Educație

2 Noiembrie, sărbătoarea „Pomenirea tuturor credincioșilor răposați” în bisericile romano-catolice din Vrancea

Ziarul de Vrancea
2 nov 2022 7602 vizualizări

În a doua zi a lunii, pe 2 noiembrie, credincioșii romano-catolici celebrează Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi. Este o zi dedicată în mod deosebit răposaţilor. Biserica  îndreaptă atenţia către răposaţii care n-au ajuns încă la vederea feţei lui Dumnezeu şi imploră ajutor. De aceea, în aceste zile de la începutul lunii noiembrie, credincioșii  merg în cimitire pentru a se ruga pentru răposaţii lor şi pentru a le sfinţi mormintele. Cu această ocazie și preoţii catolici merg, pentru pomenirea răposaţilor şi sfinţirea mormintelor.

„Când moare cineva care a suferit îndelung şi greu spunem: bine că l-a strâns Dumnezeu! A scăpat de suferinţă. A scăpat? Într-un fel, da. Dar nu ştim câţi se prezintă în faţa lui Dumnezeu la judecată fără nici o pată pe suflet, fără să treacă prin suferinţele purificatoare ale purgatoriului. Şi poate noi înşine într-o anumită măsură suntem vinovaţi de faptul că cei scumpi ai noştri suferă acum pe lumea cealaltă. Florile cu care acoperim mormintele, lumânările pe care le aprindem pe morminte în aceste zile exprimă dorinţa noastră ca sufletele răposaţilor noştri să intre cât mai curând în grădina înflorită şi în lumina paradisului. E un obicei frumos, dar numai cu atât nu ajutăm cu nimic pe răposaţii noştri. Îi ajutăm prin rugăciune, pomană, post, fapte bune, fapte de caritate. Să fim convinşi că tot ce facem noi în mod dezinteresat, din caritate pentru cei din jurul nostru, alină nu numai durerile celor pe care îi îngrijim, alină în primul rând durerile răposaţilor noştri. Dar de cel mai mare folos pentru răposaţii noştri este oferirea Sfintei Liturghii. Cei care doresc să ofere Sfânta Liturghie pentru răposaţi, sunt aşteptaţi pe parcursul lunii noiembrie la bisericile romano-catolice din cadrul decanatului de Vrancea .

Sunt zile de mare ajutor pentru cei răposaţi, dar sunt zile de ajutor pentru noi, cei ce suntem încă în viaţă. Gândul la morţii din cimitir în zilele acestea, ne poate ajuta să privim şi să trăim într-un mod cu totul diferit, viaţa noastră.”-Preot Ioan Blaj parohul Bisericii Romano-Catolice Sfinții Apostoli Petru şi Paul din Focşani.

„Sporește Doamne îndurarea ta asupra slujitorilor tăi răposați și,după cum le-ai dăruit harul Botezului,să le dai și plinatatea bucuriilor veșnice.

Dumnezeu, care l-a înviat pe Isus din morți, va învia și trupurile noastre muritoare, prin Duhul lui, care locuește în noi.”-Ioan Blaj-contul de facebook

Măreţ biruitor al morţii,

Isuse, falnic împărat,

Tu Tatălui ceresc mărirea,

Iar nouă viaţa ne-ai redat.

Tu ai luat a noastră fire,

Ba chiar şi morţii te-ai supus,

Şi ai învins prin ea duşmanul,

Pe cel ce moarte ne-a adus.

Isuse, Dumnezeu puternic,

Prin marele mister pascal,

Îi reînvii pe-aceia care

Pierd iarăşi harul baptismal.

Mereu cu candela aprinsă

Vom sta în aşteptarea ta,

Şi-atunci când vei veni la nuntă,

Voioşi te vom întâmpina.

Primeşte-ne-n a ta lumină,

Preadreptule Judecător;

Cu tine să-l vedem pe Tatăl,

Ca şi pe Duhul Sfinţitor.

Pe slujitorii tăi, Isuse,

Care din lume au plecat,

Condu-i în veşnica lumină,

Să te slăvească ne-ncetat.

Un gand, o rugaciune, pentru cei care nu mai sunt printre noi !

Odihna cea veşnică dă-le-o lor Doamne şi lumina fără de sfârşit să le strălucească lor. Să se odihnească în pace. Amin

Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile noastre: sporeşte în noi credinţa în Fiul tău înviat din morţi şi întăreşte-ne speranţa în învierea slujitorilor tăi răposaţi.Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte, în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.

Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare-02 Noiembrie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.