Astăzi despre Ion Mihalache - Distins prin fapte de vitejie în Primul și al Doilea Război Mondial, mort în închisoarea comunistă de la Rîmnicu Sărat şi aruncat în groapa comună
Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni, România – d. 5 februarie 1963, Râmnicu Sărat, România) a fost învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte și apoi președinte (21 noiembrie 1933 - 23 noiembrie 1937) al Partidului Național-Țărănesc. Distins prin fapte de vitejie în Primul și al Doilea Război Mondial, fost ministru al Agriculturii și Domeniilor, în guvernele național-țărăniste Iuliu Maniu și George G. Mironescu ministru de interne - după venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat. În timp ce era închis, i s-a cerut să trădeze chiar de către Patriarhul Justinian Marina. A murit în închisoarea de la Râmnicu Sărat și a fost aruncat în groapa comună. Călăii i-au suprviețuit mulți ani, răsplătiți cu tot felul de merite și distincții, dar mai ales cu pensii speciale - modul caracteristic de „aprecier”e a patriotismului în societatea contemporană
Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni, România – d. 5 februarie 1963, Râmnicu Sărat, România) a fost învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte și apoi președinte (21 nov. 1933 - 23 nov. 1937) al Partidului Național-Țărănesc.
Biografie
Fiu de țăran sărac, dotat cu o capacitate intelectuală de excepție, a urmat școala normală și a ajuns învățător.
Ion Mihalache s-a distins în Primul Război Mondial în luptele pentru apărarea patriei în regimentele muscelene, la trecătorile de pe Valea Dâmboviței, pe fronturile de la Oituz și Mărășești. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul 62/70 Infanterie în Bătălia din zona Bran-Câmpulung .
„Pentru vitejia și avântul cu care a atacat din propria inițiativă trupele vrăjmașe în noaptea de 3/4 octombrie1916, la Plăișorul Mic, îar în noaptea de 7/12 august 1917 la Răchitașul Mic, producând dușmanului pierderi neobișnuit de mari și contribuind de aproape la cucerirea și menținerea pozițiilor.”
A organizat și militat pentru izbânda referendumului prin care populația din Basarabia a hotărât în 1918 revenirea la patria mamă. După Primul Război Mondial a întemeiat Partidul Țărănesc, având ca obiectiv să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României promisese pe front soldaților, în discursul pe care i-l scrisese regina Maria, împreună cu Barbu A. Știrbey. În acest discurs, regele făgăduia pământ țăranilor, împroprietărirea veteranilor din Primul Război Mondial, și i-a însuflețit să lupte eroic la Mărăști, Mărășești și Oituz.
După succesul electoral din 1919 partidul lui Mihalache formează un bloc guvernamental alături de Partidul Național Român din Transilvania, formând guvernul Guvernul Alexandru Vaida-Voievod. Ion Mihalache deținea funcția de ministrul agriculturii și domeniilor (16 decembrie 1919 - 12 martie 1920).
O realizare deosebită care a dat conținut și profunzime învățământului agricol a fost cea datorită legii din 1920 (cunoscută sub numele de „Legea lui Ion Mihalache”) prin care, pentru instruirea elevilor, s-au atribuit școlilor agricole terenuri în suprafață de circa 100 ha, iar celor horticole de 25 de ha.
În anul 1926 Partidul Țărănesc s-a unit cu Partidul Național Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu. Acesta a devenit președintele Partidului Național Țărănesc (PNȚ), iar Mihalache vicepreședinte.
În concepția lui Mihalache progresul țării nu consta în industrializare, ci în agricultură. El milita pentru cooperative formate în mod voluntar de către țăranii împroprietăriți la întoarcerea de pe front. Pentru a-și pune în aplicare ideile, a organizat obștea sătească de la Topoloveni-Argeș să producă rentabil pe suprafețe optime, asociindu-i pe țărani într-o cooperație cu rezultate notabile în plan economic și social. La Topoloveni, țăranii au beneficiat de școli superioare, de asistență medicală, de cămin cultural, de băi comunale și, în general, de un standard civilizat de existență.
Între 1928 și 1930 Mihalache a fost ministru al Agriculturii și Domeniilor, în guvernele național-țărăniste Iuliu Maniu și George G. Mironescu. Din 1930 până în 1933 ocupă funcția de ministru de interne, tot în guvernele național-țărăniste, ale lui Grigore. G. Mironescu și Alexandru Vaida-Voievod și Iuliu Maniu.
