Economic

Dansatorii au avut evoluţii merituorii la Romanian Open

Dan Chiriac
8 oct 2013 2023 vizualizări
Perechile de la TenDances au urcat de trei ori pe treapta a doua a podiumului

Dansatorii vranceni s-au întors cu rezultate foarte bune de la competiţia  “Romanian Open 2013 '', desfăşurată în Bucureşti, la Sala Polivalentă. Aceasta a fost organizată sub egida Federaţiei Romane de Dans Sportiv şi World Dance Sport Federation. Întrecerile s-au derulat pe parcursul a două zile. Este una dintre cele mai importante competiţii desfăşurate în Romania, la care participarea este internaţională, la fel ca şi arbitrii. Au participat sute de dansatori, de la cluburi din toată ţara şi din străinătate. Au intrat în concurs tineri cu varste între 6 şi 35 de ani. Antrenorii sportivilor de la TenDances sunt Răzvan Toderaşc şi instructorul Cristina Murgu. Ambii antrenori sunt foşti dansatori. Clubul focşănean face înscrieri pentru cei interesaţi, pană la varsta adultă. Se pot învăţa mai multe dansuri, vals lent, tango, vals vienez, quick-steep, slow-fox, salsa, bachata, merengue, sau tango argentian. (Dan CHIRIAC)

Rezultatele dansatorilor vranceni la Bucureşti:

Perechi
1. Robert Pintilie şi Bianca Voinea: locul 2 la clasa D 12-13 ani şi finalişti locul 7 la Open Basic latino 12-13 ani
2. Ionuţ Draghiea şi Cristina Voinea: locul 2 la clasa E 12-15 ani
3. Răzvan Dumitrache şi Medeea Baldin: locul 2 la clasa H 12-13 ani
3. Alexandru Grosu şi Andreea Baciu: locul 6 la clasa E 12-15 ani
4. Ştefan Giurgea şi Andreea Dumitrache: locul 5 la clasa H 10-11 ani
5. Mihai Belciuganu şi Denisa Mihăilă: locul 6 la clasa H 10-11 ani
6. Paul Muşat şi Diana Negoiţă: Semifinalişti la clasa E 12-15 ani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.