Astăzi despre arhitectul Octav Doicescu | „Către o arhitectură a Bucureștilor" care prefigura un București modern păstrând valorile trecutului și problema "Orient - Occident" în estetica vremii
Octav Doicescu (n. 9 ianuarie 1902, Brăila, Regatul României – d. 10 mai 1981, București, RS România) a fost un academician român, arhitect, profesor universitar, membru titular (1974) al Academiei Române. Cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 - 1947) ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală New York World's Fair 1939.
Astăzi despre Octav Doicescu Comisia de înfrumusețare a Capitalei "Către o arhitectură a Bucureștilor", o încercare de a prefigura un București modern care păstrează valorile trecutului. Concomitent, apare revista Simetria singura publicație a epocii care pune problema "Orient - Occident" în estetica vremii sau problema "Mitocanului Român"
Către o arhitectură a Bucureștilor", o încercare de a prefigura un București modern care păstrează valorile trecutului și problema "Orient - Occident" în estetica vremii sau problema "Mitocanului Român"
Octav Doicescu se naște la Brăila la 6 ianuarie 1902. Tatăl este Vasile Tudorache Doicescu, constructor, iar mama Elena, născută Balaban, casnică. Fiu de constructor, Octav a urmat peregrinările familiei urmând cursurile inferioare ale școlii în Medgidia, Constanța și Călărași, terminând la Liceul „Petru si Pavel” din Ploiești.
În anul 1922 intră la Școala superioară de arhitectură din București, având ca profesori pe Petre Antonescu, Stație Ciortan, Constantin Iotzu, Paul Smărăndescu, Ion Traianescu, Ermil Pangrati, Cincinat Sfintescu; paralel cu studiile de arhitectură frecventează Academia Liberă de Arte Plastice și cercul de artă Contimporanul, unde conferenția arhitectul, pictorul și esteticianul Marcel Iancu. Pentru a se întreține, lucrează timp de cinci ani ca desenator în birourile de proiectare Constantin Dobrescu și Constantin Iotzu, la Ministerul Muncii, la Ministerul Instrucțiunii Publice, Ministerul de Finanțe și la Ministerul Sănătății (1924).
Termină studiile Școlii Superioare de Arhitectură din București (1928), fiind angajat ca desenator la Ministerul Sănătătii și Ocrotirii Sociale (1928 – 1929). În anul 1929 Doicescu devine diplomat al Școlii Superioare de Arhitectură. Este angajat la Primăria municipiului București; o fotografie aflata în arhiva Octav Doicescu îl arată pe acesta, alături de primarul Dem. I. Dobrescu, inspectând lucrările de curățire ale lacului Snagov. În paralel cu activitatea de la primărie, funcționează, în 1932, și la societatea « Gaz – Electrica » având ca director pe ing. Nicolae Caranfil. Având diploma de arhitect din 1930 (nr. Legitimație de liberă practică 59/ 6 mai 1933), este încadrat în Corpul arhitecților ca arhitect ordinar II, cu un salariu de 9400 lei ; este numit, în 1933, în Comisia de înfrumusețare a Capitalei (alături de scriitorul Victor Ion Popa , sculptorii Mihai Onofrei și Mac Constantinescu , pictorița Militza Pătrașcu) ; face parte din comisia numită pentru amenajarea pieței din fata viitorului sediu al primăriei (împreuna cu Petre Antonescu, Nicolae Nenciulescu, Duiliu Marcu, Constantin Iotzuși Roger Bolomey).
Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Distincții
A fost distins cu Ordinul Meritul Științific clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[5]
În 1974 este desemnat membru titular al Academiei Române, fiind cel de-al patrulea arhitect român membru al acestui for după Nicolae Ghika-Budești (1937), Petre Antonescu (1945) si Duiliu Marcu (1955).
Publicații
La sfârșitul anilor 30, scrie împreună cu Marcel Iancu și Horia Creangă, broșura "Către o arhitectură a Bucureștilor", o încercare de a prefigura un București modern care păstrează valorile trecutului. Concomitent, apare revista Simetria inițiată de George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu și redactată de George Matei Cantacuzino, Octav Doicescu, Matila Ghyka, Tudor Vianu, Titu Evolceanu, Ștefan (Fanică) Constantinescu și Mac Constantinescu. Ultimul din cele 8 numere apare în 1947. Revista este singura publicație a epocii care pune problema "Orient - Occident" în estetica vremii sau problema "Mitocanului Român", articol scris în 1939.
