Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: INS a redus estimarea de creștere economică din trimestrul II 2022 la 5,1%

Ziarul de Vrancea
11 oct 2022 529 vizualizări

Conform INS, Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 357,212 miliarde de lei prețuri curente

Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul II al anului în curs, față de același trimestru din 2021, o creștere cu 5,1% pe seria brută și cu 5,0% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii 2 anunțate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Datele provizorii 1 arătau o creștere economică de 5,3% în trimestrul II din acest an, față de perioada similară din 2021. În semestrul I 2022, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2021, cu 5,7%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier. Conform INS, Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 357,212 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 1,8% față de trimestrul I 2022 și cu 5,0% față de trimestrul II 2021. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 701,965 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 5,7% față de semestrul I 2021. Pe serie brută, PIB estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 336,029 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 5,1% față de trimestrul II 2021. PIB estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 609,859 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 5,7% față de semestrul I 2021. "Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2022, dinamica PIB a scăzut cu -0,2 puncte procentuale (de la 105,3% la 105,1%) și valoarea adăugată brută cu -0,5 puncte procentuale (de la 105,6% la 105,1%); volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,7 puncte procentuale. Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în: construcții (Â1,9 puncte procentuale); comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (-2.8 puncte procentuale)", menționează INS. Pe categorii de utilizări, modificări mai importante ale contribuției la scăderea PIB, între cele două estimări, au înregistrat consumul final individual efectiv al gospodăriilor populației, de la Â4,6% la Â5,6%, exportul net de bunuri și servicii, de la -7,2% la Â0.5% ca urmare a revizuirii sursei de date și variația stocurilor de la 7,3% la -0,5%. "Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat față de varianta provizorie (1), publicată în Comunicatul de presă nr. 217 din 7 septembrie 2022, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2010-2020 și a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2022. Produsul Intern Brut s-a revizuit pentru perioada 2010-2019 pentru a asigura implementarea unor rezerve, formulate de Eurostat în urma ciclului de verificare a Venitului Național Brut, referitoare la următoarele aspecte: includerea modificărilor legate de revizuirea sectorului 'Administrații publice'; revizuirea calculelor privind consumul de capital fix utilizând Metoda Inventarului Continuu; implementarea unor aspecte specifice: îmbunătățirea estimării indicatorilor privind cercetarea-dezvoltarea; îmbunătățirea estimărilor privind producția și consumul intermediar al silviculturii; îmbunătățirea estimărilor privind exhaustivitatea - economia neobservată; estimarea diurnelor conform recomandărilor Eurostat", menționează INS.

Rata inflației crește mai ceva ca Făt-Frumos

u rata anuală a inflației în luna septembrie s-a ridicat la 15,9%, comparativ cu luna septembrie 2021, anunță INS u gazele s-au scumpit cu 70,64%, în septembrie 2022 față de septembrie 2021

Prețurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%. Rata inflației de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%, în timp ce rata anuală a inflației în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). ”Prețurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%. Rata inflației de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%. Rata anuală a inflației în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) față de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%”, arată datele INS. Indicele armonizat al prețurilor de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%. Rata anuală a inflației în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) față de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%. Mărfurile alimentare s-au scumpit în septembrie cu 19,12% față de septembrie 2021 și cu 1,72% față de august 2022. La această categorie cel mai mult s-au scumpit: zahărul cu circa 50%, față de septembrie 2021, și cu 15,33% față de august 2022, precum și uleiul, cu 46,98%, față de septembrie 2021, și cu 0,32% față de august 2022. Cartofii s-au scumpit cu 42,83%, față de septembrie 2021, și cu 9,98% față de august 2022. Mărfurile nealimentare s-au scumpit 16,61% în septembrie 2022 față de septembrie 2021 și cu 1,28% față de august 2021. Cel mai mult s-au scumpit la această categorie gazele, cu 70,64%, în septembrie 2022 față de septembrie 2021, în timp ce prețurile la energia electrică, gazele și încălzirea centrală au urcat cu 41,36%, în septembrie 2022 față de septembrie 2021, și cu 3,69% față de august 2022. Serviciile s-au scumpit cu 8% în septembrie 2022 față de septembrie 2021 și cu 0,72% față de august 2022. La această categorie cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 34,17%, în septembrie 2022 față de septembrie 2021, și s-a ieftinit cu 1,52% față de august 2022. Serviciile de apă, canal, salubritate s-au scumpit cu 22,05%, în septembrie 2022 față de septembrie 2021, și cu 1,54% față de august 2022.

Câștigul salarial mediu net a scăzut până la 3.933 lei, față de iulie

u cele mai mici salarii au fost în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte

Câștigul salarial mediu net în luna august a fost 3.933 lei, în scădere cu 42 lei (-1,1%) față de luna iulie 2022. Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (9.395 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.214 lei), arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). ”În luna august 2022, câștigul salarial mediu brut a fost 6.348 lei, cu 57 lei (-0,9%) mai mic decât în luna iulie 2022. Câștigul salarial mediu net a fost 3.933 lei, în scădere cu 42 lei (-1,1%) față de luna iulie 2022. Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației, inclusiv activități de servicii informatice (9.395 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.214 lei)”, arată datele INS. Comparativ cu luna august a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 12,8%. Indicele câștigului salarial real1 a fost 97,8% ȋn luna august 2022 față de luna august 2021. Indicele câștigului salarial real a fost 98,3% ȋn luna august 2022 față de luna iulie 2022. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 218,1%, cu 3,5 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2022. În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației. În luna august 2022, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție, încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă și alte drepturi salariale).

