Educație

Manifestări închinate memoriei celor care au înfruntat comunismul - ”Sfinţii închisorilor” la Odobeşti

Andrei Milcoveanu
12 feb 2014 2293 vizualizări
Primul eveniment va fi dedicat duhovnicului închisorilor, părintele Evghenie Hulea de la Mănăstirea Muşinoaiele

Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” din Odobeşti va organiza pe parcursul acestui an o serie de expoziţii, seminarii şi conferinţe publice despre martirii din închisorile comuniste, despre memoria celor care au înfruntat regimul opresiv şi au trecut prin gulagul românesc. Iniţiativa cunoaşterii şi recunoaşterii mărturisitorilor din timpul prigoanei comuniste aparţine societăţii civile, care a iniţiat după 1989 demersul ”Sfinţii închisorilor. Din temniţe spre sinaxare”, un proiect care a crescut de la an la an, fiind promovat în marile oraşe din România, mai puţin în Vrancea. Pentru că printre miile de ţărani, profesori, medici, scriitori, artişti, monahi şi preoţi s-au aflat şi vrânceni, organizarea unei asemenea manifestări în judeţ este un act de dreptate faţă de memoria celor care, prin comportamentul demn şi viaţa exemplară, au înfruntat regimul de teroare impus de tancurile sovietice după 23 august 1944. Primul eveniment din această serie va fi dedicat duhovnicului închisorilor, părintele Evghenie Hulea de la Mănăstirea Muşinoaiele, despre care jurnalul nostru a scris în mai multe rânduri, în ultimii ani. Arestat pentru că nu a divulgat gândurile din scaunul Spovedaniei şi a dat o bucată de pâine unui prizonier german, sfântul de la Muşinoaiele a fost torturat în închisorile din Focşani şi Galaţi, ca să-şi sfârşească zilele pe 23 octombrie 1962. Cu siguranţă că mai nimeni în Vrancea nu cunoaşte viaţa acestui călugăr şi faptele sale din închisoare, cum la fel de necunoscute sunt viaţa şi faptele părintelui Benedict Ghiuş, alt sfânt al închisorilor, întâmplător din aceeaşi localitate, Pufeşti. Din acest punct de vedere, manifestările organizate la Odobeşti au şi un rol anamnetic şi o funcţie pedagocică. Ştim numele tuturor politicienilor care au distrus România după 1989, dar nu ştim numele celor care au salvat onoarea neamului românesc în anii ’50-’60. În această primăvară, osemintele părintelui vor fi deshumate de la cimitirul din Pufeşti şi înhumate la Mănăstirea Muşinoaiele. Vom reveni cu programul manifestărilor! (Andrei Milcoveanu)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cetatean din Odobesti, acum 3735 zile, 12 ore, 42 minute, 45 secunde
Toate bune si frumoase! Cei care vin spre Casa de Cultura si vad acest mizerabil de centru al Odobestiului o sa aplaude atat pe conducatorii orasului cat si pe noi locuitorii orasului pentru ca ii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.