Educație

La Boloteşti s-a inaugurat un loc de joacă pentru copii

Mihai Boicu
9 iun 2014 1463 vizualizări
Parcul de langă grădinţa din satul Găgeşti a fost plin de copii la deschidere

Autorităţile din comuna Boloteşti au inaugurat ieri un loc de joacă pentru copii, aflat în satul Găgeşti, langă Grădiniţa Găgeşti 2. În ultimele luni, aici s-a lucrat pentru amenajarea unui spaţiu în care au fost amplasate tobogane, leagăne, trambuline şi alte echipamente destinate celor mici. Dacă la alte inaugurări sunt de obicei politicieni care îşi valorifică în scop politic evenimentul, de această dată manifestarea a fost acapartă de copii, care au umplut locul de joacă cu mult înaintea deschiderii oficiale. Micuţii au luat cu asalt echipamentele de joacă şi le-au încercat pe toate, iar bucuria lor a arătat că investiţiile pentru cei mici nu sunt bani aruncaţi în vant, chiar şi la ţară, unde este mai mult spaţiu decat la oraş. Alături de ei au venit în număr mare părinţii şi bunicii acestora. Doi dintre preoţii din comună au oficiat o slujbă religioasă, de sfinţire a parcului, iar copiii de la grădiniţă au susţinut un moment artistic. Copiii de la Grădiniţa Găgeşti 2 au recitat poezii şi au cantat cantece, iar micuţii de la Grădiniţa Găgeşti 1 au avut un moment folcloric, un dans indian şi unul ţigănesc. După aceştia a susţinut un scurt recital şi un artist local, Vasile Nemeş. Investiţia a costat aproximativ 100.000 de lei şi a fost susţinută în totalitate de la bugetul comunei. O jumătate din parc este ocupată de echipamentul de joacă pentru copii, iar cealaltă jumătate a fost gandită ca un spaţiu verde, cu alei şi bănci, unde pot sta cei care îi supraveghează. Parcul a fost realizat în această primăvară şi ar fi putut fi terminat mai devreme, dacă nu ar fi fost ploile care au întarziat lucrările. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.