Educație

„Nu mai vreau să văd politicieni care să-mi spună cât este de important să învăţ. Nu aceasta este treaba lor!”

Spune Tania Panaite, elevă în clasa a XII-a E la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza’’ Focşani, care se simte prizoniera unui sistem viciat care se schimbă mereu, dar niciodată în bine. Tania spune că marele plus pe care poate să-l acorde învăţământului din România este că încă se mai dă admitere la Medicină, „altfel am ajunge să ne omorâm între noi cu diploma în buzunar”.Vă invităm să citiţi o critică mai mult decat constructivă adusă sistemului chiar de la un „beneficiar” al său

A vorbi despre sistemul educaţional din România nu este nicidecum un subiect despre care să-mi fie uşor să spun ceva. Mă simt uşurată că, în sfârşit, voi scăpa de haosul în mijlocul căruia am avut neşansa sa mă învârt timp de 12 ani.

Acum, pentru prima dată, privind din toate punctele de vedere ceea ce se petrece cu educaţia din România nu pot să spun decât atât: Haos! Se află peste tot şi în toate, pornind de la legislaţie.Toţi miniştrii sunt experţi la desenatul unei realităţi feerice pe hârtie, fără a ţine cont de realitatea autohtonă.

Suntem toţi prizonieri ai unui sistem viciat care se schimbă mereu, dar niciodată în bine. Legile se scriu, se aprobă, însă sunt mereu bazate pe fantasme, de aceea nu sunt nici respectate. Noua Lege a Educaţiei este un exemplu în acest sens. Guvernul promite mai mulţi bani, dar nu are de unde, bacalaureatul se schimbă în fiecare an, şcolile nu au autorizaţii de funcţionare, elevii sunt mai preocupaţi de haine, profesorii de cum să supravieţuiască iar părinţii pleacă în Italia să muncească sau disperă alături de copii lor, mâhniţi de neputinţa de a putea face ceva. Stau, în schimb, cu toţii cu ochii pe posturile de televiziune în căutarea unui răspuns, care de cele mai multe ori se schimbă a doua zi, fără prea multe explicaţii.

Clasa 0 este un exemplu despre faptul că la noi în ţară legea se aprobă pe hârtie fără a se ţine măcar câtuşi de puţin cont de realitatea autohtonă: de miile de şcoli care stau să cadă, de lipsa manualelor, de pregătirea profesorilor care este din ce în ce mai deficitară. Problemele acestea sunt semnalate de 22 de ani, însă nimeni nu pare a le lua în seamă. Miniştrii preferă să adauge clase noi, să încarce şi să bulverseze un sistem care are şi aşa destule lacune, în loc să asigure măcar un loc propice copiilor, unde să înveţe. Unde să ia parte acei copii la ore, în clasa 0, dacă nu există săli, dacă unele şcoli sunt pline de păduchi, grupurile sanitare sunt neigienice, iar şcoala nu are bani să plătească utilităţile. La ce foloseşte clasa 0? Aceasta este întrebarea. Îi va face pe elevi să fie mai interesaţi de carte, va aduce mai multă stabilitate, va reforma cu adevărat sistemul educaţional? Nu. Totul este un alt experiment menit să ne prostească şi mai mult. Chiar şi parada politicienilor la începutul anului şcolar. Sincer, eu ca elevă în ultimul an, nu mai vreau să văd măcar acum, politicieni care vin să-mi spună cât este de important să învăţ. Nu aceasta este treaba lor. Treaba lor este să-mi asigure mie şi celorlaţi elevi români spaţiul unde să învăţ şi toate instrumentele necesare, nu vorbe goale. De astea suntem sătui. Şi ce este cel mai trist este că, deşi avem doar 18 ani şi ar trebui să pornim în viaţă cu avâtul de care ţara asta are atâta nevoie pentru a prograsa, cei mai mulţi dintre noi suntem deja obosiţi, plictisiţi şi dezamăgiţi.

