Educație

La mulţi ani tuturor celor care iubesc Romania!

Ziarul de Vrancea
1 dec 2013 3468 vizualizări
Mesaj trimis de cititoarea noastră Daniela Constantin din Italia cu ocazia Zilei Naţionale a Romaniei

Dragii mei români din România, azi vreau să vă aduc în dar... speranţa! E o zi specială aşa, cum este de mii de ani şi poporul nostru. Am fost şi suntem luptători şi am învins mereu. Dumnezeu a înzestrat neamul nostru românesc cu cea mai mare calitate: răbdarea! Cu răbdare şi speranţă vom reuşi să alegem un viitor bun pentru copiii noştri! De multe ori am ales greşit, dar şi din greşeli se învaţă. Azi, mai mult decât oricând, avem nevoie să vedem doar aspectele pozitive care ne caracterizează. Ne-am săturat de ştiri negative, triste, de suferinţe, de sărăcie şi de lacrimi, chiar dacă şi acestea fac parte din cotidian. Să nu lăsăm ca această zi importantă să ne umbrească sufletele, avem nevoie de speranţa, să o dăruim, dar să o şi primim, avem nevoie de susţinere, nu doar de respingere! Pentru toţi acei care vor poporul român îngenunchiat există un singur cuvânt pur românesc: biruinţa! Vom birui pentru că avem valori incomensurabile! Haideţi, pentru o zi, să ne veselim, noi suntem un popor vesel, cu tradiţii şi obiceiuri valoroase cum nici un alt popor din lume nu le poate avea. Haideţi pentru o zi să spunem cu toţii în cor: La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani tuturor celor care susţin binele României şi al românilor, La mulţi ani fraţilor noştri de peste Prut, La mulţi ani românilor de peste hotare! Dumnezeu să binecuvânteze România şi românii! Din Italia, Daniela Constantin vă transmite toate urările de bine! Să aveţi parte de sănătate, spor şi belşug în case!
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Ani, acum 3798 zile, 21 ore, 4 minute, 37 secunde
TRAIASCA ROMANIA SI LA MULTI ANI TUTUROR ROMANILOR , ORIUNDE AR FI EI ! O ZI NATIONALA PLINA DE SPERANTE IN MAI BINE , MAI FRUMOS , MAI TRAINIC IN TOT CE FACEM SI MULTA, MULTA SANATATE !
URLOIU, acum 3798 zile, 21 ore, 47 minute, 5 secunde
DA DOVADA CA NU A UITAT DE UNDE A PLECAT,ARATA CA ESTE CU ADEVARAT O ROMANCA. CINSTE DUMNEAEI LA MULTI ANI II SPUN SI EU.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.