În 1941 a solicitat mobilizarea sa și a îmbrăcat din nou haina militară pentru câteva zile, luptând de partea armatei române până la Nistru pentru eliberarea Basarabiei, dar a fost eliberat din ordinul personal lui Ion Antonescu.
După venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.
Potrivit memoriilor lui Corneliu Coposu, Mihalache a fost vizitat de patriarhul Justinian Marina în închisoarea de la Râmnicu Sărat, care i-a cerut să se desolidarizeze de Iuliu Maniu.
Ion Mihalache a decedat în 5 februarie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.
Corneliu Coposu, cel care şi-a pierdut la rândul său aproape două decenii în temniţele comuniste, a povestit amănunte terifiante dintre zidurile închisorii, Ion Mihalache fiind închis în celula de deasupra sa. „O perioadă de timp, cam în deceniul al cincilea, pe la început, puteam să comunic printr-un fel de alfabet morse cu el. Cunoştea un singur alfabet de bătăi în perete, fiecare literă reprezenta o bătaie în plus. A, o bătaie, B două, vă închipuiţi că la Z erau 24 de bătăi – un sistem de comunicare foarte dificil. Era singurul pe care-l pricepea, şi am reuşit să schimb cu el câteva fraze şi să îi răspund după un efort de o jumătate de zi. «Niculina e sănătoasă». Era vorba de soţia lui. Şi a priceput, exista un semnal de întrerupere a comunicaţiei şi altul de OK. După aceea, slăbindu-i auzul, nu s-a mai putut ţine legătura cu el. Protestele le făcea cu o voce foarte sonoră, exact în momentul schimbării de gardă, când, datorită mişcării, celulele scăpau de sub supraveghere. Atunci venea în dreptul uşii şi, cu o voce puternică, protesta. Aşa am aflat că patriarhul Justinian Marina a fost la el în celulă, încercând să-l convingă să dea o declaraţie de blamare a lui Maniu. Am auzit din celula mea cum a strigat: «A fost nenorocitul de patriarh Justinian Marina la mine, să mă convingă să mă desolidarizez de Maniu. L-am dat afară!» Urma deschiderea celulei, bătaia administrată de gealat, şi totul reintra în linişte şi în normal, încă o dată a protestat, de data aceasta vizitatorul care a încercat să-l convingă pe Mihalache să dea o declaraţie salvatoare pentru el a fost Ghelmegeanu. Refuzul şi strigătele lui au fost imediat potolite prin bătaia administrată de gardieni. A avut o comportare foarte demnă până în ultimul moment al vieţii. În ultima fază nu se mai putea mişca decât cu foarte mare greutate; după aceea a paralizat şi, în scurtă vreme, s-a prăpădit“. Aceasta este mărturisirea consemnată în volumul „Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian“ apărut la Fundaţia Academia Civică, 2014. Arestat în Înscenarea de la Tămădău Ion Mihalache, care fusese ministru în mai multe guverne ţărăniste, a fost arestat la 14 iulie 1947 împreună cu alţi lideri ţărănişti în „Înscenarea de la Tămădău“, ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Conducătorii ţărănişti au fost arestaţi când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău, la ordinele lui Iuliu Maniu, care dorea să informeze străinătatea, prin glasul liderilor partidului, despre situaţia grea din ţară. După încheierea operaţiunii de prindere a „fugarilor” a urmat arestarea conducerii Partidului Naţional Ţărănesc, desfiinţarea formaţiunii politice, ancheta şi organizarea procesului. În urma simulacrului de proces, Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”. A trecut prin mai multe închisori politice şi din august 1951 a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul. Aruncat într-un cimitir mlăştinos A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi memoria Exilului Românesc. În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu cinci zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat. Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Seniorul Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie. Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor fi niciodată recuperate”.
Vă mai recomandăm: Destinul tragic al generaţiei Marii Uniri. Cum au aranjat comuniştii procesul lui Iuliu Maniu: „Să convingeţi credincioşii să ceară executarea lui“ De ce n-au mai venit americanii în 1947. „Lumea trebuie să-şi dea seama în România că ajutorul american este în funcţie de intensitatea rezistenţei“ Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă, adevarul.ro
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
