Educație

Pedagogicul se bucură de revenirea lui John Korst la Focşani

Gabriel Sava
18 nov 2015 2163 vizualizări
De data aceasta, voluntarul american a venit în cadrul unui protocol oficial de colaborare cu Liceul Pedagogic u actul de colaborare a fost semnat la începutul acestei luni

Preşedintele fundaţiei non-guvernamentale „A Thousand Books”, voluntarul american John Korst a revenit  printre elevii şi profesorii de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Focşani. Nu este pentru prima dată cand americanul vine în Romania, şi cu atat mai mult la Focşani, oraş de care a spus că s-a ataşat emoţional. De data aceasta, John Korst a ajuns la Focşani în cadrul unui protocol de colaborare” încheiat între Romanian-American Network Inc. (NFP-NGO), organizaţie ce publică ziarul Tribuna Romanească în Chicago, SUA, reprezentat de Steven V. Bonica, în calitate de Preşedinte/Director Executiv şi Liceul Pedagogic Spiru Haret Focşani, reprezentat de profesor Carmen Ion, în calitate de coordonator”, după cum se arată în documentul semnat la începutul acestei luni. Protocolul este încheiat pentru perioada octombrie- decembrie 2015, “în vederea vizitei de lucru a domnului John Korst, voluntar al organizaţiei 1000 Books din St. Louis, Missouri, SUA şi colaborator al organizaţiei Romanian-American Network”. Obiectivele proiectului se referă la implicarea a minim 100 de tineri între 11 şi 19 ani din Focşani în activitatea de învăţare în limba engleză dar şi realizarea unui schimb de bune practici pe programele de voluntariat (fundraising şi fundraising gift book). Printre partenerii din cadrul unităţii de învăţămant se numără cei trei profesori din cadrul catedrei de limbă engleză de la Liceul Pedagogic, Ionelia Batog, Ana Cursaru şi Andreea Militaru, iar dintre colaboratorii externi se numără Clubul Rotary Varana Focşani. Printre activităţile prevăzute în cadrul proiectului au fost prevăzute activităţi de atragere de donaţii de carte şi trimiterea lor în Romania, activităţi şcolare şi extraşcolare cu elevii şi prezentarea de către John Korst a unor exemple de bune practici. În cadrul proiectului este implicată şi profesoara Lauriana Ailincuţei, profesor de limba engleză şi fost director al Liceului Pedagogic din Focşani.

Americanul a donat tone de cărţi şcolilor şi bibliotecilor

Anterior derulării acestui parteneriat, John Korst a vizitat Romania şi, în calitate de voluntar al Fundaţiei 1000 Books, a strans şi a donat, în 2010, peste 16 tone de cărţi mai multor şcoli, licee şi biblioteci din Romania. A fost momentul în care voluntarul american s-a ataşat de Focşani şi în special de Liceul Pedagogic unde a continuat să vină cu regularitate. Nu este singura colaborare pe care unitatea de învăţămant din Focşani o are în scopul asigurării unor exemple de bune practici şi pentru aplicarea unor metode de învătare inovative. Anul trecut, la Pedagogic s-a aflat pentru cateva săptămani şi un expert german în educaţie, Erhard Tillmann, în varstă de 70 de ani, în cadrul unui program finanţat de guvernul german, intitulat Senior Experten Service (SES). (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.