Educație

În ce condiţii mai pot rămane pensionarii la catedră

Ziarul de Vrancea
12 ian 2015 8710 vizualizări
Metodologia de mişcare a personalului didactic s-a modificat, iar pensionarii care doresc prelungire au siguranţa postului după data de 28 august

Cadrele didactice care împlinesc vârsta de pensionare la 1 septembrie 2015 şi care doresc prelungirea activităţii la catedră trebuie să depună cereri la secretariatele unităţilor de învăţământ la care sunt încadraţi pe 26 ianuarie 2015. Până la această dată şcolile trebuie să întocmească liste cu personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile de pensionare dar şi cu cei care solicită pensionare anticipată. Cererile cadrelor didactice vor fi validate în CA-ul şcolii între 3-6 februarie 2015. Faţă de anul trecut, aprobarea continuităţii cadrelor pensionabile va fi acordată numai în şcolile în care nu există restrângeri de activitate. Această modificare este prevăzută în Ordinul 5108 din 12.12.2014, publicat în M.Of. nr. 919 din 17.12.2014. Acesta schimbă metodologia de mişcare a personalului din învăţământ şi în sensul că etapa de menţinere în activitate, la cerere, a personalului de predare pensionabil începând cu 1 septembrie 2015 are loc în perioada ianuarie-februarie şi nu în luna aprilie, aşa cum era prevăzut iniţial în OMEN 4895/10.11.2014. Prin urmare, cadrele didactice pensionabile pot cere mentinerea în activitate ca titulare, dacă în unitatea şcolară nu există restrângeri de activitate şi dacă postul este viabil. „(4) În anul şcolar 2015-2016, poate fi menţinut în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare cadrul didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) se încadrează în prevederile alin. (1) şi (2); b) postul didactic/ catedra pe care este titular, conform actului de numire/ transfer/ repartizare pe post/ catedra, este complet/ completă şi este viabil/ viabilă în anul şcolar 2015-2016, luând în considerare şi prevederile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; c) la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ, în care urmează să fie menţinut în activitate ca titular peste vârsta de pensionare, nu există reducere de activitate la disciplina/ disciplinele pe care cadrul didactic respectiv este titular“, se arată la articolul 28 din Ordinul 5.108. Aprobarea în CA-ul şcolii a menţinerii la catedră a profesorilor pensionabili nu este certă decât după data de 28 august. Până la această dată şcolile mai pot decide menţinerea la catedră a pensionabililor dacă se constată că, din cauza reducerii numărului de ore la anumite discipline, nu mai este posibilă menţinerea în activitate ca titulare peste vârsta de pensionare a unor cadre didactice. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea va realiza în aceste zile o procedură care vizează modalitatea de rezolvare a cererilor cadrelor pensionabile ce va transmisă ulterior în şcoli. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
mary, acum 3307 zile, 16 ore, 2 minute, 48 secunde
Nu stiu cine a fost atat de,, inteligent '' si a dat aceasta lege, dar nu mi se pare normal sa fie tinuti pe posturi pensionarii , in conditiile in care cei tineri nu au posibilitatea citeste integral
mary, acum 3307 zile, 16 ore, 5 minute, 39 secunde
Nu stiu cine a fost atat de,, inteligent '' si a dat aceasta lege, dar nu mi se pare normal sa fie tinuti pe posturi pensionarii , in conditiile in care cei tineri nu au posibilitatea citeste integral
geo, acum 3391 zile, 2 ore, 52 minute, 46 secunde
Si TINERII ce fac? Este regretabil faptul ca in Romania, tinerii nu au sanse de angajare din cauza celor pensionabili. Si se mai intreba cine le platesc pensia. Ce le doresc pesnionarilor care nu vor citeste integral
Maria, acum 3307 zile, 16 ore, 10 minute, 50 secunde
Nu stiu cine a fost atat de,, inteligent '' si a dat aceasta lege, dar nu mi se pare normal sa fie tinuti pe posturi pensionarii , in conditiile in care cei tineri nu au posibilitatea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.