Educație

Colecţionarul de surprize Turbo, locul II la un concurs de proză scurtă

Sorin Tudose
6 nov 2013 2980 vizualizări
Florin Purluca va primi şi un premiu constand în 500 de lei

Tanărul focşănean despre care vă spuneam anii trecuţi că este pasionat de popularele surprize de la guma turcească “Turbo” mai are o pasiune – proza scrisă. Şi se pare că are şi ceva talent de vreme ce recent a reuşit să caştige premiul 2 la un concurs de specialitate. Revista “Helion SF” organizează încă din 1981 un concurs de proză scurtă pentru autorii necunoscuţi, care încă n-au fost tipăriţi şi care sunt pasionaţi de domeniul ştiinţifico-fantastic. Purluca şi-a spus să îşi încerce norocul la cea de-a 28-a ediţie a competiţiei, înscriindu-se cu două scurte povestiri şi anume “Iman” şi “Alb”. De altfel, e prima încercare de acest gen. “Am tot cochetat cu scrisul în timpul liber, am arătat prietenilor cate o pagină două din ce am scris şi într-un final, cand am zis că ar merita o încercare am hotarât să văd şi reacţia unor oameni din domeniu”, ne-a spus Florin Purluca. Focşăneanul spera să prindă o menţiune, dar s-a trezit că a caştigat locul II împreună cu un bucureştean, în condiţiile în care locul I nu a fost adjudecat. “Nici nu am crezut că pot caştiga, speram o menţiune. Am intrat pe site-ul revistei să văd rezultatele mai ales că ştiam că premiul I nu se mai decernase de caţiva ani, intrasem mai mult de curiozitate. Vestea că am ieşit pe locul II m-a detrminat să particip şi la alte concursuri şi, cine ştie, poate chiar să tipăresc ceva”, ne-a mărturisit Purluca. Povestirile scriitorului amator sunt mai apropiate de fantezie, decat de SF, dar chiar şi aşa, juriul a apreciat lucrarea tanărului ca fiind foarte bună. Pe langă diplomă, Florin Purluca va primi şi un premiu în valoare de 500 de lei. De asemenea, povestirile vor fi publicate în viitoarele numere ale revistei. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.