Educație

Începe Festivalul de teatru cu zvâc S-au întors în oraş puştii care au revoluţionat teatrul în Vrancea

Aurelian Ivan
8 iul 2014 1669 vizualizări
Anul acesta, tinerii artişti propun o editie cum nu s-a mai văzut în Vrancea: ateliere în care înveţi teatrologie, spectacole pentru cei mici şi spectacole care au “rupt gura” targului în Bucureşti şi în alte oraşe

O “mană“ de oameni reuşeşte să sfideze mentalitatea de ”nu se poate” din Focşani. Au reuşit să o zdruncine din temelii cei caţiva tineri studenti la teatru şi nu numai, care anul trecut au venit cu ideea “Vin’ la Teatru” la noi în oraş. Un Festival despre care s-a vorbit mult şi care a umplut ca niciodată sala Teatrului Municipal “Gheorghe Pastia”. Puţin timizi, dar hotăraţi, iniţiatorii au tăiat “panglica” inagurală şi au lansat de ieri ceea ce va fi ediţia a doua a Festivalului . “Nu credeam că o să reuşim, dar totul parcă este un miracol. Nu găseam fonduri, toate uşile erau închise, dar în cele din urmă am reuşit”, a povestit Mihai Cojocaru, tanărul care a iniţiat această manifestare. El se specializează în pedagogie teatrală şi şi-a dorit enorm să facă ceva pentru oraşul natal. Echipei de voluntari li s-au alăturat oameni inimoşi, instituţii, companii. Anul acesta compania Artifex, una dintre cele mai mari fabrici de confecţii din Focşani, dar şi Clubul Rotary Varana au decis să sprijine acest proiect cultural. 

Inimoşi, harnici şi cu multe idei

“Toţi ne plangem şi nu facem nimic... Noi am spus că nu vrem să ne mai plangem şi am început acest proiect. Cand am început festivalul ne-am gandit să educăm şi să creăm spectacole proaspete, noi, cu tineri. Vrem să educăm şi să le creăm tinerilor din Focşani şi nu numai obiceiul de a veni la teatru”, a spus în conferinţa de presă de ieri Ioana Alexandru, coordonatorul artistic al Festivalului “Vin’ la teatru”. Anul trecut, echipa de 30 de tineri voluntari care a coordonat proiectul a reuşit să aducă peste 3.000 de spectatori la teatru, acesta fiind semnalul că focşănenii vor să aibă parte de proiecte culturale de calitate. Unul din oamenii de afaceri vranceni a ţinut să fie prezent la lansarea acestui festival şi să-i cunoască pe tinerii care vor să ne aducă la teatru. ”Sunteţi nemaipomeniţi şi meritaţi sprijinul nostru. Există între tineri acest spirit de a pleca în străinătate, dar voi aţi ales Romania şi judeţul Vrancea, iar pentru asta vă felicit. Sunt convinsă că nu o să vă opriţi aici”, a spus Elena Stoica, unul din cei mai influenţi oameni de afaceri din Panciu, preşedintele în exerciţiu al Clubului Rotary Varana.

Şase zile de spectacol şi workshop-uri gratis

Printre noutăţile acestei editii sunt spectacolele pentru copii sau workshopu-rile care aduc la Focşani profesori de teatrologie din capitală. Astăzi, de la ora 12:00, are loc colocviul “Cum să înţelegi teatrul?”, care îi pune pe participanţi faţă în faţă cu teatrologul, criticul de teatru şi profesorul asociat al UNATC Maria Zărnescu. Tinerii actori din trupa Backstage Boys împărtăşesc, pe 11 iulie, secretele artei improvizaţiei şi îi învaţă pe cei înscrişi cum să devină şi să se comporte ca nişte “mici artişti”. Lorette Enache, profesor UNATC, şi Andra Burcă, antrenoare de dans sportiv, conduc, pe 12 iulie, atelierul de Expresivitate corporală, în care îi învaţă pe doritori “cum mişcarea propriului corp în spaţiu se poate transforma în artă”. Atelierul de Comunicare, de pe 13 iulie, va arăta că e important să ştii cum să comunici pe scenă şi îl va avea în rolul principal pe actorul Adrian Damian (Lony). Nu lipsesc însă piesele de teatru. Astăzi, de la ora 17:00, se joacă piesa Rinocerii, după Eugen Ionescu. Spectacolul este pus în scenă de studenţii de la UNATC. Apoi, de la ora 20.30, se joacă SNAP la Pizzeria Wasserman, un spectacol după Eric Bogosian. Intrarea este liberă la acest festival de teatru. Doritorii să participe la atelierele Festivalului sunt invitaţi să scrie cateva randuri despre ei şi să specifice atelierul pentru care optează, la adresa ateliere@vinlateatru.ro. (A. IVAN)

Misiunea Festivalului „Vin’ la Teatru”

„Teatrul este un mediu rafinat de comunicare, un spaţiu de întâlnire şi de dezbatere unde sunt puse în discuţie probleme fundamentale ale individului şi comunităţii. De aceea, în mijlocul unei colectivităţi puternice, se află un teatru care funcţionează.” De aici a pornit ideea de a aduce un festival de teatru la Focşani, oraş-reşedinţă de judeţ unde spectacolele de teatru sunt evenimente rare, iar biletele au preţ de multe ori prohibitiv. Totuşi, dorinţa de cultură şi, în special, de teatru există. În aceste condiţii, Festivalul „Vin’ la Teatru” a venit ca un răspuns firesc la nevoia de cultură a comunităţii, un proiect care îşi propune stimularea apetitului pentru cultură al focşănenilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
jan, acum 3590 zile, 15 ore, 22 minute, 31 secunde
Bine ca cel putin tineretul mai face cate ceva pentru judetul nostru,politicienii nu stiu decat sa -si umple buzunarele si sa-si umfle burdihanele.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.