Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Afacerile din comerțul cu amănuntul au urcat cu aproape 22%

Ziarul de Vrancea
24 ian 2022 680 vizualizări

“Este o certitudine spre care ne îndreptăm", consideră președintele Asociației Energia Inteligentă

Facturile românilor la energie vor crește cu 100-120% în aprilie, față de anul trecut, dacă nu se iau măsuri, a afirmat, marți, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), în conferința "Criza energetică - soluții la problemele momentului", organizată de DC News. "Primul act normativ (legea privind compensarea facturilor - n.r.) a fost unul greșit. Deși au fost suficient de multe poziții exprimate cu privire la greșeli încă din momentul în care a fost scris acest act, cu toate acestea s-a mers mai departe, a fost aplicat, iar, în momentul în care rezultatele s-au văzut adică facturile primite în ianuarie, a apărut această criză, această situație, care, repet, era previzibilă și o putem găsi în diversele poziții luate încă din octombrie. A fost un act făcut prost de la început", a spus Chisăliță. Autoritățile, în loc să recunoască că a fost o lege prost făcută, au venit cu tot felul de elemente de ascundere a acestui fapt, a continuat el. "Că facturile au fost greșite, că furnizorii au făcut, că n-au făcut... Deci s-a continuat din păcate în minciună. Ca să rezolvăm o problemă, trebuie în primul rând trebuie să ieșim din zona minciună, pentru că altfel n-o să distingem niciodată adevărul de minciună", a mai spus expertul. Chisăliță nu se așteaptă ca noua ordonanță să reducă facturile cu sume importante, iar oamenii tot vor trebui să plătească sume mari. "În ceea ce privește proiectul de OUG privind compensarea facturilor, pe zona de gaze efectele nu vor fi semnificative, pentru că, atunci când vor veni facturile din februarie în luna martie, adică la sfârșitul iernii, consumatorii vor plăti mai mult decât anul trecut, vor plăti sume importante de bani. Atunci nu poți să mai dai vina pe furnizori, pe ruși, pe nimeni, și consumatorii vor fi puși în fața faptului împlinit și nu vor putea decât să achite acele facturi", a precizat Chisăliță. El a arătat că modul în care au fost făcute actele normative a permis unui număr mic de consumatori să beneficieze de un ajutor real, în special la gaze, unde facturile au o pondere mai mare în bugetul oamenilor. Chisăliță a mai spus că o bună măsură din OUG privind compensarea este sprijinul acordat consumatorilor noncasnici, ceea ce va duce la salvarea a mii de IMM-uri. "Dacă nu se iau măsuri, din analizele noastre consumatorii se vor confrunta din aprilie cu creșteri de 100-120% din prețurile pe care le aveau anul trecut, este o certitudine spre care ne îndreptăm", a completat el. În opinia sa, prețurile ar fi trebuit plafonate încă de acum șase luni, iar exporturile de gaze, interzise. "Încă ceva foarte important. În anul 2022, conform analizelor pe care le-am făcut, 64% din factura medie la gaze a unui român ajunge sub diverse forme la stat - taxe, accize, redevențe și așa mai departe. Deci este nevoie de o reformă a sistemului fiscal", a adăugat președintele AEI. 

Nu se pot subvenționa toți consumatorii

Măsurile de sprijin pentru consumatorii de energie ar trebui țintite doar către cei vulnerabili, nu să revenim la acel sistem stupid când toată lumea era sprijinită și ne prefăceam că energia e ieftină, a afirmat, marți, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. "E clar că facem un efort excepțional lunile acestea, pentru că situația este excepțională, dar, așa cum a spus și ministrul Energiei, ne așteptăm la o scădere din aprilie a prețului gazelor și acest lucru într-o anumită măsură va duce și la scăderea prețurilor la electricitate. Dar problema rămâne, prețurile mari la energie nu reprezintă ceva strict trecător și în câteva luni ne întoarcem la situația de acum 10 ani", a spus Chirițoiu, în conferința "Criza energetică - soluții la problemele momentului", organizată de DC News. În opinia sa, trebuie puse la punct mecanisme care să ajute la gestionarea situației consumatorilor vulnerabili. "Dar fără să revenim la acel sistem destul de stupid pe care îl aveam înainte, când încercam să dăm la toată lumea, și cui avea nevoie, și cui n-avea nevoie, și să ne prefacem că energia e ieftină, când ea de fapt nu este deloc ieftină", a spus oficialul Concurenței.

