplomatic.

Mihnea Constantinescu a deţinut în perioada mai multor guvernări funcţiile de director al Cancelariei Primului-ministru, consilier de stat sau consilier diplomatic, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, a fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman şi director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. A fost şi asistent personal al premierului Petre Roman, precum şi director de cabinet al lui Mircea Geoană, când acesta era ministru de externe.

De asemenea, Mihnea Constantinescu a deţinut funcţia de preşedinte în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, în perioada în care România a preluat preşedinţia acestei organizaţii (martie 2016 - martie 2017).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.