VIDEO Astăzi despre fostul suveran al României: Regele Mihai. Peste 50 de ani în exil. Din țară sau din exil, întotdeauna prezent la întâlnirea cu românii atât la cumpăna dintre ani, cât și la cumpăna dintre timpuri
În urmă cu 102 de ani se năștea Mihai I, rege al României, principe al României, principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia- d. 5 decembrie 2017, Elveţia), cunoscut în perioada domniei tatălui său, regele Carol al II-lea, ca Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.
"Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri."
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul progerman al mareşalului Ion Antonescu.
Din 1941, regele Mihai a fost mareşal al României. La 10 mai 1941, de Ziua naţională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălţat la gradul de mareşal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului.
După colaborarea României cu Germania în cel de Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a organizat, la 23 august 1944, arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernului prosovietic în anii 1945-1947. A fost constrâns să abdice, la 30 decembrie 1947, şi s-a exilat la Versoix (Elveţia). Revenirea sa în ţară nu a fost permisă până în 1992. În 1997 i-a fost redată cetăţenia română.
Pentru prima dată, după 60 de ani, regele Mihai I a fost invitat la emisiunea Ora armatei şi a acordat un interviu presei militare. A vorbit atunci, în 2005, despre participarea Armatei României la victoria împotriva celui de Al Treilea Reich, despre armata de altădată, dar şi despre militarii români care participă cu succes, alături de Aliaţii din NATO, la misiuni în teatrele de operaţii. Interviul a fost publicat în volumul: (70 de ani de radiofonie militară. (1940-2010). Voci la microfonul emisiunilor militare), apărut la Editura Tritonic, în 2010.
Vă oferim un fragment din acel interviu.
Majestate, aţi purtat uniformă de mic copil.
Da, tradiţia la noi era ca Principele moştenitor să devină ofiţer la vârsta de 16 ani. Or, eu aveam o şcoală de făcut, iar tatăl meu a gândit că ar fi bine să existe şi o pregătire militară în paralel cu instruirea mea. Uniforma, ei bine, a fost specială, pentru că eram prea mic să umblu în uniformă propriu-zisă. Făceam, când puteam, puţină teorie, apoi încet-încet făceam şi mânuiri de armă, instrucţie.
Am început ca soldat, fruntaş, am trecut prin diversele grade. Am avut instructor chiar pe comandantul Batalionului 2 Vânători de Munte, de la Braşov, care venea şi mă ajuta să înţeleg mânuirea de armă. A fost şi un fel de examen pe care l-am dat, la un moment dat, în care el îmi comanda să execut mişcări de front, să prezint arma. Pe urmă, tatăl meu m-a mai înscris şi la Mediaş, la şcoala de aviaţie.
După aceea, prin anii 1935-1936, când trebuia să-l însoţesc în vizitele oficiale pe tatăl meu, când am fost şi în Polonia şi în Cehoslovacia, am fost îmbrăcat tot în uniformă.
Antrenamentul militar l-am făcut în cadrul batalionului nostru de gardă. Am început să ies pe câmp, la instrucţie. Comandantul lor era un maior, Ilie Radu. Cu o grupă sau un pluton, am început să umblăm pe dealuri, în sus şi în jos. Se făceau chiar şi trageri, cu carabine şi cu puşti-mitraliere, chiar şi cu grenade, aşa că le-am trecut pe toate. Pregătirea militară a devenit intensivă mai târziu, după ce am devenit ofiţer. Atunci plecam pe Bucegi.
Când am ieşit ofiţer am fost înscris, de fapt, în Batalionul 1 Vânători de Munte, care era dislocat la Sinaia. Trebuia să învăţ cum se comandă mai întâi o grupă, apoi plutonul. Am făcut trageri cu muniţie de război, nu cu muniţie de exerciţiu. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, sus pe Bucegi, se trăgea cu mitralierele şi zburau gloanţele peste capul nostru, şi sărea pământul în faţa noastră… Aşa că nu am fost menajat absolut deloc şi nu a fost organizat nimic special pentru mine.
Am făcut armată în toată regula. Acolo am învăţat foarte multe lucruri, dar mai ales spiritul de disciplină, dar şi pe cel de corp. Făceam trageri o dată pe săptămână şi noi, ca ofiţeri, trebuia să tragem întotdeauna mai bine decât trupa, cu tot armamentul pe care îl avea în dotare armata noastră: de la simpla carabină, puşti-mitraliere, mitraliere grele şi până la pistoale şi tot ce se putea, trăgeam şi cu brandurile…
Avem o surpriză pentru Majestatea Voastră: înregistarerea cu depunerea Jurământului militar, ca sublocotenent de vânători de munte. (…)
Îmi aduc foarte bine aminte când am depus jurământul, fiindcă am asistat şi la multe altele. Emoţionant întotdeauna era când comandanţii sau preotul militar citeau şi militarii repetau. Era deja mult să fii cu mâna pe drapel, să juri, era copleşitor! A trebuit să învăţ jurământul pe dinafară. Eram emoţionat, întâi de toate pentru ocazie; dar îmi făceam un pic de grijă să nu uit ceva sau să greşesc ce am de spus.
