Educație

Balul Politicienilor

Ziarul de Vrancea
16 nov 2012 3219 vizualizări
Politicienii nu mai ştiu ce să propună în campanie ca să fie siguri că vor fi aleşi. Mai nou fac promisiuni gogonate pe la balurile bobocilor

Deputatul Ciprian Nica s-a dat în spectacol aseară pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor “Leopoldina Bălănuţă” din Focşani în locul elevilor, promiţand că anul viitor, bineinţeles dacă mai ieşi parlamentar, va sponsoriza toate balurile bobocilor din judeţ. De asemenea, tot la capitolul promisiuni electorale se încadrează şi organizarea unei vizite la Parlament, în primăvară, a participanţilor de la Balul Bobocilor 2012 precum şi a organizatorilor acestuia, ce se va lăsa cu o întalnire cu viitorii parlamentari. Reprezentanţii Colegiului “Edmond Nicolau” ne-au declarat că deputatul social-democrat i-a contactat ieri pentru a-şi anunţa intenţia de a fi prezent la evenimentul dedicat adolescenţilor dar fără să le ofere vreun sprijin financiar. Doar promisiunile menţionate. În urmă cu două zile, conducerea liceului ne preciza că balul nu va fi poluat cu politicieni-candidaţi.

De altfel, ieri, deputatul Nica a bifat şi o prezenţă la Topul firmelor, unde nu a făcut vreo promisiune mediului de afaceri local. Una peste alta, Balul Bobocilor 2012 al Colegiului ‘Edmond Nicolau” a fost unul cu multe probe pentru cele şapte perechi concurente: dans sincron, cultură generală, originalitate, dans contemporan şi prezentarea ţinutei de seară. Tema aleasă a fost “Back in time”, iar elevii au încercat să fie la înălţime. Juriul, format din cadre didactice şi reprezentanţi ai sponsorilor, a declarat-o Miss Boboc pe eleva Andreea Trifan  din clasa a IX-a D. Titlul de Mister Boboc 2012 al Colegiului “Edmond Nicolau” a fost caştigat de Tair Qozah, de la clasa a IX-a E. Premiile oferite celor mai frumoşi şi îndrăzneţi boboci au constat în diplome, ţinute purtate la bal şi cadouri simbolice. După spectacol, elevii au mutat distracţia într-un club din municipiu. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
, acum 4176 zile, 23 ore, 19 minute, 17 secunde
Rusine,rusine a ajuns si scoala sa fie bagata in politica.,in campanie electorala !!??? La noi ca la nimeni ??!!
Degetu Mijlociu, acum 4177 zile, 17 ore, 56 minute, 15 secunde
Nica a fost turnător la SECU. Poate toarnă şi ce a văzut la bal. Măcar din reflex că este obişnuit cu aşa ceva. Ăsta e obişniut să primească bani, nu să dea.
madalina, acum 4178 zile, 23 minute, 38 secunde
voua niciodata nu va convine nimic! daca face, de ce face? daca nu face, de ce nu a facut? eu cred ca a facut un gest frumos ca a participat la balul nostru fie ca e campanie, fie ca nu e! si cat citeste integral
Vlad, acum 4178 zile, 47 minute, 48 secunde
Daca Nica asta era la ARD atunci ii scriati un omagiu ceva. E campanie electorala, prin urmare oamenii politici vor sa fie cat mai cunoscuti. Oricum Nica e cel mai cunoscut din zona si eu zic ca este citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.