Educație

Micii scriitori, invitaţi la un concurs de creaţie literară

Ziarul de Vrancea
11 nov 2015 1352 vizualizări
Este vorba de Concursul de creaţie literară „Oana Diana Renea”

Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea invită micii cititori cu aptitudini de scriitori să participe la cea de-a IV-a ediţie a Concursului de creaţie literară “Oana-Diana  Renea”. Acesta este organizat de Biblioteca Judeţeană Vrancea,  în memoria poetei Oana Diana Renea, autor de cărţi pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pentru a stimula creaţia literară în rândul copiilor din clasele  I-VIII. Concursul este organizat cu sprijinul familiei autoarei: profesorii Afrodita şi Victor Renea. Lucrările premiate în cele trei ediţii anterioare au fost publicate în volumul „Oana Diana Renea: Biobibliografie”, editat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, apărut anul acesta, în aprilie. Participanţii, peste 370 de elevi, au fost recompensaţi cu diplome, premii, cărţi şi rechizite. Tema ediţiei din acest an a concursului este „tărâmul lecturii”, prin intermediul căreia micii scriitori de poezie îşi pot dezvălui sentimente, amintiri, fragmente sau gânduri legate de personajele de poveste, cartea preferată, plăcerea lecturii sau persoanele alături de care au descoperit lumea cărţilor. „Lăsăm imaginaţia copiilor să dezvolte acest subiect extrem de generos”, transmit organizatorii. Înscrierea lucrărilor se face până pe 4 decembrie 2015 la sediile bibliotecii sau prin poştă, la adresa: Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Secţia pentru copii şi tineret „Oana-Diana Renea”, strada Nicolae Titulescu, nr. 12, localitatea Focşani, judeţul Vrancea, având la expeditor doar menţiunea „pentru Concursul de creaţie literară “Oana-Diana Renea”, ediţia a IV-a (numele participantului regăsindu-se în interior pe colţul sigilat al lucrării). Pentru a simplifica modalitatea de transmitere a lucrărilor, organizatorii anunţă că acestea pot fi trimise şi în format electronic la adresa de e-mail www.secţia_copii@bjvrancea.ro. Participanţii se pot înscrie în concurs cu cel mult trei poezii, de preferat originale, nepublicate încă. Lecturarea şi jurizarea lucrărilor se va face în perioada 7 - 11 decembrie 2015, iar festivitatea de premiere va avea loc pe 14 decembrie 2015. Regulamentul concursului este afişat pe site-ul bibliotecii www.bjvrancea.ro. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.