Ciucă: Nimeni nu va plăti mai mult de 0,80 bani pe kWh energie electrică

u la gaze naturale prețul va fi plafonat la maxim 0,31 bani pentru kWh u prețurile acestea sunt doar pentru populație

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul a aprobat un nou set de măsuri care să limiteze efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale. „Pentru populație, nimeni nu va plăti mai mult de 0,80 bani pe kWh energie electrică și 0,31 bani pentru kWh la gaze naturale, indiferent de consum. Pentru consumatorii casnici cu un consum de până la 500 kWh energie electrică și sau 300 metri cubi de gaze naturale se va plăti 0,68 bani pentru kWh la energie electrică și circa 0,22 bani pentru gaze naturale, cu toate taxele incluse”, a explicat prim-ministrul. „Aprobăm în ședința de Guvern de astăzi un nou set de măsuri care să vină în sprijinul cetățenilor și al economiei, astfel încât să putem contribui la păstrarea locurilor de muncă și la desfășurarea activității economice în condiții de competitivitate. Astfel, pentru populație, nimeni nu va plăti mai mult de 0,80 bani pe kWh energie electrică și 0,31 bani pentru kWh la gaze naturale, indiferent de consum. Pentru consumatorii casnici cu un consum de până la 500 kWh energie electrică și sau 300 metri cubi de gaze naturale se va plăti 0,68 bani pentru kWh la energie electrică și circa 0,22 bani pentru gaze naturale, cu toate taxele incluse. Am decis, de asemenea, ridicarea nivelului de compensație pentru a prelua cât mai mult din presiunea crizei energetice, astfel încât efectele crizei să fie cât mai puțin resimțite de către oameni și de către economia românească, având nevoie acum mai mult ca oricând de susținere pentru redresarea post pandemie. Pentru consumatorii non-casnici, IMM și industria alimentară vom plafona prețurile la un leu pe kWh TVA inclus pentru energie electrică și 0,37 bani kWh la gaze naturale. Pentru CET-uri e deja activă o schemă dedicată de ajutor de stat. În ceea ce privește măsurile de care beneficiază marii consumatori de energie, după cum se știe, în decembrie anul trecut au fost alocate 130 milioane euro pentru susținerea acestora”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de marți de la Palatul Victoria. Noua schemă de compensare a facturilor la energie și gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliția de la guvernare analizează ce măsuri va lua de la 1 aprilie, a spus, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ministrul a fost întrebat de când se vor aplica în facturi noile discounturi, întrucât existau informații că Guvernul are de gând să implementeze retroactiv noua schemă, de la 1 noiembrie 2021. "Nu vrem să avem riscuri de neconstituționalitate și nicio lege nu acționează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliție în perioada imediat următoare și vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii", a afirmat Popescu. El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat.

Investitorii se tem mai mult de inflație decât de un conflict

Inflația rămâne cea mai mare îngrijorare și cel mai mare risc extern în următoarele 3 luni pentru investitorii români, iar 70% dintre aceștia cred că banca centrală va majora dobânzile pe parcursul acestui an, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de investiții. Pe de altă parte, în pofida intensificării amenințărilor din regiune, mai puțini investitori români se tem de un conflict internațional, 24% în ultimul sondaj, față de 26% cu un trimestru înainte, tendință contrară celei prezente în regiune. "Conform sondajului eToro Retail Investor Beat, pentru investitorii români, inflația rămâne cea mai mare îngrijorare și cel mai mare risc extern în următoarele 3 luni - 53% (față de 51% în T3), urmată de economia românească (45%) și economia globală (40%). În ciuda intensificării amenințărilor din regiune, mai puțini investitori români se tem de un conflict internațional, 24% în ultimul sondaj, față de 26% cu un trimestru înainte. Aceasta este o tendință contrară celei prezente în regiune. Investitorii polonezi se tem mai mult de război, de la 19% în trimestrul al treilea din 2021 la 32% în ultimul trimestru al anului trecut. Și temerile cehilor privind un posibil conflict au crescut de la 19% la 26%", a apreciat analistul eToro Bogdan Maioreanu, potrivit unui comunicat remis marți AGERPRES. În România, cei mai puțin îngrijorați de un posibil conflict în regiune sunt investitorii tineri, de până la 34 de ani, respectiv 22%. Singura generație a cărei îngrijorare cu privire la un conflict a crescut este cea de peste 55 de ani, procentul ajungând la 27%, în creștere de la 26% în ultimul trimestru. Același nivel de îngrijorare ca și în cazul unui conflict internațional îl manifestă investitorii români și pentru posibilitatea creșterii taxelor (24%). În ceea ce privește economia românească, 81% dintre investitori au declarat că sunt foarte încrezători în siguranța locului de muncă iar 77% sunt încrezători în ceea ce privește veniturile și nivelul de trai. Cu toate acestea, 74% dintre români nu au încredere în evoluția viitoare a economiei locale. Legat de măsurile antiinflaționiste, 70% dintre respondenți cred că Banca Națională a României va majora în continuare dobânzile în 2022. Pentru a se pregăti pentru acest lucru, 28% au declarat că au rambursat datorii, 22% au economisit mai mult și 19% au cumpărat mai multe active criptografice. 22% nu au luat nicio măsură pentru a se proteja de un astfel de eveniment.

