Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Premieră istorică: Instalarea fotovoltaicelor pe case a ajuns un fenomen în România. De ce ar putea rămâne prosumatorii fără electricitate?

Ziarul de Vrancea
5 sep 2023 407 vizualizări

Numărul celor care își instalează fotovoltaice pe case (prosumatori) crește într-un ritm foarte mare. Dar și mai mare este ritmul de creștere a puterii instalate de prosumatori, ceea ce înseamnă că fiecare dintre aceștia își pune tot mai multe fotovoltaice, în numeroase cazuri peste necesarul de consum. Ce se întâmplă cu acest surplus de energie?

Intră în rețea, iar posesorul de fotovoltaice primește bani pentru fiecare kwh. Practic, deținerea de panouri fotovoltaice a devenit o afacere. Însă, fără impunerea unor limite, această afacere ar putea să se întoarcă tocmai împotriva prosumatorilor, deoarece rețeaua energetică este atât de veche și uzată încât nu poate face față, ajungându-se la întreruperi de electricitate, scrie HotNews.ro.

Operatorii de pe piață consideră că autoritățile ar trebui să se gândească la măsuri menite să tempereze ritmul de creștere a puterii instalate. Ar trebuie analizate limite și anumite standarde la instalarea panourilor, luând în considerare intoricul de consum al beneficiarilor, consideră reprezentanții Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Potrivit acestora, necesarul mediu pentru o casă, unde beneficiarul deține și o mașină sau două electrice, ar fi de 6 Kw, însă se instalează mult mai mult de atât. La ora actuală, sunt racordați cam 191 de prosumatori pe zi, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Mulți dintre aceștia instalează mai multe panouri decât ar avea nevoie pentru consum. Astfel, din spatele laptopului ajunge să vândă energie, primind bani fără să facă nimic.

Rețeaua energetică este prea uzată

Numărul prosumatorilor a crescut de la aproape 14.000 în ianuarie 2022 la peste 77.600 în iunie 2023 și se estimează să ajungă la circa 140.000 până la sfârșitul acestui an.În ceea ce privește puterea instalată, aceasta a crescut de peste 11 ori în 18 luni, ajunând la 973 Mw în iunie 2023.Cei mai mulți beneficiari se află la nivelul Ilfov - 6.350, apoi Timiș - 4.598, Dolj - 3.223, Arad - 3.073, Argeș - 2.954. Prosumatorii sunt încurajați de ajutoarele acordate de stat, prin Administrația Fondului pentru Mediu. Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Însă la acest ritm de creștere se poate ajunge la căderi de electricitate. De exemplu, dacă toți locuitorii de pe o stradăși-ar instala panouri fotovoltaice, rețeaua nu ar putea rezista când în sistem intră brusc și în același timp cantități mari de energie. Aceasta în condițiile în care este oricum foarte veche și uzată.

HotNews.ro a arătat că infrastructura de transport și distribuție a energiei electrice este atât de veche și uzată încât cea mai mare parte a ei a depășit durata normală de viață sau se află la limită, potrivit unor date dintr-un raport pe 2022 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Electricitatea a ajuns să circule prin instalații chiar mai vechi de 60 de ani. Distribuitorii declară investiții de multe sute de milioane de lei anual, însă pe teren gradul de înlocuire a liniilor electrice și transformatoarelor este extrem de mic, chiar tinde spre zero în unii ani.O soluție pentru rezolvarea acestor probleme ar fi investițiile în stocarea energiei, însă tehnologia este încă foarte scumpă. Reprezentanții ACUE consideră că sprijinul statului ar trebui să se îndrepte și către stocare.

Care sunt facilitățile de care beneficiază prosumatorii

Potrivit datelor ANRE, prosumatorii pot vinde energia electrică produsăși livrată în rețelele electrice furnizorilor de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice

- Compensarea cantitativă dintre energia electrică produsă din surse regenerabile și livrată în rețeaua electrică de prosumatorii persoane fizice și juridice care dețin centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum

- Regularizarea financiară dintre energia electrică produsă din surse regenerabile și livrată în rețeaua electrică de prosumatorii persoane fizice și juridice care dețin centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de peste 200 kW, dar nu mai mult de 400 kW pe loc de consum

- Prosumatorii persoane fizice care produc energie electrică în unități de producere a energiei cu o putere instalată de cel mult 400 kW sunt exceptați/scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produsă pentru autoconsum precum și pentru excedentul vândut furnizorilor

România și-a umplut deja depozitele de gaze pentru iarnă. De ce vom avea totuși nevoie și de importuri?

