Educație

Un donator renunţă la 450 mililitri de sînge

Raluca Manolache
30 oct 2011 997 vizualizări
Jandarmii îi încurajează pe vrînceni să doneze sînge. 28 de jandarmi vor merge mîine la Centrul de Transfuzii Sanguine Vrancea pentru a dona sînge. Acţiunea se derulează în cadrul campaniei “Jandarmeria donează viaţă pentru Romania”, ocazie cu care jandarmii fac un apel la toţi cei care doresc să îşi ajute semenii lor aflaţi în suferinţă, să li se alăture pe 1 noiembrie, pentru a dona sînge.

“Noi, jandarmii vrînceni, nu sîntem doar în slujba cetăţenilor sănătoşi. Încercăm prin acestă acţiune să îi ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de noi ca şi oameni. Fiind o acţiune umanitară, jandarmii vrînceni îşi doresc ca un număr cît mai mare de persoane să
ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sînge poate salva viaţa unui om aflat în suferinţă”, au transmis jandarmii. Persoanele care doresc să doneze nu trebuie să sufere de boli transmisibile precum SIDA, sifilis, hepatită etc., să nu fie în evidenţă cu boli de natură psihică, cardiovasculare etc. În plus, donatorilor le este interzis să consume alcool sau să mănînce gras înainte de a se prezenta la recoltarea de sînge. Pentru 450 de mililitri de sînge donat, donatorul primeşte şapte tichete de masă în valoare de 9 lei fiecare şi o zi liberă la locul de muncă. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.