Educație

Preşcolarii săraci din Tîmboieşti primesc rechizite

Ziarul de Vrancea
15 sep 2015 1007 vizualizări
Preşcolarii din Tîmboieşti, comună în care se resfăşoară din toamna trecută programul “Fiecare copil în grădiniţă”, vor primi în aceste zile pachete cu rechizite de la Carrefour România.

Carrefour donează 5.000 de pachete cu rechizite pentru copiii care au început grădiniţa în cele 43 de localităţi rurale în care se desfăşoară programul “Fiecare copil în grădiniţă”, printre acestea aflându-se şi localitatea vrânceană Tîmboieşti. Astfel, peste 200 de grupe de grădinţă vor fi dotate cu rechizitele de bază necesare pentru anul şcolar 2015 – 2016, iar de acestea vor beneficia atât cei 2.400 de copii foarte săraci din program cât şi colegii acestora. “Fiecare copil în grădiniţă” este un program educaţional care aduce copiii săraci la grădiniţă, ce a fost implementat de OvidiuRo şi este sprijinit de diverse firme. Din toamna anului trecut acest program a fost implementat şi la Tîmboieşti. În cadrul acestuia, familiile sărace primesc un stimulent financiar condiţionat de prezenţa la grădiniţă, în valoare de 50 lei/lună. Concomitent, Carrefour desfăşoară o campanie de strângere de fonduri la casele de marcat, ce se va desfăşura până pe 4 octombrie. În acelaşi timp, din 15 septembrie, OvidiuRo a dat startul la donaţiile prin SMS: susţinătorii educaţiei şi ai accesului la grădiniţă pot dona 2 euro/lună trimiţând cuvântul “GRĂDI” prin sms, la 8844. “Donaţia este recurentă, astfel încât fiecare dintre noi poate ajuta în fiecare lună, un copil sărac să aibă acces la educaţie”, după cum arată reprezentanţii Carrefour. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cititor, acum 3145 zile, 10 ore, 13 minute, 41 secunde
Donati-le caiete si rechizite ca parintii lor castiga cate 60-70 lei pe ziua munca la cules, asta in afara de mancare si bautura. Nu au bani c----le deoarece ii cheltuie la magazinul lui Plesa unde citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.