Educație

Savantul Dumitru Constantin Dulcan se întâlneşte cu focşănenii

Ziarul de Vrancea
9 sep 2015 1493 vizualizări
Acesta este invitatul Ateneului Popular în cadrul conferinţelor “Athenaeum”

Savantul Dumitru Constantin Dulcan le vorbeşte vrâncenilor despre cunoaştere şi conştiinţă sâmbăta aceasta, de la ora 12,00, la Ateul Popular “Mr. Gh. Pastia”. Dumitru Constantin Dulcan este neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de ştiinţă, cercetător în domeniul conştiinţei şi scriitor, fiind autorul unui număr însemnat de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică. Volumul său „Inteligenţa materiei“, un best-seller căutat şi astăzi, a fost distins cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române în 1992. După Revoluţie a mai publicat „Somnul raţiunii“, „În căutarea sensului pierdut“ şi „Mintea de dincolo“. Dumitru Constantin Dulcan este membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale, autorul unor brevete de invenţii, titular al unor importante cursuri universitare, precum şi deţinător a numeroase premii ştiinţifice şi literare obţinute în ţară şi în străinătate. A inventat un aparat pentru analgezia prin acupunctură, o instalaţie pentru bioalfapunctură şi un aparat electronic pentru captarea, selectarea şi aplicarea semnalelor bioelectrice. “Sâmbătă la prânz vă aşteptăm cu dragoste să ne bucurăm împreună de darul prezenţei unui spirit înalt: profesorul Dumitru Constantin Dulcan” anunţă organizatorii întâlnirii. Evenimentul este organizat de Ateneul Popular în cadrul conferinţelor publice “Athenaeum”. Intrarea este liberă. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.