Gradul de umplere a depozitelor de gaze din România a depășit joi ținta 90% asumată de Uniunea Europeană pentru data de 1 noiembrie. Însă, chiar și așa, România va avea nevoie de importuri în perioadele geroase, întrucât capacitatea de extracție a gazelor din depozite este limitată.

„Gradul total de umplere este de 90,24%, respectiv stoc total: 2.860,6 milioane metri cubi. Mai mult chiar, în primele șase luni ale anului producția de gaze a României a crescut cu 6,5%, iar importurile au scăzut cu 34,7%. Există resurse pentru necesitățile populației și ale industriei”, a scris, pe Facebook, fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.Actualul ministrul de resort, Sebastian Burduja, preciza, tot pe Facebook, în urmă cu două săptămâni, când gradul de umplere a depozitelor era de 85%, că România ar putea să treacă iarna folosind doar gaz de producție internă.„Ne apropiem de 85% grad de umplere a depozitelor de gaz pentru sezonul rece. Cu 570 milioane metri cubi mai mult ca în perioada similară a anului trecut. Asta este o veste bună pentru că înseamnă că vom putea trece peste o iarnă normală doar folosind gaz din producția și depozitele românești (100% independenți). Avem variante și pentru o iarnă grea (Azerbaidjan, Grecia)”, a susținut Burduja.Însă experiența de iernile trecute ne-a arătat că, atunci când consumul crește, România nu-și poate acoperi consumul doar cu gazele din producție internă curentăși cu cele pe care le scoate din depozite.Aceasta deoarece, chiar dacă depozitele sunt pline, capacitatea de extracție a gazelor este limitată. Astfel că, în vârfurile de consum, avem nevoie și de importuri.

Până anii trecuți, singura sursă de import de gaze a României era Federația Rusă, însă, de la declanșarea războiului cu Ucraina, România a căutat diversificarea surselor.Au fost semnate contracte pentru importul de gaze din Azerbaidjan și a fost finalizat interconectorul Grecia-Bulgaria, ultima verigă ce lipsea pentru ca gazele din regiunea caspică să poată ajunge în țara noastră.

România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale

Iohannis: Una dintre lecțiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este că interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos împotriva noastră

Președintele Klaus Ioahnnis a afirmat, la deschiderea oficială a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, că„una dintre lecțiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este că interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos împotriva noastră”, iar o mobilitate sporităși o conectivitate mai bună consolidează postura aliată de descurajare și apărare pe Flancul Estic. „În contextul războiului împotriva Ucrainei, datorită poziției strategice a Portului Constanța și a porturilor de pe Dunăre, România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale”, a arătat el.„Organizarea acestei noi ediții a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări – a cincea după ediția inaugurală pe care am găzduit-o în 2018, la București – contribuie, fără îndoială, la realizarea obiectivului fundamental al Inițiativei. Forumul va urmări, astfel, reducerea decalajelor între Estul și Vestul Uniunii Europene și o mai mare coeziune, prosperitate și reziliență în Europa Centralăși de Est.Felicit Guvernul României pentru buna organizare a acestei ediții a Forumului, căreia i-am acordat Înaltul Patronaj”, a arătat Iohannis, în discursul ținut, joi, la deschiderea oficială a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări.El a adăugat că, după Summitul pe care l-a găzduit miercuri, este foarte clar că Inițiativa și-a dovedit eficiența și importanța geo-economică, precum și rolul de catalizator al creșterii economice în regiune.„Ne aflăm acum la momentul maturizării, al fructificării oportunităților de investiții, inclusiv prin atragerea unor noi parteneri externi, a căror prezență astăzi, la Forum, doresc să o salut. Am convingerea că actuala ediție a Forumului de Afaceri va completa deciziile substanțiale pe care le-am adoptat la Summitul de ieri”, a afirmat șeful statului.

