Educație

Avertisment pentru primarii care nu decontează naveta dascălilor

Ziarul de Vrancea
29 ian 2016 1680 vizualizări
Prefectul a promis că nu va aviza bugetele care nu prevăd decontarea navetei cadrelor didactice Sindicatele din învăţământ i-au cerut prefectului de Vrancea să nu avizeze proiectele de buget ale comunelor care nu au prevăzut pentru anul 2016 cheltuieli cu naveta cadrelor didactice.

Liderul SLI Vrancea, Emil Tudor, a ridicat această problemă în cadrul Şedinţei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Vrancea, urmând ca luni, 1 februarie, acesta să se întâlnească cu prefectul Nicuşor Halici pentru a discuta pe cazuri concrete. “Am semnale din teritoriu că sunt cel puţin două comune care nu ar fi prevăzut în bugetul de anul acesta cheltuieli cu naveta cadrelor didactice. Prefectul Nicuşor Halici ne-a solicitat situaţiile exacte şi acesta poate retrimite spre analiză bugetul comunelor”,  ne-a spus Emil Tudor. Sindicatele au acţionat în judecată, anul trecut, mai multe primării din judeţ deoarece acestea nu ar fi prevăzut în buget decontarea cheltuielilor cu naveta pentru dascăli, toate fiind câştigate. Pentru a evita judecata şi în anul 2016, sindicatele din Educaţie cer aleşilor locali să întocmească bugetele aşa cum cere legea şi să prevadă în acestea şi un capitol pentru naveta dascălilor. De altfel, modul de decontare a cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice a constituit şi unul dintre subiectele discutate cu ministrul educaţiei, Adrian Curaj, joi la Bucureşti, de membrii Colegiului Liderilor al FSLI. “Printre subiectele abordate în discuţiile cu acesta şi una dintre ţintele pentru 2016 ale FSLI se află prevederea ca toată cheltuiala cu naveta cadrelor didactice să fie suportată de la bugetul de stat”, ne-a mai spus liderul SLI Vrancea. Printre subiectele discutate în cadrul şedinţei de joi se află şi elaborarea legii salarizării unitare, reducerea numărului de comisii din şcoli până la cel mult şapte, dar şi îmbunătăţirea fişei de acordare a gradaţiei de merit pentru care, până pe 15 februarie, sindicatele colectează propuneri. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.