Producția industrială a început să intre la apă

Producția industrială a scăzut în primele opt luni cu 1,2% ca serie brută și cu 2% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, față de perioadă similară a anului trecut, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 31.VIII.2022, comparativ cu perioada 1.I – 31.VIII.2021, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 1,2%, ca urmare a scăderilor producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-6,6%), industriei extractive (-4,1%) și industriei prelucrătoare (-0,1%)”, arată datele INS. Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în perioada 1.I – 31.VIII.2022, comparativ cu perioada 1.I – 31.VIII.2021, a fost mai mică cu 2%, din cauza scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-6,5%), industria extractivă (-4,1%) și industria prelucrătoare (-1%). În luna august 2022, producția industrială (serie brută) a scăzut față de luna precedentă cu 7,9%, ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-8,6%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-6,0%) și industria extractivă (-1,5%). Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a fost mai mare față de luna precedentă cu 0,1%, datorită industriei prelucrătoare (Â0,8%).

BCR lansează o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 334 milioane de lei

Banca Comercială Română (BCR) lansează o nouă emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale, în valoare de 334 milioane de lei. ”Banca Comercială Română (BCR) lansează o nouă emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale, în valoare de 334 milioane de lei. Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale cu o maturitate de 6 ani și urmează să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBBÂ din partea Fitch”, anunță banca. Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât valoarea emisiunii a fost majorată de la minimum 200 milioane de lei la 334 milioane de lei, în timp ce randamentul de 110 bps peste randamentul titlurilor de stat, care se translatează la o rată dobânzii de 9,57%, reflectă performanța solidă a băncii. Distribuția a fost echilibrată între fonduri de pensii, companii de asigurări și instituții de credit, beneficiind de asemenea de participarea notabilă a International Finance Corporation (IFC) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). “În ciuda unui context de piață dificil, ne propunem să asigurăm normalitate și continuitate în privința activităților noastre pe piața de capital. Receptivitatea investitorilor reprezintă implicit o validare a strategiei noastre de contribuție la crearea de prosperitate în România”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română. În ultimii trei ani, banca a emis obligațiuni în valoare de peste 4 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București. Noua emisiune de obligațiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condițiile în care la finalul primei zile de subscriere registrul de ordine era acoperit peste suma minimă de 200 de milioane de lei comunicată inițial. În cea de a doua zi, registrul de ordine a fost supra-subscris, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei și la creșterea valorii emisiunii la 334 milioane lei.

Mașină cu sistemul de frânare prins cu coliere din plastic, depistată la RAR

O mașină s-a prezentat la Registrul Auto Roman filiala Timiș pentru eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului, însă angajații RAR au depistat ca sistemul de frânare a fost prins cu coliere - ”șoricei” - de plastic. Proprietarul a declarat că a cumpărat mașina din Austria, pe timp de noapte. Reprezentanții RAR atrag atenția asupra importanței verificării amănunțite a autovehiculelor utilizate, înainte de achiziționare, pentru că anul fabricației sau proveniența nu pot garanta starea tehnică.  Registrul Auto Român a prezentat fotografii cu un etrier demontat și prins cu coliere de plastic.  ”Să vă explicăm ce vedeți în fotografii: un etrier demontat de pe fuzetă și prins cu “șoricei” de plastic pe puntea spate, cu pistonul blocat cu o bucată de lemn pentru a nu ieși complet din locașul lui și a duce la pierderea lichidului de frână. Eficiența la frânare a roții respective? Zero... Viața conducătorului auto? Pusă serios în pericol... Și acum, povestea... La RAR Timiș a fost adus, pentru eliberarea CIV, un Renault Master fabricat în 2015. Noul proprietar l-a cumpărat personal din Austria, iar șocul pe care l-a avut când colegii noștri i-au prezentat ce au descoperit ne face să credem că omul a fost un cumpărător de bună-credință. Ne-a spus că a ajuns noaptea la întâlnirea cu vânzătorul, a inspectat vizual mașina și a decis să o cumpere. Acest autovehicul a fost respins la RAR Timiș, nu a primit CIV și nu va primi documentul până când nu va fi readus în condiții tehnice optime”, se arată într-o postare a RAR, pe Facebook.

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 8,11% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 8,11% pe an, de la 8,03% pe an, luni, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 8,21% pe an, de la 8,17% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la nivelul de 8,34% pe an, de la 8,30%. În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul II 2022, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanța 19/2019 a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.

Prețurile petrolului sunt în scădere

Prețurile petrolului au scăzut marți cu 2%, continuând un declin aproape similar din sesiunea precedentă, deoarece temerile de recesiune și o explozie a cazurilor de Covid-19 în China au provocat îngrijorări cu privire la cererea globală, transmite Reuters. Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, și directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, au avertizat luni despre un risc tot mai mare de recesiune globală și au spus că inflația rămâne o problemă. Cotația țițeiului Brent a scăzut cu 1,90 dolari, sau cu 2%, până la 94,29 dolari pe baril. Prețul țițeiului american West Texas Intermediate a scăzut cu 1,78 dolari, sau cu 2%, la 89,35 dolari pe baril. ”Pe piețe există acum un pesimism în creștere”, a spus Craig Erlam, de la firma de brokeraj OANDA. Prețurile petrolului au scăzut drastic din cauza temerilor economice, după ce a crescut la începutul anului 2022, când cotația petrolului Brent s-a apropiat de un nivel record de 147 de dolari, deoarece invadarea Ucrainei de către Rusia a sporit preocupările privind aprovizionarea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.