Scrisoare Pastorală la Naşterea Domnului 2013
Când am început postul Crăciunului, mi-am zis în gândul meu: iată că Dumnezeu ne oferă încă o dată prilejul să intrăm în noi înşine, în lumea noastră interioară, în lumea invizibilă din noi, ca să medităm la adevărurile de bază ale credinţei noastre, care exprimă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi; ne oferă încă o dată prilejul să ne adunăm din risipirea noastră exterioară, ca să vedem că în spaţiul nostru intim putem descoperi lumini şi vederi cu totul speciale, atunci când stăm faţă în faţă cu Cel care şi-a pus pecetea divină în noi. E bine ştiut că fiecare dintre noi poartă în sine un spaţiu interior, care de multe ori este evitat, pentru că acolo răsună vocea conştiinţei şi vocea lui Dumnezeu. Acum, de Crăciun, contemplăm şi medităm cuvântul lui Dumnezeu, dar nu numai pe cel ascultat sau citit din Sfintele Scripturi, ci Cuvântul care s-a făcut trup: Cuvântul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria. Spre El ne îndreptăm în această Sărbătoare, închinându-ne şi adorându-L, ca păstorii din Betleem, bine ştiind că Întruparea şi Naşterea lui Iisus sunt marea dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, aşa cum citim în Evanghelia Sfântului Ioan: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3, 16). Iar Sfântul Luca, în Evanghelia sa, ne redă cuvântul îngerului: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2, 10-11). Astfel, de Crăciun, închinarea noastră în faţa Pruncului dumnezeiesc înseamnă şi mărturisirea noastră de credinţă: noi credem că Iisus este Mântuitorul lumii, Stăpânul timpului şi al istoriei. Noi credem că naşterea lui Iisus în ieslea din Betleem este semn că Dumnezeu este cu noi. Noi credem că, întrupându-se şi născându-se ca om, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a luat asupra sa soarta noastră şi ne însoţeşte cu iubire pe tot drumul vieţii noastre. Îmi vine în minte exemplul de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele al fericitului Vladimir Ghika. La vârsta de 80 de ani, în întunericul închisorii şi al chinurilor la care a fost supus, a suportat totul păstrându-şi seninătatea şi speranţa, căci îi deschisese demult lui Dumnezeu inima şi gândul său; Dumnezeu era cu el. Iar Monseniorul împărtăşea şi celor din jurul său mângâierea prezenţei lui Dumnezeu, mângâierea speranţei, a acelei speranţe care cuprinde luminând şi viaţa prezentă, şi viaţa de după moarte. Aşa a rămas Vladimir Ghika în amintirea celor de la Jilava, aşa rămâne şi-n ochii noştri: ca exemplu de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele, de orice condiţie ar fi fost acesta. În afara îndemnului la credinţa adâncă în Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul nostru, aceasta mai este chemarea Crăciunului, adresată nouă, tuturor, în orice situaţie am fi: chemarea la comuniunea cu Dumnezeu şi, totodată, la comuniunea cu aproapele, comuniunea fiind legea Împărăţiei lui Dumnezeu, care a început cu naşterea lui Iisus. Desigur, observăm că această împărăţie se manifestă într-un mod care ne surprinde: nu părea un adevărat rege copilul care se năştea într-o iesle, în totală sărăcie. Însă, iată că Împărăţia lui Dumnezeu începe chiar în acest mod. Transformarea condiţiei umane, transformarea lumii începe cu naşterea lui Isus, care schimbă complet perspectivele noastre, ca să ne introducă în perspectivele Împărăţiei lui Dumnezeu, care este o împărăţie a dreptăţii, a păcii şi a iubirii. Dacă acum stăm cu ochii minţii noastre şi, poate, şi cu ochii noştri trupeşti în faţa tabloului Naşterii lui Isus în această lume şi pentru această lume, putem observa, în gând, cum tabloul se lărgeşte, descoperindu-ne încă o perspectivă: aceea a chemării de a ne naşte pentru Cer prin puterea Celui care este Dumnezeu cu noi, Lumină din Lumină, căci: „celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut" (In 1, 12-13). Iată, aşadar, încă o lecţie a Crăciunului: sărbătorind naşterea lui Isus din Fecioara Maria, celebrăm şi speranţa noastră fermă că, după această viaţă pământească, ne vom naşte pentru Cer, pentru o veşnică şi fericită comuniune cu Dumnezeu. Iubiţi fraţi şi surori, preacucernici preoţi, dragi persoane consacrate, vă doresc tuturor, din toată inima, Sărbători fericite şi un An Nou cu sănătate, bucurie şi pace!”
ÎPS Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti
(Fragment din Pastorala de Crăciun 2013, adresată de IPS Arhiepiscop Ioan Robu, Mitropolitul Bucureştilor, creştinilor catolici din România)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Elevi ai Şcolii Gimnaziale “Adrian Păunescu” Focşani l-au evocat pe poetul vrâncean Dumitru Pricop la Muzeul din Dragosloveni
De același autor