„Una dintre lecțiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este că interdependența economică poate fi instrumentalizată periculos împotriva noastră. De aceea, dezvoltarea interconectărilor strategice este esențială pentru securitatea economicăși consolidarea rezilienței spațiului Inițiativei celor Trei Mări. În circumstanțele actuale, consolidarea conectivității civile, dar și militare între nordul și sudul regiunii este un obiectiv politic regional major. O mobilitate sporităși o conectivitate mai bună consolidează postura aliată de descurajare și apărare pe Flancul Estic”, a declarat Klaus Iohannis.Potrivit acestuia, „în contextul războiului împotriva Ucrainei, datorită poziției strategice a Portului Constanța și a porturilor de pe Dunăre, România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale”. ”Constanța este un reper și pentru un proiect emblematic de infrastructură al Inițiativei – calea ferată numită Rail2Sea, care va lega Constanța de Gdansk. Via Carpathia este un alt proiect strategic regional de infrastructură, care trebuie să continue a fi susținut – o nouă legătură de autostradă între nordul și sudul Europei, care leagă portul lituanian Klaipeda, de la Marea Baltică, de portul grecesc Salonic, integrând astfel sistemele de transport ale statelor Inițiativei. Și sectorul energiei nucleare civile ar putea reprezenta o direcție de interes strategic pentru Inițiativă. Prin proiecte precum construirea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodăși dezvoltarea primei centrale de reactoare modulare mici din Europa și a doua din lume, România poate deveni un furnizor important de securitate energetică în plan regional și pentru întreaga Uniune Europeană”, a completat președintele României.El a menționat că, la inițiativa României, în ultimul an s-a acordat o atenție specialăși securității cibernetice.

Marea Britanie se întoarce în proiectul de cercetare Horizon al UE, în ciuda Brexitului

Marea Britanie se va întoarce în programul emblematic de cercetare științifică al Uniunii Europene, Horizon, a confirmat joi premierul Rishi Sunak, care a salutat un „acord potrivit pentru țară”, relatează The Guardian.Premierul a declarat că oamenii de știință britanici pot solicita acum din nou granturi din programul cu fonduri de 85 de miliarde de lire sterline (aproape 100 de miliarde de euro), o mișcare ce va fi primită cu bucurie de comunitatea științifică din Regatul Unit, care a fost cândva unul dintre principalii beneficiari ai fondului. „Am colaborat cu partenerii noștri din UE pentru a ne asigura că acesta este acordul potrivit pentru Marea Britanie, deblocând oportunități de cercetare de neegalat, și, de asemenea, fiind acordul potrivit pentru contribuabilii britanici”, a declarat Sunak.Acordul a fost parafat după o convorbire telefonică între Sunak și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri seara.Potrivit unui comunicat transmis de Downing Street, Marea Britanie va reintra, de asemenea, în programul european Copernicus de observare a Pământului prin satelit, care a fost crucial în monitorizarea evenimentelor meteorologice din această vară, inclusiv a incendiilor de vegetație din Europa.UE a acceptat, pe de altă parte, cererea Regatului Unit de a nu se alătura din nou programului Euratom. În schimb, Regatul Unit va urmări o strategie internă pentru energia de fuziune.

Raport Henley & Partners: În lume există șase miliardari în bitcoin

În lume există șase miliardari în bitcoin, potrivit unui raport privind bogații în criptomonede realizat de firma Henley & Partners, transmite CNBC. Sute de milioane de oameni din întreaga lume au o formă de deținere cripto, fie că este vorba de bitcoin sau una dintre multele alte monede digitale. Mai exact, 425 de milioane de oameni folosesc cripto, conform Crypto Wealth Report al firmei de consultanță Henley & Partners. Este posibil ca piața cripto să nu mai fie în plină expansiune în același mod în care erao la vârful popularității sale, dar rămâne o investiție foarte comună. De exemplu, peste jumătate din generația Z (persoane cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani) a investit în criptomonede, a arătat un raport al CFA Institute și Investor Education Foundation, a Financial Industry Regulatory Authority, la începutul acestui an. Totuși, 75% dintre americani nu sunt siguri că investiția, tranzacționarea sau utilizarea criptomonedelor este în prezent sigură sau că se pot baza pe instrumentele disponibile în prezent pentru a face acest lucru, a constatat un sondaj Pew Research, în aprilie. Dar unii par să fi găsit mai mult succes cu cripto, iar acum dețin active în valoare de milioane sau chiar miliarde de dolari SUA, potrivit Henley & Partners. Raportul spune că 88.200 de oameni au active cripto în valoare de cel puțin 1 milion de dolari - mai puțin de 1% din totalul utilizatorilor cripto. Există doar 182 de astfel de investitori, 78 dintre ei fiind concentrați pe bitcoin. Și 22 de persoane dețin active cripto în valoare de cel puțin 1 miliard de dolari.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.