Educație

A doua parte a proiectului Rotary este gata! Elevii de clasele I-IV nevăzători au manuale de matematică în Braille

Gabriel Sava
4 iul 2017 1703 vizualizări

Editarea acestora a fost posibilă cu sprijinul Clubului Rotary Varana Focani, în urma Balului de Caritate din martie

Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu din Focşani a găzduit luni seara, la secţia pentru copii, un eveniment cu atât mai deosebit cu cât el este parte a unui proiect care a demarat în luna martie, respectiv Balul de Caritate al Rotary Club Varana din Focşani. Sumele donate de participanţii la Balul de Caritate au fost destinate pentru două proiecte: unul, deja realizat, respectiv dotarea unei camere senzoriale la Centru de Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” din Focşani şi cel de-al doilea, editarea pentru elevii nevăzători a manualelor de matematică în sistem Brille. Ei bine, şi cea de a doua parte a proiectului a fost finalizată, după cum a declarat şi preşedintele Mircea Bucur, preşedintele Fundaţiei „Cartea Călătoare”, ONG care s-a ocupat efectiv de „traducerea” în limbajul Braille , cu ajutorul clubului Rotary Varana Focşani. „Mai ales după Revoluţie s-a resimţit lipsa manualelor accesibilizate, mai ales pentru clasele mici, în limbaj Braille. Şi dacă, pentru ştiinţele socio-umane, mai sunt manuale editate, după Revoluţie, pentru ştiinţele exacte, nu s-a mai editat nimic. Aşa s-a născut acest proiect de a face primele patru manuale de matematică pentru nevăzători. Am fost cu acest proiect în mai multe locuri însă nu s-a bucurat de înţelegere”, a declarat Mircea Bucur, preşedintele fundaţiei Cartea Călătoare, care a găsit până la urmă sprijinul financiar al Clubului Rotary din Focşani. Aceste manuale sunt destinate atât elevilor din şcolile speciale cât şi din învăţământul de masă. Manualele sunt dublate, după cum a explicat preşedintele fundaţiei Cartea Călătoare, şi într-o versiune audio. „Copia” celor două manuale accesibilizate numără 128 de pagini, în timp ce volumele în Braille, patru la număr, adună peste 800 de pagini.  (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.