Educație

Radu Ştefan: “Pînă cînd şcoala nu va servi elevul, nu se va schimba nimic”

Profesorul Radu Ştefan, cel care a condus timp de două decenii Colegiul Economic, a stat de vorbă cu reporterii noştri despre începuturile în carieră, dezastrul de la Bac şi aşteptările de la noul şef al liceului u „Unul care este pus de partid nu are calităţile care i se cer unui director şi are şi o anumită jenă să se apuce să-i pună pe linie pe directori”, a spus Radu Ştefan, cunoscut în sistem ca fiind „directorul-dictator”

Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focşani trece în acest nou an şcolar prin schimbări majore. După 18 ani la cîrma instituţiei, profesorul de istorie Radu Ştefan a ieşit la pensie chiar înainte de debutul noului an şcolar, în locul lui instalîndu-se profesorul de fizică Bogdan Ciubotaru. Zilele trecute, Radu Ştefan şi-a luat rămas-bun de la şcoala despre care spune că i-a fost de multe ori o a doua casă. Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri directori, atît printre colegii de catedră, cît şi printre elevi, Radu Ştefan şi-a amintit cu emoţie intrarea în corpul profesoral şi despre ultimul clopoţel din cariera sa. La scurt timp după ce a absolvit liceul la „Unirea”, în 1970, a fost repartizat la Şcoala Gugeşti, pe care a şi condus-o trei ani mai tîrziu. În 1975, în plin avînt comunist, a fost numit inspector şcolar pentru îndrumarea şi coordonarea predării istoriei, fiind apoi cîţiva ani şi inspector general adjunct. Şi-a legat numele de Liceul şi apoi Colegiul Economic începînd cu 1991. La ieşirea sa din sistem, Radu Ştefan a stat de vorbă cu reporterii ziarului nostru despre experinţa sa de manager de şcoală.
Reporter: Cum s-a schimbat Colegiul Economic în cei 18 ani?
Radu Ştefan: Era după Revoluţie, cu un colectiv care reacţiona numai la control, avînd foarte puţină iniţiativă. Ei au înţeles că au nişte atribuţiuni pe care trebuie să le respecte. Şi ei au avut acelaşi şoc pe care l-au avut copiii cînd vin aici să înveţe, au trebuit să se înveţe şi ei cu regulile. O regulă se învaţă foarte greu şi se uită foarte uşor. Perseverenţa în a impune nişte reguli a fost elementul de bază în organizare. Pe lîngă asta, şi direcţiile ce ţin de raţiunea de a fi a cadrului didactic: să asigure pregătirea elevului. Elevul a reprezentat centrul universului pentru mine. Elevii au trebuit să înveţe că a merge la şcoală nu este o acţiune benevolă, vii şi pleci cînd vrei. Acum cînd se înregistrează insuccesele de la Bacalaureat, prima chestie care vine ca o acuzaţie este absenteismul. Am făcut din asta o legătură permanentă cu familia, i-am anunţat imediat cum lipseau, chemam părinţii la şcoală … Un alt punct a fost pregătirea profesorilor pentru lecţii şi modernizarea predării, pornind de la ideea că elevul vine cu plăcere la şcoală dacă i se oferă lecţii atractive. Ce s-a vrut este ca elevul să înveţe mai mult în clasă, să se depăşească etapa în care profesorul predă, elevul îşi notează, acasă învaţă şi este ascultat. Acesta va fi cred, direcţia viitorului: să se înveţe la şcoală.
R.: Realizări şi eşecuri. Au meritat cei 18 ani de directorat?
R.Ş.: Am un singur regret, în investiţia din curtea şcolii. Acolo s-a dorit o construcţie şi jumătate este făcută, o bază de practică pentru profilul Alimentaţie publică şi turism, dar şi o sursă de venit pentru şcoală. S-a început în 2008, trebuia să se termine în 18 luni, şi au trecut 36. Este o investiţie pornită de la un proiect unic în sistemul de învăţămînt, propusă de mine. Ea ar trebui să intre în circuitul public, cu patiserie, camere de hotel. Anul acesta nu s-a dat nici un ban şi se aşteaptă finanţare. Dar trebuie s-o facă să funcţioneze cineva. O să mă bucur dacă se va reuşi.
„Regulamentul nu excelează cu măsuri de a sancţiona”
R.: Cum priviţi concepţia elevilor cu privire la faptul că se învaţă milităreşte la Colegiul Economic?
