Educație

  Biblioteca Județeană Vrancea: invitație de participare la Concursul de poezie „Oana-Diana  Renea”, ediția 2019 -2020

Ziarul de Vrancea
6 dec 2019 1940 vizualizări

Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea lansează elevilor  invitația de a participa la cea de a VIII-a ediție a Concursului  național de poezie  “Oana-Diana  Renea” cu tema -  TĂRÂMUL LECTURII..Amănunte despre  concurs ne-au parvenit prin intermediul unui comunicat de presă însoțit de regulamnetul de desfășurare transmis de conducerea Bibliotecii Judeţene Vrancea.

 Acest concurs de poezie este organizat de Biblioteca Judeţeană Vrancea,  în memoria poetei Oana Diana Renea, autor de cărţi pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pentru a stimula creaţia literară în rândul copiilor de vârstă şcolară din clasele  I-VIII. Concursul se organizează cu acordul şi sprijinul familiei autoarei – doamna  profesoară Afrodita Renea şi domnul profesor Victor Renea.

Aşteptam lucrări ale micilor scriitori de poezie, din clasele I-VIII, care îşi  pot dezvălui prin creaţiile lor, sentimente,  amintiri, fragmente sau gânduri legate de personajele de poveste, cartea preferată, plăcerea lecturii,  sau persoane (învăţătoarea, părinţii sau bunicii) alături de care au descoperit lumea cărţilor. Aici lăsăm imaginaţia copiilor să  dezvolte acest subiect extrem de generos.

ETAPELE CONCURSULUI

Regulamentul este afişat pe site-ul bibliotecii www.bjvrancea.ro şi este disponibil şi pe pagina https://www.facebook.com/bjvrancea/

Participanţii se pot înscrie în concurs cu cel mult trei poezii iar organizatorii recomandă şi solicită participanţilor la concurs să trimită lucrări originale, nepublicate încă.

Le urăm succes tuturor participanților și îi așteptăm cu lucrări la sediile bibliotecii sau prin poştă, la adresa Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Secţia pentru copii şi tineret Oana-Diana Renea, strada Nicolae Titulescu, nr. 12, localitatea Focşani, judeţul Vrancea, având la expeditor doar menţiunea pentru Concursul de poezie “Oana-Diana Renea”, ediția a VIII-a (numele participantului regăsindu-se în interior pe colţul sigilat al lucrării).

Pentru a simplifica modalitatea de transmitere a lucrărilor și a încuraja participarea națională, lucrările pot fi trimise și prin e-mail la adresa secţia_copii@bjvrancea.ro (cu menţiunea pentru Concursul de poezie  “Oana-Diana Renea”) cu următoarele date de identificare: nume, prenume, vârstă, clasă, şcoală, localitate, nr. telefon.

Organizatorul concursului Biblioteca Judeţeană Vrancea se va ocupa de listarea, lipirea datelor confidenţiale şi transmiterea acestora către juriu.

Mulțumim cadrelor didactice care s-au implicat încă de la prima ediție a concursului în coordonarea și pregătirea elevilor și nu în ultimul rând membrilor juriului, care sunt mereu aproape de inima bibliotecii, domnilor  profesori Costică Neagu și Valeriu Anghel .(Olaru Maria Cristina, organizator)

Manager,                                                                                                                      Relații Publice,

Oana Raluca Boian                                                                                                      Adrian Țiglea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.