8 europeni din 10 ar dori să poată șterge definitiv ceva postat pe profilul lor de socializare

Opt din zece europeni (82%) și-ar dori să poată șterge definitiv ceva postat pe profilul lor de socializare în 2021, iar cei mai predispuși la astfel de acțiuni sunt consumatorii din generația Z, în proporție de 86%, comparativ cu doar 75% dintre cei cu vârsta de peste 35 de ani, arată un studiu de specialitate publicat marți de Kaspersky. Conform cercetării, postările considerate derogatorii față de persoanele cu dizabilități sunt potențial cele mai dăunătoare perspectivelor de angajare sau relațiilor cuiva, reiese din punctul de vedere a 38% dintre cei chestionați. De asemenea, un european din trei (34%) a declarat că partajarea postărilor de vaccinare anti-Covid sau utilizarea limbajului anti-trans (32%) ar putea afecta șansele de carieră. Aproape jumătate dintre directori au recunoscut că au studiat profilurile online ale colegilor atunci când aceștia s-au alăturat companiei și au găsit lucruri pe baza cărora i-au judecat, în timp ce peste 40% dintre respondenți au spus că și ei cunosc pe cineva a cărui slujbă sau carieră a fost afectată negativ din cauza unei postări vechi pe social media. Cu toate acestea, aproape o treime dintre oameni nu și-au revizuit sau șters niciodată vechile postări de pe rețelele sociale. Datele centralizate de Kaspersky relevă faptul că, în total, 42% dintre consumatori susțin că profilurile lor de social media nu îi reprezintă în mod autentic, iar 48% afirmă că alții și-ar putea forma o impresie greșită despre ei din istoricul căutărilor pe internet. Totodată, majoritatea (81%) tinerilor cu vârste între de 16 și 21 de ani cred, în mod eronat, că au control complet pentru a șterge definitiv ceva din prezența lor online. Potrivit sursei citate, milioane de oameni care decedează lasă în urmă profiluri de rețele sociale și un anumit istoric de căutare pe internet. În acest context, sondajul a identificat o lipsă de conștientizare îngrijorătoare, aproape o treime (30%) dintre consumatori nu s-au gândit la ce va însemna amprenta lor digitală odată ce vor muri, aproape o cincime (19%) presupunând în mod greșit că toate conturile lor de pe rețelele sociale vor fi șterse automat și definitiv. Rezultatele au constatat, de asemenea, că 37% dintre respondenți spun că ar fi dispuși să acceseze profilul de pe o rețea socială a unui părinte decedat dacă acesta le-ar lăsa detaliile de conectare în testament.

Metro retrage de la comercializare pulpe de pui congelate contaminate cu Salmonella

Rețeaua de hipermarketuri Metro Cash & Carry Romania a anunțat că retrage de la comercializare și de la clienți pulpe de pui superioare cu spate, congelate, produse de Superdrob SA, pentru că s-a constatat prezența Salmonella enteritidis, potrivit unui anunț postat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Loturile retrase de la comercializare sunt 14221 și 14421, iar data de expirare a produselor este 23 octombrie 2022. Produsul a fost comercializat în mai multe magazine Metro din București, Constanța, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș. "În cazul în care ați cumpărat produsul menționat, vă rugăm să nu îl consumați și să îl returnați în magazinele Metro Cash & Carry Romania SRL până pe 04.02.2022, urmând să primiți contravaloarea acestuia. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate de acest incident", se arată în anunțul retailerului. Este a doua oară în ultimele luni când Metro retrage de la comercializare produse care aparțin companiei poloneze Superdrob. În luna noiembrie a anului trecut, retailerul anunța că a inițiat retragerea de la comercializare și de la clienți a unor pulpe de pui superioare cu spate, congelate, de la producătorul polonez Superdrob SA, din cauza prezenței Salmonella Enteritidis în aceste produse. Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza).

