Educație

Dumitru Constantin-Dulcan lansează azi “Mintea de dincolo”

Condurache Rodica
5 iun 2013 2437 vizualizări
La eveniment vor vorbi şi preotul Costică Popa şi Marius Vasileanu

Astăzi de la ora 18.00, la Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia”, reputatul medic neurolog Dumitru Constantin – Dulcan îşi lansează cea mai recentă lucrare – Mintea de dincolo. După trei decenii de la apariţia cărţii “Inteligenţa materiei”, devenită bestseller, Dulcan vine în faţa cititorilor săi cu o lucrare complementară - “Mintea de dincolo”, în care sintetizează, din punct de vedere ştiinţific, experienţa decorporalizării prin moarte clinică, ajungând, raţional, acolo unde omul religios ajunge cu inima. “Aparent paradoxal, contrar afirmaţiilor ştiinţei materialiste, autorul demonstrează, cu mijloacele ştiinţei de azi, raţiunile inimii şi ale universului spiritual, contrazicând fericit celebra afirmaţie a lui Pascal: «Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte»”, transmit reprezentanţii editurii Eikon, editură la care a apărut volumul amintit. Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, este autor a numeroase monografii, tratate, lucrări şi cărţi de certă valoare ştiinţifică, dar şi eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei ştiinţei. Cartea costă 40 de lei, iar discuţia va fi moderată de Valentin Ajder, directorul editurii Eikon.  (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.