Educație

Bibliotecarii îl comemorează pe criticul literar Mircea Dinutz

Sorin Tudose
20 feb 2014 1054 vizualizări
Scriitorul Mircea Dinutz, prieten şi apropiat colaborator al bibliotecii judeţene, a decis, încă din timpul vieţii, să doneze acestei instituţii, prin testament, întreaga bibliotecă personală. La finele lui 2013, cu sprijinul familiei, donaţia a ajuns în rafturile Bibliotecii “Duiliu Zamfirescu” Vrancea şi se află în stadiul de prelucrare.

Astfel, în memoria scriitorului, Biblioteca Judeţeană va constitui Fondul documentar Mircea Dinutz, care cuprinde peste 3.000 de volume, documente, manuscrise, fişe de lectură, dactilograme şi altele. Acesta va reprezenta o importantă sursă de cercetare pentru elevi, studenţi şi pentru toţi cei care vor dori să aprofundeze studiile filologice şi de literatură română şi universală. La prelucrarea acestui fond, bibliotecarii vor beneficia de implicarea şi sprijinul profesoarelor Ramona Cherciu, Teodora Bentz, Milea Sorina şi Ana Maria Cornilă-Norocea, elevele de altădată ale profesorului Mircea Dinutz.
“Este prima oară când biblioteca beneficiază de o donaţie prin act testamentar a unei întregi biblioteci personale. A reprezentat un semn de mare încredere în instituţia noastră şi de aceea trebuie să ducem la capăt, ca un gest de recunoştinţă perpetuă, organizarea acestui fond documentar, reprezentativ pentru biblioteca noastră, care-i va purta numele”, a declarat Teodora Fîntînaru, directoarea Bibliotecii Judeţene Vrancea. “Pentru comemorarea unui an de la dispariţia din viaţa culturală a Vrancei, a scriitorului Mircea Dinutz, instituţia noastră a pregătit la începutul acestei săptămâni, o expoziţie de carte şi imagini din arhiva bibliotecii, ce reflectă activitatea omului de cultură, care a avut o permanentă legătură de suflet cu biblioteca. Cu acelaşi prilej, doamna profesoară Ana Maria Cornilă-Norocea va  lansa volumul “Identităţi critice” dedicat mentorului şi criticului literar Mircea Dinutz, eveniment care va fi în curând găzduit la bibliotecă”, mai transmit bibliotecarii. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.