Autonom preia Țiriac Operating Lease

Autonom și Grupul Țiriac au semnat un acord pentru achiziția Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL), un business cu venituri anuale de peste 80 de milioane de lei și active în valoare de peste 200 milioane de lei. "Autonom și Grupul Țiriac au semnat un acord pentru achiziția Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL) - un business cu venituri anuale de peste 80 de milioane de lei și active în valoare de peste 200 milioane de lei. Astfel, două dintre cele mai importante companii cu capital integral românesc din piața serviciilor de leasing operațional, cu viziuni compatibile în ceea ce privește centrarea pe clienți, avansează spre o nouă etapă în construcția unui business mai puternic în sectorul mobilității", anunță companiile. Tranzacția va fi finalizată în prima parte a acestui an, după primirea aprobării Consiliului Concurenței. Țiriac Operating Lease (cu denumirea comercială înregistrată Premium Leasing SRL) activează pe piața locală începând din anul 2003, derulând de-a lungul timpului activitatea de leasing operațional și management de flote în cadrul Grupului Țiriac, în peste 4.500 de contracte și respectiv, pentru aproximativ 9.000 de autovehicule.

Boeing investește alte 450 de milioane de dolari în compania Wisk Aero

Boeing investește alte 450 de milioane de dolari în compania Wisk Aero, pentru a sprijini dezvoltarea viitoarelor taxiuri zburătoare fără pilot, a anunțat luni gigantul aerospațial american, citat de Reuters. Wisk, cu sediul în California, deținută de Boeing și Kitty Hawk, firma de vehicule aeriene înființată de co-fondatorul Google Larry Page, este unul dintre zecile de producători specializați în vehicule electrice cu decolare și aterizare verticală, dar se diferențiază de aceștia prin concentrarea eforturilor pe zborul autonom. ”Părerea noastră este că acesta este marele avantaj strategic al Wisk, acela de a merge direct la o aeronavă care zboară singură, construind acele principii la fiecare nivel de proiectare și dezvoltare”, a declarat Marc Allen, directorul de strategie al Boeing, pentru Reuters. Decizia de a depăși o generație de aeronave pilotate eVTOL dezvoltate de startup-uri independente și de unele grupuri aerospațiale implică o intrare în serviciu mai târziu decât data țintă din 2024 preconizată de majoritatea concurenților. Boeing a refuzat să ofere o dată pentru ceea ce numește vehiculul de pasageri Wisk de generația a șasea, dar surse din industrie au spus că ideea este să îl prezinte pentru certificare în jurul anului 2028.

SUA sunt pregătite să interzică exportul de tehnologie către Rusia

Statele Unite sunt pregătite ca, în cazul unui atac rus în Ucraina, să interzică exportul către Rusia de tehnologie americană, a anunțat ieri un oficial de rang înalt de la Casa Albă, relatează AFP. ”Opțiunile de control al exporturilor pe care le examinăm împreună cu aliații noștri vor aplica o lovitură dură ambițiilor (președintelui rus Vladimir) Putin de industralizare a economiei sale și va afecta domenii care sunt importante pentru el, de exemplu inteligența artificială, computerele cuantice, apărarea, domeniul aerospațial și alte sectoare-cheie”, avertizează acest oficial. Statele Unite și Uniunea Europeană (UE) au luat măsuri pentru a-și proteja aprovizionarea cu gaze naturale a Euorpei, în cazul în care Rusia ar decide, în cazul unui conflict dexchis, să închidă robinetul, mai anunță acest ofcial de rang înalt de la Casa Albă. El avertizează Moscova împotriva oricărei ”instrumentalizări” a vânzărilor ruse de hidrocarburi. ”Rusia are cel puțin tot atâta nevoie de venituri din gaze naturale și petrol cât are nevoie Europa de livrări (ruse) de energie”, subliniază el.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.