Educație

Păuneştiul a inaugurat ieri Muzeul Istoric şi Etnografic

Gabriel Sava
26 mai 2013 3537 vizualizări
Asociaţia “Păuneşti - Prezent şi Viitor” şi-a văzut împlinit unul dintre proiectele la care lucrează de o bună perioadă de vreme

La sfarşitul săptămanii, la Păuneşti a fost inaugurat oficial Muzeul Istoric şi Etnografic al comunei, care adună mai multe mărturii ale istoriei acestei comune şi a zonei, dar şi lucruri specifice portului şi ustensile gospodăreşti, donate sau cumpărate de-a lungul timpului de membrii Asociaţiei. “Impresionant este faptul că, vizitand muzeul, oameni simpli din sat au apreciat la superlativ strădania iniţiatorilor şi au promis că vor sprijini îmbogăţirea patrimoniului acestui muzeu, care deja este o mandrie a comunităţii locale. Fondatorul muzeului este Asociaţia Păuneşti Prezent şi Viitor, asociaţie care a luat fiinţă din iniţiativa valorosului fiu al satului, profesorul de istorie Liviu Roman”, a transmis învăţătorul Antofi Leu, reprezentant al acestei asociaţii şi un adevărat mediator cultural la localităţii. Fondatorii muzeului au ţinut să aprecieze şi implicarea autorităţii locale în acest proiect, primăria fiind cea care a pus la dispoziţie spaţiul dar a oferit şi ajutor în realizarea proiectului. Printre exponatele muzeului se numără şi cateva obiecte specifice perioadei comuniste, cum ar fi un televizor cu lămpi, cateva bibelouri sub formă de peşte, specifice perioadei, dar şi un costum de şoim al patriei. (G. SAVA)










În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Apachiti Prohira, acum 3986 zile, 15 ore, 10 minute, 36 secunde
Si bine zis,pai de ce sa mai angazeze profesori si cadre auxiliare sa se ocupe de scoala.Cand mai simplu s-a pus acel microbuz care ami chinuie copilul pana in comuna vecina.Supunandu-l la un stress citeste integral
ilie, acum 3986 zile, 19 ore, 26 minute, 47 secunde
Ai fi preferat sa invete in clase amestecate, putini, unde se preda ca vai de lume? Cat te costa transportul la Paunesti? Cati copii sunt acum in Viisoara? Sunt de o scoala primara macar? Natalitatea citeste integral
gogu, acum 3987 zile, 3 ore, 26 minute, 46 secunde
daca tot ati distrus scoala de la Viisoara bine ca ati facuto muzeu, iar copii mei merg la scoala la paunesti, pacat ca am ajuns in asemenea situatie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.