VIDEO Astăzi despre: prima femeie arhitect din România: Henrieta Delavrancea
Henrieta Delavrancea - Gibory (n. 19 octombrie 1897 - d. 26 martie 1987) a fost una dintre primele arhitecte din București. A fost mezina lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și soră a scriitoarei și pianistei Cella Delavrancea.
Dacă Cella a îmbrăţişat muzica, Margareta s-a dedicat unei cariere în litere şi fiolosifie, iar Niculina a ales pictura, Henrieta s-a îndreptat către un domeniu mai puţin obişnuit femeilor în secolul trecut. A ales arhitectura şi potrivit memoriilor surorii sale, a ştiut acest lucru încă de la vârsta de 6 ani: "Domnul Mincu îşi jucă rolul de examinator cu toată seriozitatea şi, după felicitările meritate, o întrebă ce vrea să devină când va fi mare: Arhitectă, răspunse fetiţa."
După perioada studiilor în particular, Henrieta a urmat Şcoala
Superioară de Arhitectură din Bucureşti Şi-a întrerupt studiile în
timpul războiului şi a plecat pe front ca infirmieră voluntară. În
timpul războiului l-a cunoscut pe ofiţerul francez Emile Gibory cu care
s-a căsătorit în 1918. După război, cei doi soţi au locuit o vreme la
Paris.
Henrieta şi-a reluat studiile în1924 şi a obţinut diploma de
arhitect în 1927. A devenit astfel a patra femeie arhitect din România,
după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu şi Mimi Friedman.
Alături de Horia Creangă, George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu, face parte din generația de arhitecți care a avut o contribuție importantă la formarea școlii de arhitectură modernă românească
Henrieta [Riri] Delavrancea-Gibory (n. 19 octombrie 1894, Bucureşti – d. 26 martie 1987, Bucureşti). Arhitectă. Fiica scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea şi a Mariei (născută Lupaşcu).
Biografie
Creşte înconjurată de mari nume ale protipendadei şi culturii bucureştene, precum Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Nicolae Grigorescu, Victor Eftimiu, Ion Mincu, cărora li se alătura, din când în când, Elena Văcărescu. Face primele studii în particular şi din 1915 începe cursurile la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti, pe care o întrerupe în timpul războiului, când se înrolează ca infirmieră voluntară. Acum îl cunoaşte pe Émile Gibory (ofiţer în misiunea franceză condusă de gen. H. Berthelot), cu care se va căsători în 1918. Reia studiile de arhitectură în 1924, absolvindu-le în 1927.
Prima construcţie proiectată de Henrieta Delavrancea-Gibory a fost casa proprie, ridicată în 1925 pe str. Mihai Eminescu. Se face cunoscută prin construcţiile de la Balcic, unde stilul balcanic este asociat cu elemente din arhitectura internaţională. Printre cele 22 vile proiectate aici se numără Vila poetului Ion Pillat, Vila Lupoaicei, Vila gen. Rasoviceanu, Casa Ghiul Serai, Casa Constantiniu, Casa Iunian, Casa Ministrului de Finanţe Cancicov, Casa Cuţescu-Storck, Casa Eliza Brătianu, Casa Moşescu, alături de construcţia Pavilionului de ceai şi renovarea Pavilionului grănicerilor de la Palatul Regal.
Despre activitatea intensă de la Balcic afirma într-un interviu din 1980: „Geamiile, potecuţele de piatră prăfuite, pieţele cu fântâni, casele revărsate, prispe cu cerdacuri din lemn, drumurile în scări ale Balcicului s-au dovedit a fi un loc fascinant pentru arta şi arhitectura românească. Casele mele, pe care le vedeţi aici în poze, au iz românesc, dar sunt totodată moderne ca aspect şi funcţie, migălos aprofundate, care i-au făcut fericiţi pe clienţii mei”.
Alte lucrări ale sale sunt Conacul Eustaţiu Stoenescu din Drăghiceni, unde a folosit ca model casele ţărăneşti: pridvorul cu intrare în beci, prispa, stâlpii de lemn cioplit, iar în Bucureşti, Casa Cantuniari, Casa Prager, Casa Arapu sau Casa Vâlcovici, cinci biserici, palatul prinţului Nicolae din Snagov, Consulatul Franţei din Bucureşti. Henrieta Delavrancea-Gibory a proiectat şi construcţii de interes public din Bucureşti, cum ar fi Institutul de Igienă şi Sănătate, Institutul de Oncologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Filantropia, Cinema Capitol şi Halele Obor, Prefectura din Oraviţa, precum şi blocuri de locuinţe pe străzile Pictor Iscovescu şi Brezoianu din Capitală.
În timpul regimului comunist a activat în Colectivul de proiectare din cadrul Ministerului Sănătăţii şi, timp de 19 ani, la Institutul Proiect Bucureşti.
Moartea a surprins-o în momentul finalizării proiectului privind restaurarea Bisericii Sf. Gheorghe din Bucureşti. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.Z
(Sursa: enciclopediaromaniei.ro)
În timpul Primului Război Mondial, a lucrat ca soră medicală și s-a căsătorit cu Emil Gibory în 1918. Au locuit pentru puțin timp la Paris și apoi s-au mutat în zona montană, locuind în Nehoiu. După doi ani, s-au mutat în Penteleu, România, dar în 1924, Delavrancea s-a decis să-și reia studiile. În 1926-1927 și-a luat licența și a afirmat ulterior că este a patra arhitectă din țară, după “Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu și Mimi Friedman”. Aceast s-ar putea să nu fie întru totul corect, din moment ce Societatea Arhitecților din România avea înregistrate în 1924 șase femei: Maria Cotescu, Irineu Maria Friedman, Virginia Andreescu Haret, Maria Hogas, Antonetta Ioanovici și Ada Zăgănescu. Pe de altă parte, Delvrancea a proiectat prima ei casă, numită ”Casa Germană” în 1921, înainte de a termina școala, pe vremea cînd locuia în Nehoiu. De asemenea, s-ar putea să fi făcut o confuzie de nume, deoarece Zăgănescu studiase în particular cu Ion Mincu și este cunoscută drept prima femeie arhitect, Andreescu-Haret e recunoscută ca prima absolventă a Școlii Superioare de Arhitectură în 1919 și Cotescu a absolvit studiile în București în 1922.(ro.wikipedia.org/wiki)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
