Educație

S-a stins profesoara Maria Ivaşcu

Ziarul de Vrancea
31 mar 2015 3825 vizualizări
S-a stins profesoara de matematică Maria Ivaşcu, una dintre cele mai apreciate cadre didactice vrâncene.

Adoptată de Vrancea în anul 1977, când a venit împreună cu soţul de pe meleaguri argeşene în comuna Nereju, profesoara a fost vrăjită de frumuseţea locului şi a hotărât să nu mai plece niciodată.  Aşa că timp de aproape 40 de ani profesoara i-a învăţat pe elevii din Nereju tainele cifrelor. Era iubită de elevi, colegii de cancelarie şi de toată comunitatea, după cum spun localnicii, pentru care profesoara era un model. În vara anului trecut boala de care suferea s-a accentuat ţinând-o departe de catedră, iar luni seara a decedat la Spitalul Judeţean Focşani. “Şcoala este în doliu, a pierdut un mare om: profesoara de matematică Maria Ivaşcu. O profesoară dedicată, venită de pe meleaguri argeşene a insuflat dragostea pentru matematică copiilor noştri. Toţi profesorii, elevii şi oamenii din sat sunt îndureraţi. Doamna reprezenta un model pentru toţi”, ne-a declarat Simona Păucă, directorul Şcolii Nereju, unitate de învăţământ în care profesoara Maria Ivaşcu a activat. La şcoală a fost amenajat un mic altar în memoria profesoarei. Maria Ivaşcu ar fi împlinit 60 de ani pe 12 septembrie 2015. Era soţie, având soţul profesor de fizică în aceeaşi şcoală, mamă a doi copii, dintre care unul cadru didactic la rândul său, şi bunică. Rămân în amintirea tuturor cuvintele pe care îndrăgita profesoară le-a adresat ultimei sale generaţii, în 2013: “Algebra unei vieţi: Mă simt ca o variabilă lângă o constantă reală. M-au închis între paranteze pentru că port un minus şi aş putea infecta celelalte cifre…M-au raportat, m-au comparat, mi-au extras şi rădăcina ca în final să fiu egalat cu zero. Am o valoare nulă; cel puţin am o soluţie. Sper să nu mă pierd în mulţimea vidă, ar fi o condamnare iraţională. Am un singur  vis: să vă regăsesc în infinit”. Dumnezeu să o odihnească în pace!. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.