Educație

Bibliotecarii vranceni îşi prezintă activităţile

Sorin Tudose
26 mar 2013 1164 vizualizări
Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” şi Filiala ANBPR Vrancea organizează joia aceasta de la ora 9.30 a doua întâlnire metodică din 2013 cu bibliotecarii publici din judeţ.

Tematica întâlnirilor vizează, pe de o parte aspecte strict profesionale, iar pe de altă parte aspecte legate de activitatea Asociaţiei. “Întâlnirile profesionale, participările în cadrul conferinţelor, schimburile de experienţă şi dezbaterile au rolul de a lărgi şi aprofunda viziunea asupra profesiei noastre de bibliotecar, oferindu-ne totodată dimensiunea corectă a propriilor performanţe şi a direcţiilor unde trebuie să aducem îmbunătăţiri. Filiala ANBPR Vrancea a avut şi va avea ca prioritate implicarea permanentă în aspecte profesionale precum şi în toate activităţile care pun în valoare rolul bibliotecilor şi al bibliotecarilor în comunitate”, transmite Claudia Hanganu, preşedinte Filiala ANBPR Vrancea. Se va evalua activitatea bibliotecilor orăşeneşti şi comunale în anul 2012 şi se vor prezenta proiectele în care biblioteca s-a implicat în ultimii ani. De asemenea, vor fi prezentaţi noii membri ai filialei locale a ANBPR. Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din Romania Vrancea a luat fiinţă încă din 1990 şi în prezent numără 71 de membri din care 25 s-au înscris în perioada 2011-2013. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
bibliotecar, acum 4048 zile, 11 ore, 46 minute, 47 secunde
Nu vede nimeni ca bibliotecarilor nu li se aplica in litera sa Legea bibliotecilor. Secretarii de primarii le calculeaza salariile cum vor ei, nu ii asimileaza, spre exemplu, cu funcia de sef de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.