R.Ş.: Este o impresie deformată cu privire la disciplina exagerată. Disciplina există, dar ea a fost liber consimţită de către elevi. Regulamentul de la Economic nu excelează cu măsuri de a sancţiona şi este comparabil cu regulamentele de ordine interioară de la celelalte şcoli. Ceea ce deosebeşte situaţia de la Economic este că el se aplică. Aici a fost perseverenţa mea de a-l aplica. Cînd elevul înţelege că regulamentul se aplică, îşi reglează şi el comportamentul. La Economic am avut întotdeauna un sprijin formidabil din partea părinţilor pentru a susţine respectarea regulamentului, ori lucrul acesta mi-a dat încredere şi l-am aplicat cu mai multă certitudine. Orice activitate de succes se bazează pe reguli. Unde acestea lipsesc, este balamuc, iar lucrurile nu se fac cum trebuie. Învăţămîntul are nevoie de ordine şi disciplină, pentru că este un domeniu cu totul special.
R.: De ce nu se aplică modelul Colegiului Economic şi altor unităţi? Sau mai bine spus, de ce nu se aplică regulile?
R.Ş.: Pentru că directorii nu sînt preocupaţi de lucrurile acestea. Pentru a realiza toate aceste lucruri, în primul rînd trebuie să te informezi, pentru că lucrurile acestea nu ţi le spune nimeni, nu ţi le-au predat în facultate. Tu dacă ai terminat fizica, ce poţi şti despre modernizarea învăţămîntului? Se cramponează de lucruri superficiale şi pe celelalte nu le mai fac. Pînă cînd şcoala nu va “servi” elevul, nu se va schimba nimic. Trebuie să se înţeleagă că şcoala prestează servicii educaţionale, iar părintele, indirect, plăteşte pentru aceste servicii. Elevul este oglinda şcolii, a directorului şi a colectivului profesoral al şcolii.  
R.: Şi în cazul în care directorul nu este bine ales?
R.Ş.: În continuare se politizează învăţămîntul. Unul care este pus de partid nu are calităţile care i se cer unui director şi are şi o anumită jenă să se apuce să-i pună pe linie pe directori. Se ajunge la o complicitate nocivă. Eu cred că dacă legea se va aplica în ceea ce priveşte alegerea directorului, printr-un concurs organizat de şcoală, atunci politizarea nu va mai avea succes.
„Nu mai există o preocupare pentru pregătirea la Bac”
R.: Dezastrul de la Bacalaureat...
R.Ş.: Oamenii trebuie să se pună serios pe treabă. Pentru că dacă analizezi factorii care au dus la un asemenea insucces, nu poţi să dai vina numai pe copil. El nu învaţă şi gata, el nu vine la şcoală, şi gata. Stai aşa, dar voi ce aţi făcut? Cînd ai 450 de elevi la Liceul 5 (n.r. Colegiul Tehnic “V. D. Cotea” Focşani) şi în prima fază îţi iau 8, acum doi, se întîmplă ceva cu voi. N-or fi ăia 450 atît de tîmpiţi. Eu scot elevul din această acuzaţie. Şcoala, din păcate, se confruntă cu o foarte mare problemă, pentru că ce face şcoala este în permanenţă atacat din afară. În primul rînd televiziunea, care oferă exemple proaste, internetul care nu este controlat, strada, preocupările din afara şcolii. Aceste lucruri nu existau înainte de revoluţie.
R.: Mulţi profesori spun că există elevi care intră în clasa a IX-a fără să ştie să citească sau să înmulţească două numere...
R.Ş.: Da, sînt. Dar nu sînt 450.
„Am adoptat un compromis cu uniforma”
R.:  Sînteţi printre puţinele licee cu uniformă. Cum aţi reuşit?
R.Ş.: Dacă directorul porneşte de la ideea că uniforma poate fi introdusă numai cu acordul elevului, atunci porneşte prost. Cu părinţii trebuie să se discute. Copilul nu este încă matur, nu are încă 18 ani să-şi aleagă soarta. Eu cu părintele discut. Eu nu zic să facem o dictatură, de aceea am adoptat un compromis. Există o uniformă, dar vin de două ori pe săptămînă cu ea. În primul rînd, îi educ, creşte gradul de disciplină. Nu poţi cu cravată şi cămaşă albă să baţi mingea în clasă. Ai o anumită ţinută, te deplasezi altfel, vorbeşti altfel, te uiţi în oglindă altfel. Este o stare care se transmite în procesul de educaţie. Plus că există şi întrecerea asta nefirească în apariţiile de modă.
R.: Aşteptări de la noua conducere? Dl Ciubotaru va fi o perioadă în umbra dumneavoastră...
R. Ş.: Dl Ciubotaru nu a fost pus pe criterii politice şi are nişte calităţi care ţin de pregătirea lui profesională, de structura lui de caracter. Eu cred că are perseverenţă, tinereţe şi are entuziasm. Asta te motivează. Funcţia de director înseamnă sacrificiu. În special acasă. El trebuie să facă un efort să ducă moştenirea aceasta mai departe. Să spună toţi că merge şcoala şi fără Ştefan, ba mai mult, că s-au făcut paşi înainte. Asta va fi satisfacţia supremă pentru el. Îmi doresc ca şcoala să meargă mai bine fără mine decît cu mine.
A consemnat Gabriela DRĂGHICI

---