Educație

Reuniune inedită la Suraia cu absolvenţii lui 1959

Sorin Tudose
3 iun 2013 2710 vizualizări
Profesorul Viorel Tănase organizează o întalnire cu cei care au terminat şapte clase în 1959, dar şi cu cei care nu au făcut decat patru ani de şcoală

La Suraia va avea loc joi, 6 iunie, de la ora 10.00 o reuniune puţin mai diferită faţă de reuniunile care se fac cu absolvenţii de liceu. Este vorba de o întalnire între surăienii care au terminat şapte clase în 1959, pe vremea cand obligatorii erau doar primele patru. De altfel, la reuniune vor participa implicit cei care au terminat doar patru clase. Organizatorul evenimentului este profesorul Viorel Tănase care, împreună cu ai săi colegi, a văzut pe viu lupta anticomunistă dusă de surăieni la finele anilor 1950. “Pentru Suraia este o întalnire în premieră, căci nu s-a mai făcut aşa ceva pană acum. Ne vom întalni în jur de 20 de foşti absolvenţi de clasa a VII-a, dar şi de abolvenţi de clasa a IV-a deoarece în acei ani erau obligatorii doar patru clase. Noi suntem generaţia de elevi care a văzut pe geam, în timpul orelor de curs, celebra luptă anticomunistă din Suraia. Am văzut cum comuniştii veniţi de la Bucureşti şi de la judeţ au încercat să colectivizeze forţat terenurile surăienilor, iar aceştia i-au bătut de i-au băgat în spital. A fost ca în răscoalele istorice ale ţăranilor, surăienii şi localnicii din Vadu Roşca şi-au apărat într-o primă fază proprietatea privată. Au ieşit cu furci, cu parul să îi bată pe securişti”, ne-a spus profesorul Tănase. Reuniunea se va face în sala de festivităţi a Primăriei şi va da prilejul celor prezenţi de a rememora farmecul copilăriei, dar şi de a se mandri cu reuşitele lor de-a lungul deceniilor. “Ştiţi cum se spune, copilăria este la fel de frumoasă pentru toată lumea, indiferent de statutul social, de rang etc. Din anii copilăriei sunt cele mai frumoase amintiri”, a mai spus Tănase. În Suraia anilor 1950 funcţionau trei şcoli, una singură fiind de şapte clase. Şcoala din centru, cum i se zicea în acei ani, găzduieşte în prezent o grădiniţă. Martori oculari ai schimbărilor ce au avut loc în Suraia ultimelor cinci decenii, colegii de altădată vor putea vorbi de evoluţia comunei şi de perioada ei cea mai bună. Care nu-i neapărat acum. (Sorin TUDOSE) 







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Un elev de altadata, acum 3979 zile, 19 ore, 14 minute
O initiativa laudabila,felicitari d-le profesor !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.