Octav Doicescu concepe schițe pentru proiectul monumentului din Indore (India), monument ce trebuia să adăpostească o pasăre măiastră a lui Brâncuși (New - York Times, 1974). Începutul războiului a pus capăt construcției din India. În 1928 intra în asociația "Amicii Statelor Unite" din care fac parte Petru Comarnescu, Dimitrie Gusti, Anton Golopenția, Dan Duțescu și Nicolae Mărgineanu. În anii 1965 - 1968 i s-a oferit postul de reprezentant al României la UNESCO cu obligația de a se înscrie în PCR. Octav Doicescu a refuzat înscrierea în partid. În locul lui a fost trimis la UNESCO arh. Pompiliu Macovei .
Construcții proiectate
Restaurantul Românesc de la Băneasa, în prezent Restaurantul Casa Albă (1930).
Casa de odihnă a Societății Gaz Electra de la Snagov (1932).
Yacht Club Snagov (1933).
Fântâna Zodiac din Parcul Carol (1935).
Cabana Babele (1936) comandată de Asociația Drumeților din Munții Înalți ai României.
Fântâna Miorița de la Șosea (1936).
Restaurant în Grădina Botanică (1936).
Expoziția "Luna Bucureștilor 1935 - Cartierul Vechi" (1935).
Expoziția "Luna Bucureștilor 1936" (1936).
Lucrează la planurile Halelor Obor, dar după un conflict cu Primăria se retrage și arhitectul Horia Creangă construiește Oborul.
Uzinele IAR.
Ministerul Informațiilor de pe Str. Onești (1937).
Poșta de pe B-dul Banu Manta (1938).
Ministerul de Interne și sistematizarea Pieței Palatului (1938), proiect nerealizat.
Parcul Herăstrău ce include cartierul Jianu din fața parcului Bordei.
Cartierul de case din Parcul Jianu (astăzi Primăverii) și amenajarea Parcului Herăstrău și Bordei împreună cu inginerul Nicolae Caranfil (1938-1940).
Casa ing. Nicolae Caranfil, str. Emile Zola nr. 2 (1934-1936).
Casa Octav Doicescu, str. Mircea Eliade nr. 2 (1939), ajunsa în anii '90 în posesia arh. Dinu Patriciu, fost student al lui Octav Doicescu.
Casa Dimitrie Gusti aflata pe str. Armindenului colț cu str. Herăstrău (1939).
Cercul Militar Pitești (1939).
Expoziția "Luna Bucureștilor 1939" (1939).
Casa Română de la 1939 New York World's Fair (Expoziția universală de la New York 1939).
Cineromit (1940), proiect nerealizat.
Conacul Alimănișteanu construit pe moșia lui Dimitrie Alimănișteanu, ministrul finanțelor, la Bilcești, județul Argeș (1938 - 1942). Este o clădire din piatră cu acoperiș de șiță, care a ars în anul 2006. Este pe cale sa fie restaurată.
Vila Ion Teodorescu din Sos Vergului 50 (1944).
Monumentul "Turnul Dezrobirii Basarabiei" de la Ghidighici, Chișinău (1942), distrus de "eliberatorii sovietici" (în 1944).[6]
Casa de la Snagov a Regelui Mihai, astăzi distrusă.
Uzinele de anvelope Banloc de la Florești și Blocul Banloc - Goodrich, din Calea Victoriei 218, numit și "Blocul Roșu" (1943-1946).
Nautic Club Herăstrău (1945).
Blocul din Calea Victoriei colț cu Calea Griviței (1946).
Cartier de locuințe în Băneasa pentru personalul Aeroportului; la origine fiecare casă avea altă culoare (1959).
Aerogara Băneasa (1947), proiect nerealizat.
Bloc de locuințe pe Știrbei Vodă colț cu str Luigi Cazzavillan în fața Conservatorului de muzică.
Hotelul Sport din Poiana Brașov (1953), colaborator Titu Evolceanu
Opera Română din București (1953), basoreliefurile sunt opera sculptorului Ion Vlad. Clădirea rezultată este mult diferită de proiectul inițial, proiectul suferind numeroase modificări, mai ales de fațadă, cerute in mod repetat de consilierul sovietic Zverin.
În anii 1964-69 face planurile Institutului Politehnic din București la care au lucrat arhitecții Ștefan Lungu, Perianu, Costin Paetia, Petre Swoboda.
Centrul Administrativ al Municipiului Reșița (1974-1976)
sistematizarea centrului Municipiului Reșița (1976)
Face linogravură pentru coperți de cărți de poezie (anii 1925-1930).
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Despre destoinicul învățător vrâncean, Florea Iftimescu, fiul ”Tribunului învățătorimii”, tot vrâncean, Vasile Iftimescu
De același autor
