Educație

Fotofrafia zilei: La serbare în costume populare

Silvia Vrînceanu
21 iun 2013 3636 vizualizări
La finalul celor 178 de zile de şcoală, elevii de la cateva clase ale Şcolii Gimnaziale „Regina Maria” din Vintileasca au venit ieri la serbare îmbrăcaţi în frumoase costume populare, aşa cum este tradiţia zonei.

Cei mici cantă şi dansează în cadrul Ansambului „Dorul Ciobănaşului”, iar cadrele didactice se străduiesc să ducă mai departe tradiţiile văii Ramnicului. Şi chiar le poartă an de an, cu succes, la festivaluri din toată ţara. Cum hora satului a fost înlocuită de ceva timp cu discoteca, iar ieşirea în lume nu se mai face în costum popular lucrat în casă, serbarea de sfarşit de an şcolar este un prilej deosebit pentru copii şi adolescenţi să scoată cele mai frumoase straie de sărbătoare din cuferele bunicilor şi să le poarte cu “mandrie de vintilean”. Mai nou, localnicele au început să redescopere şi străvechile coafuri, cu părul aranjat în pletiţe. Vrancenii care plănuiesc în week-end o ieşire în natură sunt invitaţi să participe la „Zilele comunei Vintileasca”, organizate duminică şi luni, de Rusalii, pe plaiul de la intrarea în localitate, pe malul singurului lac alpin din munţii Vrancei. Orăşenii pot admira la această sărbătoare costume populare ale zonei de întrepătrundere etnografică dintre Vrancea şi Buzău. (Silvia VRÎNCEANU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.