Educație

Menţiuni pentru echipele de debate ale CNU şi CNC

Ziarul de Vrancea
20 iul 2014 1455 vizualizări
Provocările elevilor participanţi au fost din sfera politică u cum vi se par acestea?

Echipele Colegiilor naţionale „Unirea” şi „Cuza” din Focşani au obţinut menţiune la Concursul Regional de Dezbateri de la Slănic Moldova. Competiţia, care a avut loc în perioada 14-17 iulie, a fost organizată de Ardor Moldova, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi finanţată de către mai multe Direcţii pentru Tineret şi Sport din ţară. Subintitulat „Love, Talk and Debate”, Concursul Regional de Dezbateri a aliniat la start 23 de echipe din 11 judeţe. Vrancea a fost prezentă cu două echipe: una Colegiului „Cuza”, formată din Ana-Maria Goea, Melisa Lupu-Leica şi Loredana Frîncu, iar cea a Colegiului „Unirea” a fost formată din Cristina Dumitru, Ruxandra Dobre şi Dragoş Roşca. Elevii au fost însoţiţi de profesoarele Teodora Bentz, de la Colegiul "Al. I. Cuza", şi Angela Sîrbu de la Colegiul „Unirea”, care şi-au asumat şi rolul de arbitri, împreună cu Florentina Terţiu, studentă la Drept, Universitatea Bucureşti, şi fost debater. „Competiţia a propus concurenţilor moţiuni interesante şi, uneori, dificile: "Acest Parlament ar schimba forma de guvernământ din România", "Acest Parlament consideră pasivitatea martorilor complicitate cu incidenţă penală", "Acest Parlament consideră UE un proiect politic eşuat", "Acest Parlament ar desfiinţa Consiliul Naţional al Audiovizualului", "Acest Parlament consideră că România ar trebui să organizeze Campionatul Mondial de Fotbal", "Acest Parlament ar introduce ca o condiţie obligatorie pentru admiterea în învăţământul superior implicarea elevilor în cel puţin o acţiune de voluntariat pentru dezvoltarea comunităţii din care provin"”, transmit profesorii însoţitori. Echipele celor două colegii focşănene s-au calificat în sferturi şi au obţinut menţiune, jucand atât meciuri cu moţiuni cunoscute, cât şi teme propuse şi pregătite ad-hoc. „A fost primul meu turneu, am muncit foarte mult şi acum, la final, sunt fericită. Nu credeam că am vreo şansă să obţin victorii în faţa unor echipe experimentate. Am învăţat că documentarea şi strategia de atac sunt chei ale succesului. Mi-aş dori să mă întorc şi mi-am promis, pentru a fi fericită, că astăzi voi munci mai mult şi voi merge permanent la întâlnirile Clubului 24, club ce funcţionează la Colegiul „Cuza”,” a declarat Ana-Maria Goea, elevă în clasa a X-a E la Colegiul „Cuza”. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.