Mai pot spera doar că facultatea va fi diferită, pentru că singurul lucru pe care mai pot să-l fac în liceu este să mă înconjor de acei profesori capabili, puţini de altfel, care încă mai rezistă şi să sper...să sper că va fi mai bine şi că atunci când voi termina şi facultatea nu voi îngroşa rândurile şomerilor. Este trist că aceasta este perspectiva şi nu doar a mea, ci a elevului român, în general. Indiferent dacă eşti dotat cu o inteligenţă sub limită, medie sau eşti supradotat, sistemul nu pare să-şi schimbe atitudinea.

Toţi convieţuim într-un mediu care numai să ne formeze nu poate, pentru că nu ştie cum. Şi cum ar putea să ştie dacă în ultimii ani societatea din România pare a se mulţumi din ce în ce mai mult cu mediocritatea. Şi nu numai în ceea ce priveşte educaţia, ci în toate domeniile, cu diferenţa că de la educaţie porneşte totul. Miniştrii cărora nu le pasă de sistem, profesori care sar în sus de bucurie că au luat 5,60 la examenul de titularizare, motivând că „este foarte bine, având în vedere că e prima dată”, elevi care se închină că au luat 6 la bacalaureat şi părinţi care închid placid ochii la tot ceea ce se întâmplă, plătind copilului din ce în ce mai multe meditaţii.

Bineînţeles, există şi excepţii, dar nu acestea formează imaginea de ansamblu. Mă mir cum nota şase la bacalaureat poate stârni fericire, când ar trebui să stârnească groază, să ridice un mare semn de întrebare.

De aceea, sincer, marele plus pe care încă mai pot să îl acord învăţământului din România este acela că la Facultatea de Medicină încă se dă examen de admitere. Altfel, cu siguranţă, că am ajunge să ne omorâm între noi cu diploma în buzunar.

Avem nevoie de şcoală, însă avem nevoie de şcoli, de profesori bine pregătiţi şi, mai ales, de legi care să fie bazate pe date reale, care să poată fi aplicate. De aici consider eu că ar trebui să se înceapă: de la trezirea ministerului din vise frumoase în care şcolile nu stau să cadă, profesorii trec cu brio examenele, elevii trăiesc pentru a învăţa iar politica stă departe de cabinetul direcţiunii. Nu există un singur vinovat, dar cred că acela care ţine pârghiile este şi cel care poartă cea mai mare parte din vină, adică stimabilii domni miniştri ce s-au tot perindat de-a lungul anilor pe la portofoliul Ministerului Învăţământului şi Cercetării. 

Ce dictează în viaţă:  banii şi informaţia

Tania Panaite este elevă în clasa a XII-a E la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza’’ Focşani şi membră a clubului de dezbateri „Club 24’’ din anul 2009. Consideră că cel mai frumos cadou pe care l-a primit în viaţă a fost şansa de a se naşte într-o ţară liberă, fiind îngrozită de perioada comunistă şi de toate lucrurile ce nu erau permise atunci. Este o persoană activă, căreia îi place să comunice, articolul de faţă fiind cea mai bună dovadă în acest sens. „După cum spunea profesoara mea de limba romană, cele două lucruri care dictează în viaţă sunt banii şi informaţia, dar consider că ultima este cu mult mai importantă. Iubesc oamenii sinceri, care au puterea să-şi exprime părerea indiferent de consecinţe, cei care luptă pentru schimbare şi care apără adevărul. Sunt concepte destul de idealiste pentru lumea în care trăim, dar sunt sigură că încă mai există astfel de oameni şi mi-aş dori să întalnesc cat mai mulţi, pentru că ei sunt cei care fac întotdeauna diferenţa”, spune Tania, căreia îi mulţumim pentru că a răspuns provocării lansate de Ziarul de Vrancea. (Silvia VRÎNCEANU)

---