A fost o întreagă pregătire: a trebuit să învăţ jurământul pe dinafară, cum spuneam, a trebuit să îmbrac uniforma regulamentară de ofiţer. Tatăl meu a organizat o mare ceremonie pentru Principele moştenitor şi a invitat chiar veri de-ai noştri, din diferitele ţări din Europa. Au venit din Anglia, Belgia, Suedia, a fost o ceremonie fastuoasă. Mi-l aduc aminte foarte bine pe comandantul batalionului, cu el am defilat după ce am rostit Jurământul militar.
Aţi avut mari emoţii?
Într-adevăr, am avut. Îmi amintesc că pe platoul acela, care nu mai există din păcate, luam parte împreună cu tatăl meu la diferite ceremonii şi parăzi militare. Şi apoi, mergeam la manevre unde luam parte şi mergeam să vizitez şi unităţile militare…
Vă plăcea?
Mă simţeam în mediul meu, în elementul meu, ca să spun aşa. Chiar dacă nu comandam eu ceva, îmi plăcea să fiu mereu printre militari, cu ei, acolo. Din când în când, dădeam peste un ofiţer pe care îl cunoaşteam de dinainte şi îmi făcea mare plăcere să-l revăd. Şi mi-a rămas, până astăzi, spiritul militar în mine. Pot să spun că mă simt mai mult militar decât civil.
V-a plăcut armata?
Mi-a plăcut foarte mult, mai ales spiritul de disciplină.
Ce părere aveţi, Majestate, despre Armata Română de astăzi?
Din păcate, nu ştiu prea mare lucru. Am fost la Mangalia, cu ceva ani în urmă, la marină, şi i-am cunoscut mai îndeaproape. Am vizitat nişte vedete, să văd cum sunt. Am mai fost, odată, nu demult, şi la Muzeul Aviaţiei, undeva prin Pipera. Am fost şi la Brigada 1 Vânători de Munte, de la Braşov, unde, în sfârşit, am reluat contactul mai apropiat cu trupa noastră. Câţiva dintre ei fuseseră prin Irak, dar şi prin Afganistan. După ce am vizitat unitatea, ne-am aşezat cu toţii la masă şi am mâncat acolo împreună cu ei, ceea ce m-a emoţionat şi m-a făcut să îmi aduc aminte cum era înainte de război! În spiritul acela militar, mai ales când îi vedeam pe ei acolo, în uniforme, îmi readuceam aminte de tinereţe şi de vremurile trecute.
Despre participarea militarilor noştri în misiunile din teatrele de operaţii, ce părere aveţi?
Este obligaţia noastră, asumată în cadrul NATO. Sunt misiuni deosebit de periculoase acolo. Din păcate, se întâmplă şi tot felul de atacuri şi de incidente, avem şi militari care au căzut la datorie. Dar, băieţii noştri sunt bine pregătiţi şi îşi fac datoria, în continuare, cum trebuie. La Craiova, sunt militari dintr-un batalion care va pleca în teatrul de operaţii şi s-a făcut un mic aranjament să-i întâlnesc şi pe ei înainte de a pleca.
(…)
Majestate, vă mulţumim pentru interviul acordat şi vă mai aşteptăm la Ora armatei. Aveţi vreun mesaj pentru militari, pentru ascultătorii noştri?
Sigur că da. Mesajul ar fi acesta:
Dragi ostaşi, nu există cinste mai mare decât să-ţi slujeşti ţara, oriunde şi oricând ţi-o cere. Aveţi drept amintire pildele înaintaşilor noştri, ale bunicilor şi străbunicilor voştri, care n-au pregetat nicio clipă să facă sacrificiul suprem pentru ţară şi Popor.
Chiar dacă, departe de ţară, sunteţi angajaţi într-un război pentru libertate, pentru pacea Lumii şi a noastră, să nu uitaţi niciodată că, în ciuda tuturor greutăţilor şi a pierderilor, sunteţi în slujba ţării şi Poporului.
Eu şi Familia regală am fost, suntem şi vom fi întotdeauna alături de brava Armată Română, care a ştiut tot timpul să-şi facă datoria, în mod exemplar.
Fiţi demni de sacrificiile înaintaşilor voştri şi de încrederea pe care această ţară v-a acordat-o. Faceţi cinste numelui şi istoriei poporului român.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Sursa: http://armataromaniei.ro Autor: Comandor Alexandru Leaua Citiți In 1994, Eugen Nicolicea cerea ca Regele Mihai sa fie declarat persona non grata pe teritoriul Romaniei (recorder.ro)
Citiți și
