Educație

Directorii abonati la delegatii s-ar putea trezi fara post

Camelia Stănilă
30 aug 2005 790 vizualizări
Concursul pentru functiile de conducere din scoli va avea loc in perioada octombrie - noiembrie. Leafa este aceeasi, fie ca directorul este numit cu delegatie sau cu concurs.

Mare parte din directorii care stau pe post cu delegatie vor trebui sa

se puna cu burta pe carte, daca mai vor sa-si pastreze functia de

conducere. Potrivit datelor statistice detinute de Inspectoratul

Scolar, 88 de directori si directori adjuncti sint in interimat, cei mai

multi, 76, fiind in scolile generale din judet. 8 directori si directori

adjuncti de liceu sint in aceeasi situatie, insa unii si datorita

demisiilor inregistrate in ultima parte a anului scolar trecut.

Gradinitele, pe de alta parte, se pot mindri cu numai 4 directoare

care ocupa functii de conducere fara concurs. Asemenea probleme

sint inregistrate indeosebi in mediul rural, unde de ani buni

directorii refuza sa se prezinte la concurs, preferind aceasta

varianta temporara, care de multe ori ii si absolva de "pacate",

atunci cind sint prinsi neglijindu-si atributiile. O astfel de situatie

continua de la an la an si pentru ca leafa este aceeasi, fie ca

directorul este numit cu delegatie sau cu concurs. Practic, la ora

actuala, circa o cincime din managerii de scoli sint in interimat,

lucru deloc imbucurator, avind in vedere ca aceasta instabilitate are

efecte asupra calitatii actului de invatamint. Oficialii din invatamint

spun ca au de gind sa remedieze aceasta problema si, in

consecinta, nu vor mai prelungi cu inca un an mandatele unora

dintre managerii care au preferat sa stea ani buni in interimat. "In

urmatoarea perioada vor expira delegatiile unora dintre directori si,

cu siguranta, nu le vom prelungi pe toate. Inca nu am hotarit ce

directori vor pleca de pe functii, insa vom primi foarte serios

aceasta problema", ne-a spus inspectorul general adjunct al ISJ,

Carmina Corbeanu, responsabil cu managementul scolar. Ultimul

concurs de ocupare a functiilor de directori si directori adjuncti a

fost organizat in luna octombrie a anului trecut. In mod normal,

evaluarea managerilor scolilor ar trebui sa se organizeze de doua

ori pe an, in toamna si in primavara. Dar pentru ca anul acesta

schimbarea metodologiei a fost mult intirziata si de reorganizarile

din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, desfasurarea

concursurilor pentru ocuparea functiilor de conducere din scoli a

fost lasata deoparte. Cele aproape 90 de posturi vacante din judetul

Vrancea vor putea fi ocupate in perioada octombrie-noiembrie.

Potrivit noii metodologii, profesorii vor putea candida chiar si pentru

sefia mai multor scoli, insa doritorii vor trebui sa realizeze un dosar

pentru fiecare unitate de invatamint, care sa contina un proiect de

dezvoltare institutionala, care de altfel este nou introdus. Oficialii

din invatamintul vrincean spun ca sustinerea unui asemenea

proiect este benefica, pentru ca doar astfel candidatul poate

demonstra ca va face fata functiei. La concursul pentru functiile de

conducere din scoli se pot inscrie cadre didactice cu cel putin

gradul II, care dovedesc calitati profesionale, manageriale si

morale, reflectate prin calificativul "bine" sau "foarte bine" in ultimii

3 ani si care nu au fost sanctionate disciplinar in anul scolar curent.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.